Moldova
Trei permise de conducere falsificate, descoperite la frontieră
Trei permise de conducere falsificate au fost depistate de polițiștii de frontieră, fiind ridicate de la doi cetățeni români și un ucrainean. Cazurile au fost deconspirate în punctele de trecere Costești, Otaci și Leușeni.


În prima reținere, consemnată în ajunul Crăciunului, un bărbat de 31 ani originar din Jud. Botoșani, România, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară prin PTF Costești, la volanul automobilului de model Opel Vectra, înmatriculat în același județ. La cererea polițistului de frontieră, printre documentele de călătorie s-a prezentat și permisul de conducere, eliberat de autoritățile ucrainene. Din startul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității permisului, deoarece acesta înfățișa mai multe elemente necaracteristice. Urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat falsificarea acestuia, mai mult în cadrul audierilor tânărul a relatat că permisul a fost perfectat de către o persoană necunoscută din Republica Moldova, contra sumei de 300 euro.
Permisul falsificat va fi motiv de cercetare penală pentru al doilea cetățean român, depistat în PTF Leușeni, la data de 8 ianuarie 2018. În cadrul controlului de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, conducătorul auto de 36 de ani al unui Opel Combo, înmatriculat în Marea Britanie, a prezentat toate actele în regulă. Însă, au apărut suspiciuni asupra comportamentului persoanei și în baza analizei de risc, s-a luat decizia suplimentării verificărilor. În rezultat, poliţiştii de frontieră au găsit în portmoneul tânărului un permis de conducere bulgăresc, eliberat pe numele acestuia, care nu corespundea unui autentic. Din primele cercetări documentul a fost constatat ca fiind falsificat. La audieri, bărbatul a comunicat că și-a perfectat permisul prin intermediul unui cetățean bulgar, pentru serviciile acestuia achitând o sumă de 600 de lire sterline.
De asemenea, ieri a fost depistat cel de-al treilea permis fals, în PTF ”Otaci”. La formalitățile de trecere a frontierei, cu intenția de a intra în R. Moldova, s-a prezentat un cetățean al Ucrainei. Polițistul de frontieră a observat în permisul de conducere semne vădite de falsificare. Verificările adiționale au confirmat bănuielile angajatului Poliției de Frontieră, iar documentul în cauză s-a adeverit a fi falsificat. Bărbatul în vârstă de 45 ani a declarat că nu cunoaște despre cele depistate.
Toate docementele falsificate au fost reținute și transmise spre expertiză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate. Dacă conducătorii auto vor fi găsiți vinovați, conform art.361, al.1 CP al RM, aceștia riscă amendă în mărime de până la 650 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Moldova
/FOTO/ O copilă de 5 ani s-a rătăcit la Comrat: Fetița, găsită de carabinieri
O fetiță de cinci ani s-a rătăcit la Comrat.


Copila ce se deplasa cu o trotinetă a fost observată de angajații Direcției regionale „Sud” a IGC, aflați în serviciul de menținere a ordinii și securității publice, transmite Știri.md.
„Carabinierii s-au apropiat de fetiță pentru a întreba de ce este singură și dacă nu are nevoie de ajutor. În timpul dialogului, copila a menționat că s-a rătăcit de părinți. Ca urmare, copila în vârstă de 5 ani a fost condusă la IP Comrat unde au fost stabilite datele părinților.
Oamenii legii au contactat prin telefon părinții, care în scurt timp s-au apropiat la IP Comrat și au preluat fetița”, se arată în comunicat.
Moldova
Lucrări de curățare a arborilor în Capitală: Traficul rutier, suspendat
Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi, în intervalul orelor: 07:30-16:00, va fi suspendat traficul rutier pe str. Vlaicu Pârcălab, tronsonul cuprins între str. București și str. Mitropolit Varlaam.


Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor silvotehnice de curățare și egalaj a arborilor, transmite Știri.md.
De asemenea, în perioada: 28.03.2023 – 31.05.2023, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 August 1989, tronsonul cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Mihai Eminescu, în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a str. 31 August 1989.
„Spații Verzi execută lucrări de curățare a arborilor care prezintă pericol. Lucrările sunt efectuate în toate sectoarele capitalei. Astăzi specialiștii intervin pe strada Vlaicu Pîrcălab, tronsonul cuprins între str. București și str. Mitropolit Varlaam.
Lucrările sunt executate în baza autorizației pentru tăiere în fondul forestier și au fost coordonate cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Traficul rutier este suspendat între str. Mitropolit Varlaam și str. București până la ora 16.00. Atragem atenția proprietarilor de automobile să țină cont de apelul serviciilor municipale și să nu își lase automobilele în locuri nesigure ori în apropierea arborilor. În locurile lipsă sunt plantați arbori noi”, se arată într-un comunicat emis de Primărie.
Moldova
/VIDEO/ Accident nocturn cu implicarea unui troleibuz în capitală. Acesta a fost urmat de un scandal
Accidentul s-a produs în seara de 24 martie pe strada Liviu Deleanu din sectorul buiucani al capitalei.


În imaginile surprinse de martorii oculari la fața locului se poate observa că un atomobil la volanul săruia preliminar se afla o femeiea a fost tamponat de un troleibuz, chiar în nemijlocita apropiere de stația de așteptare a transportului public.
Totul s-ar fi întîmplat după ce automobil ar fi fost parcat neregulamentar, iar troleibuzului nu i-ar fi ajuns spațiu pentru a efectua manevra de depășire a automobilului pentru schimbarea benzii de deplasare.
Mai mult, șoferița, dar și un bărbat care la fel s-ar fi alfat cu aceasta în vehicul ar fi agrasat fizic un martor lovindu-l pe acesta și dându-i telefonul la pământ. În video se poate observa că barbatul care a filmat incidentul și care ar fi fos agresat îi spune bărbatului care însoțea șoferița că ultimul i-ar fi deteriorat telefonul.
La moment nu se cunoaște dacă la locul accidentului rutier a fost solicitată intervenția oamenilor legii, dacăă impactul sa soldat cu victime, dar și cu ce s-a finalizat conflictul.
Știrea este în curs de actualizare…
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ Momentul în care fetița e strivită de troleibuzul de la Ciocana, filmat
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Atenție, impact emoțional! Un copil a fost pur și simplu călcat de un troleibuz, în sectorul Ciocana
-
Moldova23 de ore în urmă
/FOTO/ Detalii noi despre accidentul mortal de la Ciocana. Șoferița, reținută
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Moment viral: O şoferiţă din Chişinău a demonstrat că nu poate intra într-un spaţiu paralel fără ajutor
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ Ce spune taxatoarea din troleibuzul care a lovit mortal o copilă
-
Diaspora3 zile în urmă
Bătrână din Italia, violată de badanta moldoveancă. Îngrijitoarea voia „să scoată diavolul din ea”
-
Diaspora4 zile în urmă
Bătrân din Italia asistat de o badantă moldoveancă, ucis în plină stradă sub ochii femeii
-
Diaspora6 zile în urmă
Suferința unei moldovence din Italia, care și-a văzut fiul stingându-se sub ochii săi. „Mamă, nu știu ce să fac!”