Rețele de socializare

Moldova

Metode de ascundere a țigărilor de contrabandă

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, echipa comună de control a descoperit peste 3.000 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care doi bărbați încercau să le introducă în ţară, ascunse în locaşul acumulatorului unui autocamion, în pereţii laterali şi în bordul altui mijloc de transport.

Publicat

În cursul zilei de 04 decembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, Vitalie D.,  cetățean  român, și Ion A. cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 40, respectiv 46 de ani conducând ansambluri de vehicule formate din autocamioane și remorci.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra autovehiculelor și persoanelor, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit ascunse în locaşul acumulatorului a autocamionului condus de Vitalie D. și în pereții laterali, precum şi în bordul  autocamionului condus de Ion A.cantitatea de totală de 3.260 ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 750 lei și sancţionarea contravenţională a bărbaților cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.


POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Tânărul de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său, găsit decedat într-un canal

Tragedie într-o familie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Un tânăr de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său a fost găsit decedat într-un canal de scurgere a apelor pluviale.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în data de 30 noiembrie. Asta după ce tatăl victimei s-a adresat la poliție și a declarat că feciorul lui a părăsit domiciliul în data de 26 noiembrie și nu a mai revenit. În cadrul măsurilor de căutare, corpul neînsuflețit al tânărului a fost depistat într-un canal din localitatea Puhoi.

Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul victimei, iar o versiune preliminară a poliției ar fi că tânărul s-ar fi înecat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care a decedat tânărul de 29 de ani.


Citește mai departe

Moldova

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie: Principalul suspect – un minor de 17 ani

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie, în urma unui conflict. Suspectul este un adolescent de 17 ani, care după ce l-a agresat a fugit lăsându-l să zacă.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bătrânul, originar dintr-o localitate din raionul Ungheni s-a stins după ce în casa lui s-ar fi aflat tânărul bănuit. Între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar minorul nu ar fi stat pe gânduri și ar fi snopit bătrânul în bătaie, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

După cele întâmplate, victima a fost transportată la spital, dar din cauza multiplelor vătămări corporale a decedat.

La scurt timp, minorul a fost reținut de poliție și riscă ani grei de pușcărie.


Acesta este cercetat penal pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, riscând ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

La un pas de tragedie. O familie cu doi copii a ajuns la spital după ce toți membrii acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon

La un pas de tragedie. O familie cu doi copii din orașul Codru a ajuns la spital după ce toți membrii acesteia s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 29 noiembrie, pompierii și medicii cu ambulanța fiind chemați la fața locului după ora 08.30. La fața locului, specialiștii au constatat că incendiu în locuință nu s-a produs, iar membrii familiei, un  bărbat în vârstă de 38 de ani, soția lui de 32 de ani, dar și doi copii, de 10 și respectiv 5 anișori, au primit intoxicație cu monoxid de carbon.

În urma cercetărilor, s-a constatat că incidentul s-ar fi produs în urma utilizării necorespunzătoare a instalației conectate la rețeaua de gaz și lipsa unui canal de ventilare în încăpere. Persoanele au fost transportate la spital pentru îngrijiri de rigoare. Din fericire, starea lor este satisfăcătoare-stabilă.

În acest context, pompierii și salvatorii îndeamnă repetat oamenii să nu obtureze canalele de ventilare și să le curăță periodic, dar și să aerisească bine încăperile, unde are loc arderea.


Totodată, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare. În caz de situații de risc, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii