Rețele de socializare

Moldova

Killeri de origine azeră aflați în căutare internațională, reținuți de poliție (VIDEO)

Doi cetățeni de origine azeră, cu vârsta de 26 și respectiv 32 de ani, membri a unui grup criminal organizat, care aveau rolul de killeri, desfășurând activitatea infracțională pe teritoriul CSI, au fost reținuți.

Publicat

Aceștia, fiind anunțați în căutare de către autoritățile de drept din Ucraina, pentru comiterea unui atac armat la 29 martie 2018, asupra unui grup de persoane, cu utilizarea armelor de tip automat ”Kalașnikov”, soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia.

Suspecții, au fost reținuți la 8 mai 2018, în urma unei informații operative, parvenite în adresa Inspectoratului Național de Investigații.

Ca urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale, angajații Direcției Urmărire Penală a Poliției de Frontieră, Serviciului Informații Securitate, în conlucrare cu angajații Direcției Poliției Criminale din Ucraina, s-a stabilit că bărbații au traversat ilegal frontiera Republicii Moldova, intenționând să-și perfecteze acte false, după care să părăsească Moldova, cu destinația Turcia, pentru eschivarea de la răspunderea penală.


Suspecții sunt reținuți pe un termen de 72 de ore, ulterior, urmează a fi inițiată procedura de extrădare pentru a fi atrași la răspundere penală în Ucraina. 

Acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.

POLITIA.MD


Moldova

Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta de pe pod și a murit, la Taraclia

Un bărbat a murit, după ce a căzut cu tot cu motocicletă de pe un pod. tragedia a avut loc în această dimineață în jurul orei 08:10, în raionul Taraclia.

Publicat

La fața locului oamenii legii au stabilit că motociclistul este un bărbat în vârstă de 57 de ani. Acesta se deplasa cu o motocicletă de model OROX când, din motive încă nestabilite de anchetă, a sărit cu motocicleta de pe pod și s-a prăbușit într-o râpă, transmite deschide.md.

Motocicleta a căzut peste el, iar ultimul a decedat până la venirea ambulanței.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un șofer de camion, beat criță la volan, a fost reținut la intrarea în țară

Un șofer de camion a trecut frontiera în stare de ebrietate extrem de avansată. Doar că nu s-a putut bucura mult de faptul că a ajuns acasă.

Publicat

Acesta a fost oprit de polițiști de patrulare chiar în apropierea frontierei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 28 septembrie, la Sculeni. Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost anunțați de către angajații frontierei precum că un șofer care se află la volanul unui tir, s-ar afla în stare de ebrietate. Imediat cum au primit numărul de înmatriculare a camionului, polițiștii de patrulare s-au îndreptat spre ieșirea de pe teritoriul punctului de trecere.

La volan se afla un bărbat de 54 de ani, locuitor al capitalei. Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat 1.45 mg/l în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a rămas fără permis de conducere, instanța urmând să se expună asupra sancțiunii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dezastru în Găgăuzia, provocat de ploi: Patru persoane au fost spitalizate

Ploile abundente au lăsat în urmă consecințe grave la Comrat, UTA Găgăuzia. Fluxurile de apă și noroi au distrus case, garduri, stâlpi de electricitate, au fost deteriorate conducte de gaz. Mai multe imagini cu dezastrul din Găgăuzia a postat pe pagina sa de Facebook bașanul Irina Vlah.

Publicat

Aceasta spune că pe alocuri nivelul apei s-a ridicat deasupra ferestrelor și ușilor. Unele persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a-și părăsi casele. Patru persoane din Comrat au fost spitalizate. De asemenea, apa a inundat sute de gospodării în Dezginzha, comuna Verkhniy Kongazchik și alte sate din Găgăuzia, transmite deschide.md

Membrii Comitetului executiv, autoritățile locale, personalul PSE și alte servicii operaționale lucrează acum pe teren. Cetățenilor afectați li se oferă toată asistența necesară pentru a depăși consecințele dezastrului. „Acum sarcina noastră principală este să evaluăm amploarea dezastrului în zilele următoare și să ajutăm fiecare familie afectată să își refacă casele și viața normală”, se mai arată în mesajul Irinei Vlah.



Citește mai departe

topul săptămânii