Rețele de socializare

Moldova

Trei polițiști ar fi extorcat și primit 1000 de euro pentru a mușamaliza un dosar penal pornit pe huliganism

Un ofițer de investigații și doi ofițeri de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Strășeni sunt vizați într-un dosar pornit pe corupere pasivă.

Publicat

Doi dintre ei au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție, urmare a unor percheziții desfășurate la domiciliile și birourile de serviciu ale acestora.

Potrivit materialelor anchetei, polițiștii ar fi extorcat și primit 1000 de euro de la denunțător, pentru încetarea urmăririi penale pe un dosar intentat pe huliganism.

Mai multe percheziții au fost efectuate în câteva locații din Strășeni în această dimineață. Acestea au rezultat cu reținerea pentru 72 de ore a ofițerului operativ și unui ofițer de urmărire penală. Celălalt anchetator are statut de bănuit și a fost eliberat pe motiv că are în îngrijirea sa un copil.


Actualmente, se întreprind acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, cu tragerea la răspundere a persoanelor care se fac vinovate.

Dacă vor fi găsiți vinovați de corupere pasivă, oamenii legii riscă până la 10 ani de pușcărie cu amendă de până la 400 000 de lei și nu ar mai putea deține anumite funcții publice pe un termen de la 7 la 10 ani.

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală.


CNA.MD

Moldova

Alcool și țigări fără acte, în valoare de 200.000 de lei, ridicate de polițiștii din Drochia. Bănuite sunt două femei

Polițiștii au deconspirat activitatea mai multor agenți economici și persoane fizice care se ocupau cu contrafacerea și comercializarea produselor alcoolice și de tutungerie pe teritoriul raionului Drochia.

Publicat

Astfel, la 28 septembrie, poliţiştii au descins cu verificări la mai multe magazine din satele Chetrosu și Maramonovca, unde au depistat zeci de vase a câte 1,5 litri cu lichid transparent cu miros specific de alcool, cât și produse de tutungerie fără acte de proveniență și timbru de acciz.

Vase pline cu alcool și țigări în asortiment fără acte au fost depistate și la domiciliile a două femei din satul Hăsnășenii Mari.

În urma verificărilor, în total polițiștii au ridicat 650 de litri de lichid cu miros specific de alcool și peste 270 de pachete de țigări.


Toate probele au fost ridicate şi depozitate până la decizia instanţei de judecată, iar poliţiştii continuă investigarea tuturor circumstanţelor.

Valoarea estimativă a produselor alcoolice și de tutungerie depistate și ridicate de forțele de ordine, constituie 200.000 de lei.

Poliţia recomandă oamenilor să cumpere băuturi alcoolice doar din locuri autorizate, pentru a evita posibile probleme de sănătate.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Alertă în Nisporeni: Mașina unui bărbat de 65 de ani, furată din fața casei de trei minori

Ar fi răpit o mașină chiar din fața porții proprietarului. Trei minori din raionul Nisporeni au ajuns pe mâna oamenilor legii.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce, în noaptea de 02 octombrie, la poliție a sunat un bărbat de 65 de ani din orașul Nisporeni și a declarat că i-a fost furat automobilul, care era parcat în fața porții gospodăriei sale, cu cheile în contact și cu 10 litri de combustibil în rezervor, scrie Albasat.MD.

La scurt timp după inițierea căutărilor, forțele de ordine au observat mașina dispărută, deplasându-se din Nisporeni în direcția satului Boldurești.

Șoferul automobilului a refuzat să se conformeze cerințelor legale și a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 10 kilometri. În cele din urmă, mașina a fost găsită abandonată într-o pădure din apropierea satului Boldurești. Nu departe au fost reținuți și trei minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți originari din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni.


Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru „Răpirea mijlocului de transport”.

Minorul care se afla la volanul automobilului este cercetat în stare de libertate, iar în cazul în care va fi găsit vinovat, riscă o amendă de până la 67.500 lei sau o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani.

 


 

Citește mai departe

Moldova

Un microbuz de rută s-a tamponat într-un camion, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital

Accident grav, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital după ce microbuzul în care se afla ca pasager s-a tamponat într-un autocamion.

Publicat

Coliziunea s-a produs în după-amiaza de 02 octombrie, în jurul orei 13.40, pe strada Nicolae Milescu-Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Imagini de după accident au fost distribuite pe rețelele sociale, iar în acestea se pot observa că microbuzul de rută a intrat cu partea din față în remorca unui autocamion.

În urma impactului, parbrizul, capota și bara de protecție din față a microbuzului au fost grav avariate. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că în urma impactului, un minor în vârstă de aproximativ 12 ani a avut de suferit mai multe răni.

Copilul a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital pentru investigații medicale.



Citește mai departe

topul săptămânii