Rețele de socializare

Moldova

Aproximativ 20.000 de ţigarete de contrabandă descoperite la frontiera de est

Echipele de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Albiţa au descoperit aproximativ 20.000 de ţigarete, pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară.

Publicat

În cursul acestei dimineţi, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Igor J., cetățean din R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperită, ascunsa  în două spaţii special amenajate, unul între bancheta din spate şi rezervor, cel de al doilea sub mecanismul frânei de mână, cantitatea de 14.360 ţigarete(718 pachete)diferite mărci.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 6.648 lei, a autoturismului, în valoare de 9.300 lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.


În acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul moldovean Alexandru C., în vârstă de 32 de ani, pasager în autoturismul proprietate, marca Ford, înmatriculat în Lituania.

La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control a descoperit, ascunsă în spătarul scaunului din spate a autoturismului, cantitatea totală de 2.600 ţigarete(130 pachete) marca Ashima.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor, în valoare de 1.209 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei.


În ziua de 23 mai a.c, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Mihail P., în vârstă de 47 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Toyota, înmatriculat în R. Moldova, in care echipa comună de control a descoperit ascunse sub scaunele din spate ale autoturismului, 2.200 ţigarete, (110 pachete) de diferite mărci, de proveniență duty-free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 512 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei, precum și indisponibilizarea autoturismului până la plata amenzii.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor

Caz șocant în capitală. Un bărbat și-ar fi tăiat gâtul chiar în fața trecătorilor.

Publicat

Totul a avut loc în amiaza de 22 septembrie, în Piața Centrală din Chișinău. O imagine șocantă a fost postată pe rețele, în care bărbatul zace într-o baltă de sânge, iar un trecător încearcă să oprească hemoragia.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că bărbatul a supraviețuit și a fost preluat de medicii de pe ambulanță, care l-au dus de urgență la spital.

Acesta ar suferi de unele probleme de sănătate, iar anterior ar mai fi avut tentative de a-și pune capăt zilelor.



Citește mai departe

Moldova

Au atacat și jefuit un taximetrist: Un minor și amicul lui de 19 ani, reținut

Doi tineri de 17 și 19 ani, din raioanele Ialoveni și Fălești, au fost reținuți după ce ar fi amenințat cu moartea și deposedat de bunuri un taximetrist.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat aseară, în orașul Călărași. Suspecții au solicitat un taxi din Chișinău pentru a ajunge la Soroca.

Victima a declarat polițiștilor că, aproape de miezul nopții, la ieșirea din Călărași, în timp ce îi transporta, a fost amenințat cu un obiect ascuțit și deposedat de două telefoane și portmoneul în care se aflau 500 de lei și acte.
Mai mult, suspecții i-au cerut șoferului să coboare din mașină pentru a o răpi. După ce au încercat să o pornească dar nu le-a reușit, au fugit într-o direcție necunoscută.

Imediat victima de 31 de ani a sesizat poliția.


Suspecții au fost identificați și reținuți. Bunurile sustrase au fost depistate și urmează să fie restituite proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Tâlhărie”. Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 8 la 10 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Și-a înjunghiat mortal concubinul: O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat de 36 de ani

Și-ar fi înjunghiat mortal concubinul. O femeie de 52 de ani a fost reținută pentru omorul unui bărbat în vârstă de 36 de ani.

Publicat

Despre crima comisă, poliția din Chișinău a fost alertată în seara de 21 septembrie, în jurul orei 23.30, precum că într-un apartament de pe strada Lech Kaczynski zace un bărbat cu o plagă în regiunea gâtului.

La fața locului, oamenii legii au constatat că suspecta și partenerul ei ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat s-ar fi luat la ceartă. Într-un moment de furie extremă, femeia a luat un cuțit de pe masă și i-a aplicat bărbatului două plăgi în regiunea gâtului.

Din cauza rănilor grave suferite, victima a decedat la fața locului. În prezent, femeia de 52 de ani a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru omor.


Cercetările pe acest caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii