Moldova
Traficant de droguri reţinut de către poliţiştii sectorului Buiucani
Angajaţii IP Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au efectuat percheziţie autorizată într-un apartament, ce aparţine unui individ în vârstă de 32 de ani, unde au depistat droguri de origine vegetală.


Acţiunile poliţiştilor au avut loc în cadrul unei cauze penale iniţiate pentru punerea în circulaţie ilegală a drogurilor în proporţii deosebit de mari. În rezultatul cercetărilor desfăşurate în apartament, forţele de ordine au ridicat 6 pachețele de hârtie în care se afla o masa vegetală uscată de culoare verde mărunțită și cu un miros specific.
La faţa locului poliţiştii au ridicat, sigilat și transportat drogurile la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP. Totodată au fost demarate acţiuni speciale de investigaţii suplimentare în vederea identificării tuturor complicilor în acest caz, precum şi stabilirea provenienţei drogurilor.
Conform legislaţiei penale în vigoare bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 1 ani până la 6 ani.
Moldova
/VIDEO/ Hoții au spart un taxi și au furat tot ce era de preț. Prejudiciul este de 7.000 de lei
Dimineață cu ghinion pentru un taximetrist din Chișinău. Acesta și-a găsit automobilul spart, iar din interior dispăruse mai multe lucruri de preț.


Totul ar fi avut loc în data de 15 aprilie, în intervalul orelor 02.00 noaptea și șapte dimineața pe strada Nicolae Zelinski din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile cu automobilul spart au fost expediate la adresa redacției noastre chiar de către taximetrist. Acesta ne-a relatat că hoțul sau hoții au spart geamul mașinii și au furat din interior două telefoane mobile, un ceas de mână, o tabletă și mai multe acte.
Suma pagubei materiale constituind 7.000 de lei.
Tot bărbatul ne-a spus că s-a adresat și la poliție. În prezent, oamenii legii investighează cazul pentru a da de urmele făptașilor și pentru a-i trage la răspundere conform legii.
Moldova
/FOTO/ Accident în Grigoriopol: Un microbuz a tamponat violent un motobloc
Accident grav pe traseul Tiraspol – Camenca. Un microbuz cu numere moldovenești a intrat într-un motobloc.


Totul s-a întâmplat pe un drum din raionul Grigoriopol în data de 15 aprilie. Milițienii au fost sesizați aproximativ la ora 05.30 precum că s-a produs un impact între două vehicule.
La fața locului s-a stabilit că la volanul microbuzului se afla un tânăr de 35 de ani. Acesta nu ar fi păstrat distanța, iar prin urmare a lovit motoblocul ce se mișca din fața vehiculului.
Din fericire, careva persoane traumate nu au fost înregistrate. Dacă vina șoferului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu amendă și puncte de penalizare. Alte circumstanțe se stabilesc.t.md
Moldova
/FOTO/ O mină antitanc descoperită în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni
La 14 aprilie, polițiștii din Glodeni au fost sesizați precum că, în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni, a fost depistat un obiect asemănător cu o mină.


Muniția a fost găsită de angajații serviciilor comunale în timp ce desfășurau lucrări de reparație.
Veniți la fața locului, pentru siguranța tuturor persoanelor, polițiștii au evacuat locatarii, au înlăturat obiectul, fiind solicitat sprijinul serviciului Bomteh a IGP. Ulterior, obiectul asemănător cu o mină antitanc TM- 62, care ar conține de la 8 la 12 kg de trotil, a fost transportată în extravilanul orașului Glodeni, unde a fost nimicită în urma unei explozii controlate.
În context, Poliția intervine cu recomandări în vederea asigurării securității în cazurile de acest gen, și anume: dacă ați descoperit muniții neexplodate, nu le atingeți, nu le loviți sau mișcați, nu le introduceți în foc, nu încercați să le demontați, nu lăsați copiii să se joace cu asemenea obiecte, nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi.
În cazul în care depistați obiecte suspecte ( muniții), sistați imediat lucrările și anunțați organele competente la 112.
-
Moldova5 zile în urmă
/FOTO/ Minor de 17 ani, împușcat în picior. Bărbatul care a tras încerca să se apere
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ A pierdut lupta cu depresia
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Voia să vândă țigări în România
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ A scăpat nepedepsit pe gratis
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ Schemă de contrabandă dată peste cap: 34 de tone de semințe de floarea soarelui, reținute
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Accident violent, la Strășeni
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Scandalul „măștilor” continuă: Încă o familie s-a luat la ceartă cu poliția
-
Ediție TV6 zile în urmă
/VIDEO/ Fără pic de frică