Rețele de socializare

Diaspora

Un tânăr din Republica Moldova, ARESTAT în Elveţia

Un cetăţean al Republicii Moldova, în vârstă de 28 ani, a încăput pe mâna poliţiştilor din Elveţia. Mai exact, tânărul a fost încătuşat în localitatea Taverne, fiind acuzat de furt.

Publicat

În maşina moldoveanului au fost găsite obiecte de provenienţă dubioasă, în special bijuterii scumpe şi bani. El a fost interceptat la Bellinzona, după ce oamenii legii au depistat că maşina pe care o conducea conaţionalul nostru avea numere de înmatriculare false, titrează portalul rsi.ch.

Tânărul din Republica Moldova, la indicaţia agenţilor de circulaţie, nu a dorit să oprească şi şi-a continuat drumul. Ulteror, la Taverne, a lovit două autoturisme care staţionau la semafor. A ieşit imediat din maşină şi a încercat să scape de oamenii legii, traversând autostrada, dar nu i-a reuşit evadarea şi a fost reţinut.

MOLDOVA9.COM


Diaspora

Moldovean de 40 de ani decedat în urma unui accident pe o automagistrală din Irlanda

Un moldovean și-a pierdut viața în urma unui accident de pe o automagistrală din Dublin, Irlanda.

Publicat

Accidentul a avut loc pe 21 septembrie în jurul orei 10:00. Bărbatul a murit după ce automobilul său a fost tamponat frontal dă către o altă mașină care se deplasa neregulamentar.

Potrivit forțelor de ordine irlandeze, la un moment da șoferul împreună cu un pasager a ieșit pe contrasens și s-a izbit violent în automobilul condus de moldovean care circula regulamentar. La volanul acestuia se afla un bărbat de 40 de ani și care de 10 ani era stabilit cu traiul în Irlanda.

Acesta la fel avea un prieten în calitate de pasager. Ca urmare, impactul a fost atât de violent încât conaționalul nostru a decedat pe loc.


Pasagerul acestuia, a primit răni grave și a fost transportat la spital în stare critică. Celelalte persoane nu au suferit răni grave.

Potrivit poliției irlandeze, cazul se cercetează.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Accident terifiant, în Italia. Un șofer moldovean a murit după ce s-a tamponat frontal cu o altă mașină

Accident tragic în Italia. Un șofer moldovean de 54 de ani a murit după ce s-a tamponat cu o altă mașină.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 20 septembrie, în provincia Rovigo din regiunea Veneto. Presa italiană scrie că Nicolae Sârbu, un moldovean de 54 de ani se deplasa cu mașina sa BMW 530 de culoare gri când la un moment dat a fost tamponat violent de o altă mașină de model Fiat Punto, condusă de un italian de 56 de ani. Preliminar se cunoaște că italianul pe nume Lauro Girotto ar fi virat la stânga fără a se asigura.

După coliziunea aproape frontală și extrem de violentă, mașina italianului a luat foc și a fost proiectată la circa 30 de metri înainte, șoferul  a rămas blocat în interior și a murit carbonizat.

Iar mașina moldoveanului mai întâi s-a răsturnat de câteva ori pe șosea, apoi a fost proiectată într-un șanț. Și acest automobil a luat foc. În mașină s-au declanșat Airbag-urile, însă, din nefericire, asta nu l-a salvat pe moldoveanul care nu avea centura de siguranță cuplată.


Impactul a fost atât de violent încât atât moldoveanul, cât și celălalt șofer au murit la fața locului. Singurul care a supraviețuit a fost un român pe nume Alin, în vârstă de 30 de ani care se afla ca pasager în mașina lui Nicolae.

Nicolae Sârbu locuia într-o comună vecină împreună cu fiul său și lucra la o pepinieră.

„Îl cunoșteam pe Nicolae –  explică Silvio, un cetățean român care locuiește pe aceeași stradă. Era o persoană întotdeauna foarte atentă la familia sa și care se gândea doar la muncă. Un om liniștit.”


Nicolae Sârbu a lăsat orfani doi copii, un băiat și o fată.


echipa.md

 

Citește mai departe

Diaspora

S-a ascuns tocmai în Italia: Un moldovean anunțat în căutare internațională, reținut

Un moldovean în vârstă de 30 de ani, anunțat în căutare internațională, a fost reținut în Italia.

Publicat

Potrivit presei din Italia, reținerea a avut loc ieri, în comuna Porto Recanati din provincia Macerata, transmite Știri.md.

Bărbatul, aflat la volanul unei rulote cu plăcuțe de înmatriculare germane, a fost oprit de oamenii legii pentru verificările de rigoare.

Astfel, s-a constatat că moldoveanul este căutat de mai bine de 2 ani de autoritățile din R. Moldova pentru infracțiuni de amenințări, vandalism și huliganism comise în martie 2018 și care prevăd o pedeapsă maximă de 6 ani de închisoare.


Bărbatul a fost plasat în arest și urmează să fie extrădat în R. Moldova.


Citește mai departe

topul săptămânii