Rețele de socializare

Moldova

Sângerei: Un bărbat a fost împuşcat în timpul unei vânători

Un vânător, în vârstă de 48 de ani, a fost împușcat mortal în dimineața zilei de sâmbătă, 13 ianuarie, în timpul unei vânători de fazani în extravilanul localității Nicolaevca din raionul Sângerei.

Publicat

Șeful Direcției generale securitate publică IGP, Marin Maxian, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 10.40, transmite IPN.

Potrivit informațiilor operative, jurul orei 10.25, cei patru vânători care au participat la vânătoare au decis să plece acasă.

Unul dintre ei a urcat în mașină, iar în momentul în care cel de-al doilea a vrut să i se alăture, din neatenție, cureaua armei de vânătoare s-a agățat de o piesă a mașinii și arma i-a fost smulsă din mână, iar în cădere s-a produs o împușcătură, rănind vânătorul din mașină.


Medicii solicitați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Marin Maxian a precizat că, din analiza preventivă la fața locului, se confirmă că împușcătura nu a fost efectuată de la distanță, urmează însă o expertiză judiciară. Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru lipsirea de viață din imprudență, infracțiune ce se pedepsește cu închisoare până la trei ani. Oamenii legii l-au reținut pe unul dintre vânători, în vârstă de 57 de ani.

Marin Maxian a precizat că toți vânătorii aveau experiență și dețineau legal armele.


POINT.MD

 


Moldova

/FOTO/ Accident în Grigoriopol: Un microbuz a tamponat violent un motobloc

Accident grav pe traseul Tiraspol – Camenca. Un microbuz cu numere moldovenești a intrat într-un motobloc.

Publicat

Totul s-a întâmplat pe un drum din raionul Grigoriopol în data de 15 aprilie. Milițienii au fost sesizați aproximativ la ora 05.30 precum că s-a produs un impact între două vehicule.

La fața locului s-a stabilit că la volanul microbuzului se afla un tânăr de 35 de ani. Acesta nu ar fi păstrat distanța, iar prin urmare a lovit motoblocul ce se mișca din fața vehiculului.

Din fericire, careva persoane traumate nu au fost înregistrate. Dacă vina șoferului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu amendă și puncte de penalizare. Alte circumstanțe se stabilesc.t.md


t.md/mvdpmr.org

 



Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ O mină antitanc descoperită în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni

La 14 aprilie, polițiștii din Glodeni au fost sesizați precum că, în subsolul unui bloc de locuit din orașul Glodeni, a fost depistat un obiect asemănător cu o mină.

Publicat

Muniția a fost găsită de angajații serviciilor comunale în timp ce desfășurau lucrări de reparație.

Veniți la fața locului, pentru siguranța tuturor persoanelor, polițiștii au evacuat locatarii, au înlăturat obiectul, fiind solicitat sprijinul serviciului Bomteh a IGP. Ulterior, obiectul asemănător cu o mină antitanc TM- 62, care ar conține de la 8 la 12 kg de trotil, a fost transportată în extravilanul orașului Glodeni, unde a fost nimicită în urma unei explozii controlate.

În context, Poliția intervine cu recomandări în vederea asigurării securității în cazurile de acest gen, și anume: dacă ați descoperit muniții neexplodate, nu le atingeți, nu le loviți sau mișcați, nu le introduceți în foc, nu încercați să le demontați, nu lăsați copiii să se joace cu asemenea obiecte, nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi.


În cazul în care depistați obiecte suspecte ( muniții), sistați imediat lucrările și anunțați organele competente la 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat de 43 de ani a fost reținut în flagrant în timp ce prepara droguri

Polițiștii au reținut un bărbat de 43 de ani, care prepara droguri și urma să le consume.

Publicat

Astfel, în cadrul acțiunilor speciale de investigație, individul a fost identificat și la domiciliul unui amic, pe str. Zaikin și escortat la inspectorat. În rezultatul cercetării la fața locului , forțele de ordine au depistat un pachețel în care se afla masă vegetală de culoare verde mărunțită cu miros specific ,,Marijuana”, mai multe obiecte utilizate la prepararea drogurilor de tip ,, Vint” și 2 pachețele din hârtie cu o substanță de culoare alb-gălbuie, asemănătoare drogurilor.

Probele delicte depistate, au fost ridicate și sigilate conform procedurii și îndreptate în adresa CTC EJ al IGP, pentru efectuarea expertizelor.

Suspectul s-a dovedit a fi locuitor al capitalei, în vârstă de 43 de ani. Acesta a comunicat că a preparat drogurile pentru consum propriu imediat.


Actualmente el este cercetat penal în stare de libertate pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora fără scop de înstrăinare”, care conform legislaţiei penale prevede pedeapsă cu amendă , muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la un 1 an.


Citește mai departe

topul săptămânii