Rețele de socializare

Moldova

Trei celule de criză sunt create în țară pentru prevenire situațiilor de risc (VIDEO)

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a creat trei celule de criză în zonele de nord, sud și centrul țării.

Publicat

Acestea vor funcționa în cadrul subdiviziunilor IGSU din municipiile Bălți, Cahul  și Chișinău. În cadrul celulelor vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției, Departamentul Trupelor de Carabinieri, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor,  distribuitorii energiei electrice, iar după caz ar putea fi implicați reprezentanți ai Ministerului Apărării. Responsabilii din cadrul celulelor de criză au menire să monitorizeze situația pe traseele și localitățile din țară să efectueze calculele mijloacelor disponibile și să ia decizii pentru intervenții. Conform informațiilor IGSU pe traseul R- 38  în apropiere de localitatea Moscovei a fost stopat un camion, iar pe traseul R -34 în apropiere de Giurgiulești au fost stopate de autorități 7 autocamioane. Pe parcursul nopții salvatorii au efectuat lucrări de deblocare a mai multor mijloace de transport. La Telenești în apropiere de localitatea Mîndrești, pompierii au deblocat din zăpadă 4 autoturisme și un autocamion ce transporta combustibil. IGSU îndemnă oamenii să apeleze de urgență serviciul 901 în situații de risc.

DSE.MD



Moldova

/VIDEO/ Trambulină pe un bloc de 15 etaje de la Botanica. Poliția s-a deplasat la fața locului

Publicat

Pe acoperișul unui bloc cu 15 etaje situat pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei a fost montată o trambulină. Imaginile au fost publicate de un internaut pe TikTok, iar apoi distribuite activ și pe alte rețele de socializare. Contactați de NewsMaker, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au precizat că s-au autosesizat și au mers pe 12 august la fața locului. Cei care au instalat trambulina riscă sancțiuni.

Imaginile cu trambulina situată la circa 50 de metri înălțime au apărut inițiat pe Tik Tok. „Bătută (trambulină, nota redacției) să ai, că minte nu trebuie”, a scris autorul imaginilor.

În video se vede că pe acoperișul unui bloc cu 15 etaje, chiar la margine, a fost instalată o trambulină. Lângă aceasta este și o piscină gonflabilă pentru copii.


Ce pedepse riscă?

Contactată de NM, Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul IGP a precizat că acest caz a fost înregistrat la poliție, iar forțele de ordine s-au deplasat la fața locului.


Articolul 180. Încălcarea legislaţiei cu privire la locuinţe

(4) Nerespectarea regulilor şi normelor de folosire, deservire tehnică şi de întreţinere sanitară a locuinţelor, a locurilor şi a instalaţiilor de uz comun, a terenurilor aferente blocurilor locative

Codul Contravențional al Republicii Moldova


Conform acestei prevederi, cei care au instalat trambulina pe acoperiș riscă o amendă până la 3000 de lei sau până la 30 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, în cazul persoanelor fizice. În cazul persoanei cu funcţie de răspundere, amenzile ajung la 9000 de lei sau de la 30 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, legislația mai prevede că serviciile publice de gospodărie comunală au competențe de intervenție în astfel de cazuri. Astfel, acestea sunt în drept să constate contravenţii şi să încheie procese-verbale şefii direcţiilor serviciilor publice de gospodărie comunală şi adjuncţii lor, specialiştii principali şi coordonatori ai gospodăriei comunale şi gospodăriei de exploatare a fondului de locuinţe. În același timp, legislația prevede că procesele-verbale cu privire la contravenţii se remit spre examinare comisiilor administrative.


„Noi vom aplica legea”, a conchis Diana Fetco.

Citește mai departe

Moldova

Șoldănești: Un obuz din Cel de-al doilea Război Mondial, depistat în timpul construcției unui gard

Un obuz din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost descoperit astăzi de către un locuitor al satului Olișcani, raionul Șoldănești.

Publicat

Potrivit poliției, proiectilul, a fost observat, de către bărbat în timp ce executa lucrări de construcție a unui gard.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă din care conform instrucțiunilor, au evacuat persoanele de la fața locului, au încercuit și securizat zona, până la sosirea specialiștilor geniști în vederea dezamorsării obiectului.

În acest context, Ip Șoldănești vine cu un îndemn către populație: „În caz că găsiți obiecte explozibile, rugăm să nu le atingeți dar să anunțați imediat poliția sau autoritățile locale”.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 63 de ani, găsit mort în propria casă. Ce spune poliția

Cadavrul unui bărbat a fost depistat, ieri, într-un apartament de pe strada Alexandru Bernardazzi din capitală.

Publicat

Informația a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de către ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.

„Informația a fost înregistrată ieri, la serviciul specializat 112. Într-un apartament de pe strada Bernardazzi a fost depistat un bărbat decedat, în vârstă de 63 de ani, care locuia pe adresa respectivă”, ne-a comunicat ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic

La examinarea de către medicul legist, urme de moarte violentă pe suprafața corpului nu au fost depistate.


Poliția investighează cazul, pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii