Rețele de socializare

Moldova

6.000 de țigarete de contrabandă descoperite la controlul de frontieră Joi, 25 Ianuarie 2018

În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, echipa comună de control a descoperit 6.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova pe care un bărbat încerca să le introducă în ţară, sustrăgându-le de la controlul de frontieră.

Publicat

În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Republica Moldova persoana, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, Ivan L., în vârstă de 31 de ani.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, într-un loc special amenajat cu acces printr-o fereastră confecționată prin decuparea unei porțiuni din spătarul banchetei spate al microbuzului, cantitatea de 6.000 de ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 2.796 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în cuantum 10.000 lei şi reţinera autovehiculului în valoare de 46.600 lei.


POLITIADEFRONTIERA.RO



Moldova

Chișinău: Un cadavru a fost descoperit într-o fâșie forestieră

Cadavrul unei persoane a fost depistat într-o fâșie forestieră din Chișinău. Descoperirea a avut loc astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 8 dimineața.

Publicat

Persoana decedată este un bărbat cu vârsta între 50 și 60 de ani, transmite Știri.md.

Oamenii legii încă nu au stabilit identitatea acestuia.

La examinarea de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate.


Cazul este investigat.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un Nissan și o Skoda s-au ciocnit la o intersecție din Chișinău

Un accident rutier s-a produs astăzi, 6 octombrie, la intersecția străzilor Armenească și București din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției, totul s-a întâmplat în jurul orei 14:30, transmite Știri.md.

În accident sunt implicate un Nissan și o Skoda. În urma impactului, persoane rănite nu au fost înregistrate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Intoxicație cu Ciuperci la Căușeni. Patru persoane dintre care un minor în stare gravă la spital

Atenție! Inoxicație cu Ciuperci la Căușeni. Patru persoane membri ai unei familii dintre care trei adulți și un minor au ajuns la spital după ce au consumat ciuperci culese din pădurea de lângă sat.Cazul a avut loc la data de 3 octombrie în satul Grădinița din raionul Căușeni.

Publicat

După ce au consumat ciupercile toți membrii familiei au ajuns la spital, iar doi adulți și copilul au nimerit la terapia intensivă, transmite Studio-L.

Ulterior toți patru au fost transferați cu serviciul Aviasan într-un spital din Capitală. Medicii din Căușeni spun că la moment starea pacienților este stabilă.


De la începutul acestui an, în Moldova au fost înregistrate 11 cazuri de intoxicații cu ciuperci, 14 persoane au fost afectate, dintre care 2 copii. Datele au fot prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică Pentru a evita intoxicațiile, medicii ne recomandă să consumăm doar ciupercile cumpărate în locuri autorizate; să evităm procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate, care le comercializează în preajma traseelor auto.

Totodată, nu este recomandat ca bucatele cu ciuperci să fie păstrate mai mult de 24 de ore, iar ciupercile comestibile trebuie preparate bine, minim 30 de minute.

Recomandări generale privind consumul ciupercilor:


– consumaţi doar ciuperci cumpărate în locuri autorizate;

– evitaţi procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate, care le comercializează în preajma traseelor auto;

– evitaţi recoltarea ciupercilor de pe terenurile care au fost tratate cu pesticide sau din preajma autostrăzilor;


– ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie culese şi consumate, deoarece în ciupercile bătrâne se acumulează dejecţiile larvelor de insecte;

– nu este recomandat ca bucatele cu ciuperci să fie păstrate mai mult de 24 de ore;


– ciupercile comestibile se consumă în stare tânără, suficient de bine preparate termic (minim 30 minute);

– pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile şi necomestibile şi pentru a exclude orice nesiguranţă pe care o aveţi atunci când le culegeţi, neapărat consultaţi o persoană competentă.

Citește mai departe

topul săptămânii