Rețele de socializare

Moldova

Noi cazuri de exploatare sexuală online a copiilor, investigate de către Poliție

Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au documentat încă șase cazuri de exploatare sexuală a copiilor în Internet. Suspecții sunt cerecetați în stare de libertate.

Publicat

Ca urmare, au fost desfășurate 16 percheziții la domiciliile suspecților, unde au fost ridicate dispozitive de stocare a fișierelor foto și video ce reprezintă copii abuzați sexual, fiind ridicate 7 blocuri de sistem, 8 laptopuri, 10 telefoane mobile, 49 discuri optice, 7 cartele de memorie, 2 tablete, un hard disc portabil și un stick de memorie USB. Astfel, a fost stopată răspândirea a 1100 fișiere foto și video cu conținut de pornografie infantilă.

De asemenea, au  fost  consiliați  șapte  copii, fiindu-le acordat interviu de protecție în încăperi special amenajate pentru asistența copiilor cu implicarea specialiștilor din cadrul CI LaStrada.

Totodată,  în perioada anului curent, în cooperare cu organele de drept din SUA și anume Biroul Federal de Investigații și Departamentul de Securitate de Stat, a fost sistată activitatea a 6 web site-uri postate pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul cărora erau distribuite materiale din categoria pornografiei infantile în volum de 12 Tera Bytes.


Totodată, ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice au participat în comun cu organele de drept din alte state la o operațiune internațională de identificare a victimelor și de documentare a suspecților implicați în producerea și distribuirea pornografiei infantile, precum și a celor care exploatează sexual minorii sau îi abuzează prin utilizarea rețelei Internet.

Ca urmare a  acțiunilor comune ale organelor de drept, realizate la nivel internațional și la care au participat inclusiv ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al INI, au fost identificați 108 copii-victime exploatați și abuzați sexual, care s-au dovedit a fi originari din alte țări decât Republica Moldova. Ca urmare, în plan internațional au fost arestate 59 de persoane și 5 administratori ai web site-urilor create anume pentru schimbul de fișiere cu conținut de pornografie infantilă.

La moment, ofițerii Centrului continuă activitatea de documentare a altor infractori care produc și distribuie pornografie infantilă sau exploatează sexual minorii în rețeaua Internet, inclusiv în vederea identificării și asistenței victimelor acestora.


POLITIA.MD


Moldova

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un camion, la Sângerei

Accident grav la Sângerei. Un tânăr de 27 de ani a suferit mai multe traumatisme, după ce a fost lovit de un camion, în timp ce mergea pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 3 februarie, pe traseul R-6, lângă localitatea Bilicenii Vechi, în raionul Sângerei.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Ina Banari, poliția a fost alertată în jurul orei 08:30. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 40 de ani, conducând un camion care tracta o semiremorcă, în satul Bilicenii Vechi, ar fi lovit un tânăr de 27 de ani, care se afla pe acostamentul din dreapta a direcției de deplasare mașinilor.

În urma impactului, tânărul a suferit mai multe traumatisme, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

În momentul de față, poliția efectuează acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

Și-a prejudiciat propria companie cu aproape 10.000.000 de lei. Ex-directorul general și doi admnistratori de întreprinderi – pe banca acuzaților

Ex-directorul general al uneia dintre cele mai mari companii de producție a utilajului industrial din Moldova, dar și doi administrator de întreprinderi vor compărea pe banca acuzaților pentru abuz în serviciu. Investigarea schemei a durat aproape doi ani, iar suma pagubei materiale cauzată de suspecți este de aproape 10 milioane de lei.

Publicat

Procurorii anticorupție anunță că au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul de învinuire. Urmărirea penală a fost pornită la 13 aprilie 2021, în baza denunțului acționarilor companiei. Potrivit materialelor cauzei, ex-directorul general al companiei, abuzând de situația sa de serviciu, împreună cu alți doi administratori de întreprinderi, unul dintre care îi este rudă apropiată, în perioada 2019 – 2020, a încheiat în mod abuziv mai multe tranzacții, vizând bunurile companiei, cauzând un prejudiciu de 9 milioane 900 de mii de lei.

Urmărirea penală a durat de la 13 aprilie 2021 până la 04 ianuarie curent. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului au fost puse sub sechestru 4 apartamente, 2 case individuale de locuit, 3 terenuri pentru construcții, 3 terenuri agricole, un garaj, o debara și 7 bunuri imobile viitoare.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei risccă până la trei ani de pușcărie, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la cinci ani.


Citește mai departe

Moldova

Alertă cu bombă la Curtea de Apel Chișinău. Toată lumea a fost evacuată, iar geniștii verifică zona

Alertă cu bombă la Curtea de Apel Chișinău. Zonă a fost încercuită, iar geniștii verifică clădirea. Anunțul a fost făcut de IGP, printr-un comunicat de presă.

Publicat

Potrivit informațiilor, poliția a fost sesizată acum o oră, prin intermediul serviciului unic 112.

Apelul a fost făcut de un bărbat.

La fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, care activează conform procedurii.


Circumstanțele se stabilesc.


Citește mai departe

topul săptămânii