Rețele de socializare

Moldova

Un gardian de la Penitenciarul din Lipcani a fost bătut de un deținut

Un gardian din cadrul Penitenciarului nr.2 de la Lipcani a ajuns la spital cu mai multe traumatisme, după ce a fost bătut de către un deţinut în vârstă de 34 de ani. Incidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 11 martie.

Publicat

Deţinutul s-ar fi apropiat de gardian în timpul serviciului şi i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în cap. În urma traumelor primite, victima, care are în jur de 30 de ani, a fost internată la Spitalul raional din Briceni.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului Instituţii Penitenciare, Oleg Pantea, a specificat pentru CrimeMoldova că, după primele lovituri, gardianul a căzut, iar deținutul a continuat să-l bată.

„În scurt timp, deţinutul a fost imobilizat şi izolat de către alți angajați ai penitenciarului într-o celulă separată. În urma incidentului, gardianul a fost internat în spital cu comoţie cerebrală. Deocamdată, nu se cunosc motivele care l-au făcut pe deţinut să-l atace pe gardian”, a afirmat Pantea.


Cazul este investigat de către Procuratura raionului Briceni, care urmează să stabilească toate circumstanţele incidentului.

Un episod similar a avut loc la începutul săptămânii trecute la Penitenciarul nr. 3 din Leova. În timpul unor percheziţii în celule, un deținut și-a îndemnat colegii să agreseze doi gardieni, ca acesta să reușească să ascundă un telefon mobil.

CRIMEMOLDOVA.MD


Moldova

Un microbuz de rută s-a tamponat într-un camion, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital

Accident grav, în capitală. Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital după ce microbuzul în care se afla ca pasager s-a tamponat într-un autocamion.

Publicat

Coliziunea s-a produs în după-amiaza de 02 octombrie, în jurul orei 13.40, pe strada Nicolae Milescu-Spătaru din sectorul Ciocana al capitalei. Imagini de după accident au fost distribuite pe rețelele sociale, iar în acestea se pot observa că microbuzul de rută a intrat cu partea din față în remorca unui autocamion.

În urma impactului, parbrizul, capota și bara de protecție din față a microbuzului au fost grav avariate. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că în urma impactului, un minor în vârstă de aproximativ 12 ani a avut de suferit mai multe răni.

Copilul a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital pentru investigații medicale.



Citește mai departe

Moldova

Un TIR cu numere moldovenești, implicat într-un accident, în România. Șoferul a avut nevoie de ajutorul medicilor

Un autocamion cu numere de înmatriculare moldovenești a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în România, la 14 km de Bârlad, pe sensul de mers spre Vaslui.

Publicat

Șoferul autocamionului a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit presei de peste Prut, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În accident a fost implicat un autocamion încărcat cu mobilă, în autovehicul aflându-se doar șoferul. Până la sosirea pompierilor, conducătorul auto s-a auto-evacuat. Ulterior, șoferul a fost evaluat, acesta prezentând mai multe traumatisme.

El a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad, având o lovitură în regiunea capului. Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă din care șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanț.


Polițiștii români continuă cercetările.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Sfârșit de săptămână cu accidente, în țară: Trei pasageri au ajuns la spital în urma a două coliziuni violente

Sfârșit de săptămână cu accidente violente, în țară. Trei persoane au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau ca pasageri au fost implicate în coliziuni.

Publicat

Primul caz a avut loc în seara de 29 septembrie, la intrarea în orașul Ialoveni. Potrivit oamenilor legii, totul s-ar fi întâmplat după ce o șoferiță de 44 ani nu a respectat prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, și intenționând să efectueze manevra de virare spre stânga, în intersecție, nu s-a asigurat.

Drept rezultat, aceasta a fost tamponată de un alt automobil, condus de un bărbat de 42 de ani. În urma impactului, două femei, de 40, și respectiv 50 de ani, pasagere în automobilele avariate fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Sfâr


În dimineața următoare o altă coliziune puternică s-a produs în localitatea Copăceni din raionul Sîngerei.

Acolo, un șofer de 19 ani nu s-ar fi putut isprăvi cu ghidajul, a derapat cu mașina pe banda de contrasens și s-a tamponat într-un pilon dinafara părții carosabile. În automobil se mai afla un bărbat în calitate de pasager pe bancheta din spate, care în urma accidentului rutier a avut nevoie de îngrijiri medicale calificate.

În ambele cazuri șoferii au fost supuși etilotestului, rezultatele demonstrând că niciunul din ei nu urcase la volan în stare de ebrietate. Conducătorii auto care vor fi găsiți vinovați de producerea acestor accidente, vor fi sancționați în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.


Citește mai departe

topul săptămânii