Moldova
Cercetat penal pentru un şir de furturi din locuinţe
Un bărbat în vârstă de 37 ani, originar din raionul Căușeni, a fost identificat de polițiștii sectorului Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind bănuit și cercetat penal în contextul unui șir de furturi din locuințe.


Conform informațiilor preliminare, individul ar fi fost implicat în cel puțin două furturi din locunțe și un furt de telefon mobil dintr-o stomatologie, anterior fiind cercetat penal pentru infracţiuni similare.
Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri, unde și-a recunoscut vinovăția, declarând cu lux de amănunte circumstanțele pătrunderii în locuință. Potrivit lui, în locuință a pătruns prin forțarea geamului din termopan în timp ce proprietarii nu se aflau la domiciliu, de unde a sustras mai multe bunuri materiale în valoare de 7100 lei.
Actualmente el este reținut pe un termen de 72 ore în Izolatorul de Detenție Provizorie al Direcției de poliție a mun.Chișinău și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.
Moldova
/FOTO/ Un bărbat de 37 de ani a fost strivit de propria mașină, încărcată cu lemne, la Călărași
Moarte cumplită pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta a fost strivit de propria mașină.


Potrivit ofișerului de presă de la IP Călărași, Cristina Vicol, la 23 aprilie 202, în jurul orei 07:30, în Serviciul de Gardă al IP Călărași a parvenit un apel telefonic precum că o persoană de gen masculin a fost depistată în satul Vălcineț si nu prezintă semne de viață.
La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. S-a stabilit că în jurul orei 7-30, în satul Vălcinet din raionul Călărași, în zona de pădure drum de acces la baza de rachete antigrindină, s-a produs un accident rutier cu o persoană decedată. Șoferul, un bărbat, în vârstă 37 ani, aflându-se la volanul automobilului de model Suzuki Swift fiind încărcat cu lemne în caroserie, deplasându-se în pantă abruptă s-a inversat nimerind sub automobil cu o parte din corp decedând la fața locului.
Pe acest caz, poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
Moldova
/FOTO/ Patru cetățeni turci, prinși la muncă ilegală în Chișinău
La 22.04.2021, ofițerii BMA, în cadrul măsurilor de prevenire și combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în mun. Chișinău, au depistat patru străini originari din Turcia, care desfășurau activitate de muncă la lucrări de construcție, în lipsa actelor permisive emise de către autoritatea competentă pentru străini.


Urmare celor constatate, străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 24000 lei și au fost obligați să părăsească teritoriului țării în termen de 10 zile, cu aplicarea interdicției de intrare pentru o perioadă de câte 3 ani.
În atenția agenților economici, care atrag forțe de muncă de peste hotare, BMA atenționează despre necesitatea respectării cerințelor legislației și documentării străinilor până la inițierea activităților.
Monitorizarea permanentă și controlul asupra respectării legislației, precum și combaterea șederii ilegale a străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale Biroului migrație și azil al MAI.
Moldova
/VIDEO/ Un șofer s-a izbit cu mașina într-un stâlp, în capitală. Martori: I-a fost tăiată calea de un Prius
Accident violent pe strada Albișoara din capitală. Un șofer s-a izbit cu mașina într-un pilon de la marginea drumului.


Totul a avut loc în data de 22 aprilie, după-amiaza. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare.
În comentarii, unul dintre internauți, care ar fi văzut cum a avut loc totul, relatează că șoferul mașinii avea aproximativ 40 km/h. La un moment dat, un alt șofer, de la volanul unei Toyota Prius i-ar fi tăiat calea, iar pentru a evita impactul, automobilistul a virat brusc la dreapta și a fost proiectat direct în pilon.
Deocamdată nu se cunoaște dacă sunt sau nu persoane rănite.
Știrea se actualizează…
-
Moldova6 zile în urmă
O tânără de 21 de ani, a decedat în fața părinților săi, după ce a fost lovită mortal de un microbuz
-
Moldova5 zile în urmă
/FOTO/ Aeronavă de mici dimensiuni, prăbușită la Vadul lui Vodă. Sunt răniți.
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ Descoperire macabră, la Edineț
-
Moldova5 zile în urmă
Două persoane, printre care un minor, depistate cu plasele pline cu pește de către polițiștii de frontieră
-
Moldova6 zile în urmă
Bărbat înjunghiat de fratele său, transportat la spital în stare gravă
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ Copil de 10 ani, spulberat pe șosea
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Un tânăr de 20 de ani, transportat la spital, după ce a fost tamponat de un automobil
-
Ediție TV7 zile în urmă
/VIDEO/ Abia de lega două cuvinte. Un șofer de 62 de ani, prins beat criță la volan