Rețele de socializare

Moldova

Cercetat penal pentru escrocherie

Un bărbat în vârstă de 44 ani, originar din raionul Cantemir, s-a adresat cu o plângere la IP Buiucani a Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, precum că ar fi fost înşelat de bani de către un necunoscut, sub pretextul importării unui automobil. Potrivit lui, anunţul cu privire la importul automobilului l-ar fi găsit pe un site de anunţuri pe internet.

Publicat

În cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, ofiţerii de investigaţii a Inspectoratului de Poliţie Buiucani au identificat şi reţinut individul, care s-a dovedit a fi locuitor al capitalei, în vârstă de 43 de ani.

Forţele de ordine au constatat că escrocul ar fi însuşit de la victimă suma de 4000 euro, în calitate de avans, întocmind şi o recipisă în care individul s-ar fi obligat ca în termen de 20 de zile să importe automobilul de model ,,Toyota Prius” de peste hotare, după care ar fi dispărut. Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie iar bănuitul riscă să fie sancționat cu amendă sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

Este de menţionat că individul, anterior judecat pentru infracţiuni similare, mai este suspectat în alte 13 episoade de escrocherie , unde ar fi acţionat după aceeaşi schemă.


POLITIACAPITALEI.MD


Moldova

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.

Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.



Citește mai departe

Moldova

Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut

Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.

Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.


Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani

Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Publicat

Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii