Rețele de socializare

Moldova

O moldoveancă, dată în căutare internațională, extrădată R. Moldova (VIDEO)

Polițiștii de frontieră continuă urmărirea penală în privința unei tinere moldovence, care ar fi implicată în comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane. Aceasta a fost extrădată R.Moldova de către autoritățile române.

Publicat

Urmare a informațiilor, acumulate și prelucrate la nivelul Poliției de Frontieră, s-a stabilit că cetățeana R. Moldova, Vanesa S. de 19 ani este învinuită pentru comiterea infracțiunii de ,,trafic de ființe umane” pe teritoriu R. Moldova. Ultima, cu eschivare de la cercetările pornite pe numele său, a părăsit R. Moldova și a încercat să se ascundă în țara vecină, fapt ce a condus la anunțarea tinerei în căutare internațională.

Astfel, la începutul anului curent, în baza datelor dispuse de Poliția de Frontieră, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională al IGP, organele de drept din România au reținut persoana căutată în orașul Iași. Conform deciziei Curții de Apel Iași s-a acceptat extrădarea cetățenei către R.Moldova.

La sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Sculeni a avut loc procedura de primire-predare a infractorului, ca ulterior tânăra să fie plasată la Penitenciarul nr. 13 din mun. Chişinău până la luarea măsurii legale ce se impune.


BORDER.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ Carambol, pe o stradă din Capitală. Două mașini avariate și un microbuz răsturnat peste una din ele

Carambol, pe o stradă din Capitală. Două mașini avariate avariate și un microbuz răsturnat peste una din ele

Publicat

Totul s-a întâmplat cu puțin timp în urmă la intersecția străzii Trandafirilor și bulevardului Dacia.

Imaginile au fost postate pe o rețea de socializare.

Svetlana Scripnic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei a declarat că va reveni ulterior cu detalii.

echipa.md


 


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr a decedat, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul nouă al unui bloc

Tragedie în capitală. Un tânăr de 21 de ani a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul nouă al unui bloc de locuințe.

Publicat

Totul s-a întâmplat  în dimineață zilei de 19 aprilie, în jurul orei 07:15, pe strada Valea Trandafirilor, din sectorul Botanica. Poliția a fost alertată de către un locuitor care a comunicat că un tânăr a căzut peste fereastra unui apartament de la etajul nouă. La fața locului a fost direcționată o echipă de polițiști împreună cu medicii de pe ambulanță. După un șir de cercetări s-a stabilit că tânărul nu  era locuitor al blocului.

Conform informației publicate pe un portal de știri local, acesta ar fi pătruns într-o locuință cu intenția de a comite un furt însă s-ar fi speriat când proprietarul apartamentului a deschis ușa. Ulterior tânărul ar fi sărit peste geam.

În urma impactului cu solul tânărul a murit pe loc până la venirea ambulanței. Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului. Pe caz caz a fost inițiat un proces penal. Poliția continuă investigațiile cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor tragediei.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Călărași: Un cuplu, spulberat de un automobil. Șoferul a fugit de la locul faptei

Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost accidentate de un automobil a cărui șofer a fugit de la fața locului. Accidentul a avut loc ieri-noaptea, în jurul orei 22:00, în localitatea Vălcineț, din raionul Călărași.

Publicat

Victimele s-au dovedit a fi un bărbat în vârstă de 36 de ani și o tânără de 26 de ani. Cei doi au fost loviți de un automobil de marca Nissan Qasqai, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 45 de ani, scrie deschide.md

În urma impactului, cei doi pietoni s-au ales cu mai multe traumatisme și au fost transportați la Spitalul Raional Călărași, iar șoferul a dat bir cu fugiții de la locul accidentului.

Oamenii legii au mobilizat mai multe echipaje de poliție pentru a stabili șoferul și automobilul implicat în accident. Ulterior, în această dimineață, în jurul orei 07:43, automobilu și șoferul fugar au fost depistați în localitatea Vorniceni, din raionul Strășeni, după care au fost escortați la IP Călărași.


Oamenii legii presupun că șoferul s-ar fi aflat în stare de ebrietate la volan.

Pe numele său a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează să se stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii