Rețele de socializare

Moldova

Doi tineri moldoveni, depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră au reţinut doi cetăţeni moldoveni care încercau să treacă “nevăzuţi” frontiera verde, cu intenţia de a ieşi ilegal din R. Moldova pentru a ajunge în or. Odessa, Ucraina.

Publicat

Mai mult, unul din ei este dat în căutare de organele de drept naționale pentru comiterea infracțiunii de furt pe teritoriul R. Moldova.

În data de 4 februarie a.c., în jurul orei 15.30, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca aflată în misiune de control pe sectorul încredințat conform dispoziției de serviciu, a observat două persoane de gen masculin care se îndreptau pe jos, spre linia de frontieră. Acestea prezentau un comportament suspect și clar vizibil intenția de a trece ilegal frontiera. Operativ, polițiștii de frontieră au acționat și la 10 metri de frontieră au reținut doi bărbați, fără acte de identitate. Din spusele acestora s-a aflat că sunt cetățeni moldoveni în vârstă de 26 şi, respectiv, 31 de ani, cu vize de domiciliu în r-nul Comrat și r-nul Slobozia. La fel, persoanele au recunoscut că intenționau să ajungă ilegal în Ucraina, mai exact în or. Odessa.

În rezultatul cercetărilor suplimentare, s-a aflat că din luna ianuarie curent unul dintre tinerii reținuți era căutat de către Inspectoratul de Poliție Cimișlia, ca fiind bănuit de comiterea infracțiunii- furt, art. 186 CP RM. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Cel de-al doilea moldovean în prezent este cercetat în stare de libertate, cu obligația de a se prezenta la instituțiile de resort privind elucidarea circumstanțelor pe cazul dat.


Investigaţiile sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD, fiind acumulate materialele necesare pentru desfăşurarea acţiunilor aferente şi, ca ulterior, să fie aplicate măsurile impuse de legislaţia naţională. Persoanele riscă pedeapsă penală în conformitate cu prevederile art. 27, art.362 al. (1) CP RM – tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

BORDER.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ Carambol, pe o stradă din Capitală. Trei mașini avariate și un microbuz răsturnat peste una din ele

Carambol, pe o stradă din Capitală. Trei mașini au fost avariate avariate, iar un microbuz s-a răsturnat peste una din ele.

Publicat

Un accident rutier a fost înregistrat astăzi, 19 aprilie, la ora 14:40 la intersecția străzilor Decebal și Trandafirilor, între 4 automobile: Skoda, Mercedes, Toyota și Honda. În rezultatul impactului microbuzul de model ,, Mercedes” s-a inversat.

Imediat la fața locului au fost orientate toate serviciile specializate: 2 ambulanțe, pompierii și un echipaj al Serviciului accidente rutiere din cadrul Direcției de Poliție a mun, Chisinău.

Preliminar, în rezultatul accidentului rutier cu diverse traumatisme s-a ales o persoană, șoferița Hondei în vârstă de 39 de ani, care a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.


Stabilim circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-a ales victima, șoferul care va fi găsit vinovat urmează să fie atras la raspundere conform legislației

echipa.md

 



echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Un tânăr a decedat, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul nouă al unui bloc

Tragedie în capitală. Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul nouă al unui bloc de locuințe.

Publicat

Totul s-a întâmplat  în dimineață zilei de 19 aprilie, în jurul orei 07:15, pe strada Valea Trandafirilor, din sectorul Botanica. Poliția a fost alertată de către un locuitor care a comunicat că un tânăr a căzut peste fereastra unui apartament de la etajul nouă. La fața locului a fost direcționată o echipă de polițiști împreună cu medicii de pe ambulanță. După un șir de cercetări s-a stabilit că tânărul nu  era locuitor al blocului.

Conform informației publicate pe un portal de știri local, acesta ar fi pătruns într-o locuință cu intenția de a comite un furt însă s-ar fi speriat când proprietarul apartamentului a deschis ușa. Ulterior tânărul ar fi sărit peste geam.

În urma impactului cu solul tânărul a murit pe loc până la venirea ambulanței. Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului. Pe caz caz a fost inițiat un proces penal. Poliția continuă investigațiile cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor tragediei.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Călărași: Un cuplu, spulberat de un automobil. Șoferul a fugit de la locul faptei

Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost accidentate de un automobil a cărui șofer a fugit de la fața locului. Accidentul a avut loc ieri-noaptea, în jurul orei 22:00, în localitatea Vălcineț, din raionul Călărași.

Publicat

Victimele s-au dovedit a fi un bărbat în vârstă de 36 de ani și o tânără de 26 de ani. Cei doi au fost loviți de un automobil de marca Nissan Qasqai, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 45 de ani, scrie deschide.md

În urma impactului, cei doi pietoni s-au ales cu mai multe traumatisme și au fost transportați la Spitalul Raional Călărași, iar șoferul a dat bir cu fugiții de la locul accidentului.

Oamenii legii au mobilizat mai multe echipaje de poliție pentru a stabili șoferul și automobilul implicat în accident. Ulterior, în această dimineață, în jurul orei 07:43, automobilu și șoferul fugar au fost depistați în localitatea Vorniceni, din raionul Strășeni, după care au fost escortați la IP Călărași.


Oamenii legii presupun că șoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan.

Pe numele său a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii