Rețele de socializare

Moldova

Doi braconieri piscicoli reținuți cu 50 kg de pește pe malul lacului Beleu (VIDEO)

Urmare a intensificării acțiunilor desfășurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în apele de frontieră pe parcursul perioadei de prohibiție, polițiștii de frontieră au depistat pe malul lacului Beleu doi cetățeni moldoveni care reușiseră să pescuiască 50 kg de pește de diferite specii.

Publicat

În dimineața zilei de 22 mai a.c., acţionând conform sarcinilor de serviciu pe raza localităţilor Slobozia Mare – Tulucești, inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră Brânza de comun cu echipele mobile din cadrul Direcției regionale Sud au observat două persoane pe malul lacului Beleu. La apropierea de locul faptei s-a constatat că acestea desfășurau activități de pescuit.
Din primele cercetări s-a aflat că este vorba despre doi cetățeni de 24 și 26 de ani, ambii locuitori ai s. Slobozia Mare, r-nul Cahul. Până la depistare, tinerii reușiseră să pescuiască 50 kg de pește.

Polițiștii de frontieră au sancționat pescarii cu câte 12 u.c., ceea ce constituie 600 de lei, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră. Tinerii și întreaga cantitate de pește au fost transmise reprezentanților Rezervației Naturale „Prutul de Jos” pentru continuarea cercetărilor și atragere la răspundere contravențională.

Amintim că începând cu data de 1 aprilie 2018 și pe parcursul a 70 de zile consecutive, pe teritoriul R.Moldova este stabilită perioada de prohibiţie în obiectivele acvatice piscicole naturale. În context, angajații Poliției de Frontieră și-au amplificat acţiunile de supraveghere și control în zona de frontieră, fiind conştienţi de consecinţele grave ale braconajului în apele de frontieră.


BORDER.GOV.MD


Moldova

/FOTO/ În regiunea Odessa, a fost reținut un polițist de frontieră, care trebuia să ajute contrabandiștii să transporte marfă în Moldova

Un ofițer al uneia dintre subdiviziunile detașamentului Belgorod-Dnestrovsk, a cerut și a primit de la un civil un beneficiu ilegal în valoare de 20.750 grivne, echivalentul a peste 13.000 de lei.

Publicat

Soldatul i-ar fi ajutat pe contrabandiști să transporte bunuri de larg consum peste granița de stat din Ucraina în Moldova.

În seara de 21 aprilie, la domiciliul acestuia au fost efectuate percheziții.

Polițiștii ucraineni au ridicat un telefon mobil, o cartelă SIM și un card bancar. De asemenea acesta a fost suspendat din funcție.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Grănicerii ucrainei au găsit contrabandă de țigări, inclusiv moldovenești, în valoare de 3 milioane de grivne

Angajații unității operaționale a detașamentului de frontieră Mogilev-Podolsk au expus un sistem pentru achiziționarea, depozitarea și vânzarea ilegală de produse din tutun fabricate în străinătate.

Publicat

La 21 aprilier, în cadrul procedurilor penale, un grup mixt de angajați ai Direcției SBU din regiunea Vinnitsa, anchetatori ai departamentului de poliție din districtul Mogilev-Podolsk și polițiștii de frontieră, sub conducerea procedurală a parchetului districtului Vinnitsa, au descins cu percheziții la domiciliul unuia dintre suspecți în cauză.

Drept urmare, oamenii legii au descoperit o cantitate impunătoare de produse din tutun de producție străină din Moldova, Belarus, Rusia, care au intrat ilegal pe teritoriul Ucrainei.

În total, 71,5 mii de pachete de țigări de diferite mărci au fost confiscate în timpul perchezițiilor. Valoarea produselor din tutun confiscate este de aproximativ 3 milioane de grivne, echivalentul a circa 2 milioane de lei.


În prezent, se desfășoară acțiuni de investigație pentru a stabili toate circumstanțele și cercul persoanelor implicate.


echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ În regiunea Odessa, polițiștii de frontieră ucraineni au oprit o mașină plină de țigări moldovenești

Militarii detașamentului Podolsk, la 40 km de graniță, au găsit un Volkswagen cu 30 de cutii pline cu pachete de țigări fabricate în Republica Moldova fără documente necesare.

Publicat

În timpul verificărilor comune cu vameșii, cu sprijinul unității forțelor speciale din detașament, polițiștii de frontieră au oprit un microbuz Volkswagen cu numere de înmatriculare ucraineană. S-a dovedit că un cetățean ucrainean în vârstă de 29 de ani transporta 15 mii de pachete de țigări fără marcă de acciz.
Valoare produselor de tutungerie ajunge la 345 000grivne, echivalentul a circa 220 000 de lei.

De menționat că informațiile privind circulația produselor din tutun au fost primite în prealabil de la agenții Serviciului de Frontieră de Stat.

Marfa a fost confiscată și predată reprezentanților serviciului vamal pentru luarea unei decizii legale.




Citește mai departe

topul săptămânii