Rețele de socializare

Ediție TV

VINDEA DROGURI CU 800 DE LEI PENTRU UN GRAM (VIDEO)

UN TÂNĂR DE 20 DE ANI A FOST REȚINUT DE OFIȚERII ANTIDROG, BĂNUIT CĂ ADUCEA, PRIN CONTRABANDĂ, SUBSTANȚE NARCOTICE DIN UCRAINA, PE CARE LE VINDEA ÎN MUNICIPIUL CHIȘINĂU

Publicat

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de ofițerii Direcției Antidrog, împreună cu procurorii și polițiștii din Chișinău, bănuit că aducea, prin contrabandă, substanțe narcotice din Ucraina, pe care le comercializa apoi, în municipiul Chișinău. Suspectul a fost reținut în timp ce vindea  droguri unui ofițer sub acoperire. În urma unor percheziții, oamenii legii au găsit și ridicat, 200 de grame de droguri de tip PVP.

ECHIPA.MD


Ediție TV

/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei

Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.

Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.

În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.


Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.

Publicat

Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.

În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.

Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.


Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Drift” finalizat în bordură. Un șofer de 20 de ani a pierdut controlul volanului

În goana după adrenalină s-a pomenit cu mașina într-o bordură. Este isprava unui șofer în vârstă de 20 de ani, care a ajuns în vizorul poliției datorită unei secvențe video postată pe rețelele sociale.

Publicat

Autorul postării susține că automobilistul efectua drifturi pe șosea, însă ar fi pierdut controlul asupra volanului, izbindu-se într-o bordură.

De asemenea, din imagini se poate observa că șoferul și pasagerul pe care-l avea în mașină intenționau să plece de la locul accidentului însă nu au putut urni mașina din loc. Ba mai mult, cei doi s-au arătat indignați că sunt filmați și au scos numerele de înmatriculare, insultând persoanele care s-au oprit pentru a le ajuta.

Deși toată lumea de la fața locului cerea să fie chemată poliția, în cele din urmă se pare că nimeni nu a sunat la 112. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor făcute publice pe rețele.


Poliția a identificat automobilul și a constatat că acesta era condus de un tânăr de 20 de ani. Din fericire, în urma impactului nu au fost persoane rănite. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă amendă contravențională.


Citește mai departe

topul săptămânii