Rețele de socializare

Moldova

SINTEZA SĂPTĂMÂNII ÎN SISTEMUL PENITENCIAR (09.04.2018-15.04.2018)

Pe parcursul săptămânii trecute în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7455 persoane, 70 persoane eliberate, 50 reținute și plasate în izolatoarele de urmarire penală, iar 1134 angajați benevol în câmpul muncii.

Publicat

În aceeași perioadă, de către serviciile educative, psihologice și asistență socială au fost realizate 219 activități (programe educative, asistență psiho-socială și activități ocupaționale). Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de circa 1914 persoane.

De asemenea, în activitatea Direcției medicale la spitalul penitenciar Pruncul pe motiv de sănătate au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 36 deținuți. În legătură cu efectuarea investigațiilor suplimentare în cadrul instituțiilor medicale ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au fost escortați 21 pacienți.

În vederea combaterii pătrunderii lucrurilor interzise în penitenciare, au fost depistate și ridicate la punctele de trecere și control: 36 telefoane mobile, mai multe accesorii pentru telefon mobil, 48 litri de alcool și 3 plicuri cu conținut de masă vegetală – presupuse substanțe narcotice și 307 lei. Toate persoanele au fost reținute și predate organelor de poliție.


Serviciul achiziții publice a perfectat un contract de mică valoare în sumă totală de 56 000,00 lei pentru achiziționarea de servicii. Urmare a desfășurării procedurii de achiziție a camerelor video portabile pentru activitatea de serviciu a fost încheiat un contract în valoare de 332 220, 00 lei. Totodată, au fost achiziționate produse alimentare pentru deținuți în valoare totală de 8 176 500, 00 lei.

PENITENCIAR.GOV.MD


Moldova

Caz șocant la Dubăsari: Un bărbat și-a stins țigara de capul fetiței de 3 ani a fostei sale iubite

Caz șocant la Dubăsari. Un bărbat și-a stins țigara de capul unei fetițe de 3 ani. Totul s-a întâmplat ieri acasă la fosta iubită, în timp ce ultima așeza masa.

Publicat

Potrivit presei din stânga Nistrului, bărbatul, de 27 de ani, a venit acasă la fosta iubită. Aceasta crește 3 copii, scrie Unimedia.INFO.

La un moment, aceștia s-au certat, iar tânărul a ieșit afară să fumeze și a stins țigara de capul fetiței de 3 ani.

Minora a început a plânge, iar femeia a chemat poliția.


Fetița s-a ales cu arsură pe cap, iar mama a fost nevoită să-i radă părul.

Poliția investighează cazul.


Citește mai departe

Moldova

Moarte învăluită în mister, la Soroca. Cadavrul unui italian, găsit zăcând într-o curte

Cadavrul unui italian a fost găsit zăcând noaptea trecută, în jurul orei 00:05, în curtea concubinei sale, din localitatea Alexandru cel Bun, din raionul Soroca. Potrivit surselor PulsMedia, bărbatul ar fi murit din cauza imprudenței concubinei sale care ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical până la venirea ambulanței.

Publicat

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, originar din Italia, care noaptea trecută a fost găsit zăcând în stare de inconștiență în curtea casei concubinei sale.

Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Soroca a confirmat cazul pentru PulsMedia.MD și a comunicat că femeia a solicitat ajutorul medicilor, iar între timp ar fi încercat să-i acorde primul ajutor medical.

„La venirea asistenţei medicale, bărbatul nu dădea semne de viaţă. Medicii au constatat decesul acestuia. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a precizat Talpă.


De altă parte, sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei susțin că, deși pe suprafața cadavrului nu au fost depistate semne de moarte violentă, totuși medicul-legist ar fi stabilit că decesul ar fi survenit din cauza asfixiei mecanice, bărbatul având fracturat osul hioid și comprimarea gâtului.

Preliminar se presupune că trauma i-ar fi fost provocată de către concubina sa, din imprudență, în timp ce încerca să-i acorde primul ajutor medical.

Cadavrul bărbatului urmează a fi expus mai multor expertize de laborator pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele decesului.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un minor de 15 ani a decedat, strivit de o poartă de fotbal. Oamenii aduc flori, lumânări și dulciuri la locul tragediei

Un minor de 15 ani a decedat, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el și l-a strivit. Tragedia a avut loc în seara zilei de 31 mai, în sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Preliminar a fost stabilit că victima, în timp ce se afla cu alți minori pe terenul de joacă, s-a agățat cu mâinile de poarta de fotbal. La un moment dat, construcția a cedat și a căzut peste băiat. Minorul a fost preluat imediat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale, însă, din nefericire, băiatul a decedat la scurt timp din cauza traumatismelor suferite, scrie Newsmaker.MD.

Mai mulți oameni au depus flori și lumânări în locul în care un adolescent de 15 ani a decedat, acum două zile, după ce a fost strivit de o poartă de fotbal. Oamenii au adus cu ei, inclusiv, suc și dulciuri, chiar dacă accesul pe terenul de fotbal a fost restricționat de oamenii legii.


Reprezentanții Primăriei Chișinău au declarat că a pornit o anchetă pe acest caz. Potrivit autorităților, terenul a fost construit în 2019, iar cei care aveau grijă de teren erau locatarii din preajmă. Cu o reacție a venit și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. Maia Bănărescu susține că „noi adulții nu facem tot ce e posibil pentru a evita accidentele/incidentele triste”. Potrivit Avocatului Poporului, nu sunt verificate și securizate locurile unde se pot afla copiii, totodată minorii nu sunt informați despre regulile de securitate. „Mergem pe varianta – poate nu se va întâmpla nimic”, a declarat Maia Bănărescu.

Amintim că un caz similar a avut loc în ianuarie 2023 la Orhei. Atunci, un adolescent de 16 ani și-a pierdut viață după ce a urcat pe o poartă metalică de pe un stadion din satul Seliște, pentru a face fotografii pentru rețelele de socializare. Din spusele poliției, instalația metalică nu era fixată și s-a prăbușit, iar minorul a fost strivit.


Citește mai departe

topul săptămânii