Ediție TV
CUM COMUNICĂ DEȚINUȚII DIN PENITENCIARUL-13 (VIDEO)
DEȚINUȚII DIN PENITENCIARUL NR. 13 DIN CAPITALĂ AU FOST SURPRINȘI CUM COMUNICĂ PRIN INTERMEDIUL UNOR BILEȚELE, TRANSMISE PE O FUNIE AMPLASATĂ ÎN CURTEA INSTITUȚIEI.
Deținuții din Penitenciarul Nr. 13 din capitală au găsit un alt mod de a comunica. Într-un filmuleț video care circulă pe internet, se vede că, în curtea penitenciarului există o funie pe care se mișcă o bucată de stofă. Momentul a fost înregistrat de către un internaut, care a făcut publice imaginile pe o rețea de socializare. Bucata de material este transmisă prin geam, care în final, ajunge în camera unui deținut. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au declarat pentru CrimeMoldova că, în așa fel, deținuții comunică. Mai exact, în interiorull stofei s-a afla bilețele scrise de mână. În timpul transmiterii, scrisorile se află în interiorul stofei. Materialul este folosit și pentru a proteja hârtia de umezeală, în cazul în care afară plouă. Potrivit aceleași surse, datorită acestor scrisori, inculpații nu trebuie să strige printre gratii, dar pot comunica în liniște, într-un mod privat. Totodată, acest mod de transmitere a bilețelelor nu ar fi interzis în cadrul penitenciarului, informează aceeași sură.
Ediție TV
/VIDEO/ Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare: Mașina unei șoferițe, tamponată de un autocamion
Nu s-a asigurat înainte de a-și schimba banda de deplasare. Mașina unei șoferițe în vârstă de 41 de ani a fost tamponată de un autocamion.


Totul a avut loc în seara de 26 septembrie, în jurul orei 20:10, la intersecția străzilor Liviu Deleanu cu Șoseaua Balcani din capitală.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, automobilul era condus de o femeie de 41 de ani, iar la volanul autocamionului se afla un bărbat, în vârstă de 51 de ani. Preliminar, impactul s-ar fi produs din cauza că șoferița nu s-ar fi asigurat în timpul deplasării la preselectarea benzii, provocând impactul.
Din fericire, în urma accidentului nu au fost raportate persoane traumatizate. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă contravențională în mărime de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.
Ediție TV
/VIDEO/ Doi indivizi, condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei
Doi indivizi au fost condamnați la 8 și respectiv 12 ani de închisoare după ce au păgubit zeci de agricultori cu aproape 14 milioane de lei.


Potrivit materialelor cauzei, liderul schemei are 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea acuzat are 31 de ani și este originar din Râșcani. În anul 2018, acționând din numele a trei companii, aceștia încheiau contracte cu agricultori pentru a procura cereale, însă achitau doar parțial, sau chiar deloc pentru marfa cumpărată.
Deși aveau contracte semnate, aceștia amânau achitarea sub diferite pretexte.
În total, cei doi indivizi au preluat cereale de la circa 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii în sumă totală de peste 14.000.000 de lei. De menționat că liderul grupării figurează și în alte dosare penale cu scenarii similare.
Sentința a fost emisă de magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul Buiucani și poate fi atacată în instanțele ierarhic superioare.
Ediție TV
/VIDEO/ Momente de panică pentru locatarii unui bloc din Chișinău: Un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.
Momente de panică pentru locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei, după ce un apartament de la etajul 8 a fost cuprins de flăcări.


Totul a avut loc în a doua parte a zilei de 25 septembrie, în jurul orei 14.20, pe strada Liviu Deleanu.
În imaginile de la fața locului, distribuite pe rețelele sociale poate fi observat un fum negru și dens care iese prin geamul apartamentului afectat. La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri.
Ajunși, specialiștii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. În circa 20 de minute, salvatorii au reușit să localizeze flăcările, iar la ora 15.16, focul a fost lichidat complet. Din fericire, în urma incendiului, victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite în cadrul unei anchete.
-
În căutare5 zile în urmă
Femeia din imagini, dispărută deja de 4 zile. Rudele și poliția cer ajutorul cetățenilor
-
Moldova3 zile în urmă
Deținutul evadat din penitenciarul Brănești a fost reținut. Unde se ascundea bărbatul?
-
Moldova6 zile în urmă
Luau până la 1.000 de euro pentru un permis de conducere. Doi administratori ai unei școli auto din Cimișlia, reținuți
-
Moldova5 zile în urmă
Patru dintr-o lovitură. Un accident în lanț s-a produs în apropierea satului Bardar
-
Moldova6 zile în urmă
Căutările au luat sfârșit: Două minore dispărute anterior de acasă au fost găsite de oamenii legii
-
Moldova4 zile în urmă
Vindeau în stradă instrumente furate: Doi bărbați, reținuți la scurt timp după comiterea unei infracțiuni
-
Diaspora5 zile în urmă
România: Un TIR din Republica Moldova a distrus 120 metri liniari de parapet și 40 indicatoare după explozia unei anvelope
-
Moldova5 zile în urmă
Trafic cu valută în Aeroport. Un cetățean al Armeniei, prins cu 20.000 de dolari și 10.000 de euro nedeclarați