Ediție TV
ÎN AREST, DIN CAUZA CORUPȚIEI DIN ASEM (VIDEO)
ÎN AREST, DIN CAUZA CORUPȚIEI LA ASEM. TREI INTERMEDIARI AU PRIMIT 30 DE ZILE DE AREST, IAR DOI PROFESORI AU FOST PLASAȚI ÎN AREST LA DOMICILIU
Corupția i-a trimis după gratii. Șase din cele nouă persoane reținute pe cinci iunie pentru pentru că ar fi luat bani de la studenții de la ASEM pentru teze și note bune la examene au ajuns în fața judecătorilor. Trei intermediari – vor sta 30 de zile în arest la CNA. Decizia a fost luată în după amiaza de șapte iunie de către magistraţii oficiului Buiucani al Judecătoriei Chişinău. Totodată, doi profesori vor fi cercetati în arest la domiciliu, iar înca unul sub control judiciar. Cei sase suspecti au fosta adusi in fata magistratilor, rând pe rând, la ore diferite. Toti aveau fetele acoperite cu haine și au refuzat sa răspunda la intrebarile jurnaliștilor.
Potrivit procurorilor trei bănuiți nu au fost aduși la judecătorie, întrucât colaborează cu ancheta. Dosarul unui bănuit a fost examinat în lispa suspectului.
Avocații suspecților nu au vrut să ofere prea multe declarații. Unii spun că sunt nemulțumiți de reflectara în presă a acestui subiect.
Acum doua zile, CNA a anuntat ca a descoperit o schema de coruptie la Academia de Studii Economice în care ar fi implicati peste 60 de profesori.
Ajutati de intermediari, acestia ar fi luat in jur de 500 de euro pentru o teza de licenta sau de masterat si mii de lei pentru note la examene. Într-o postare pe facebook, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic spune că rețelele despre care se vorbește nu au funcționat în ASEM și ar fi fost create în afara istituției. Potrivit CNA, în urma perchezitiilor de la ASEM, oamenii legii au ridicat peste 2 milioane de lei.
Ediție TV
/VIDEO/ Peste 1.300 de arme confiscate sau uzate au fost topite. Șeful IGP: Două din ele au fost utilizate la comiterea crimelor fatale
Sute de arme și muniții confiscate sau ieșite din uz au fost distruse prin topire. Procesul, care durează două zile, are loc la o uzină privată din localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi.


În metal sunt transformate mai multe arme predate benevol de către posesori, dar și cele deținute ilegal, ridicate în cadrul operațiunilor polițienești.
Confiscate, ridicate de la infractori sau de la cei care le dețin ilegal sau pur și simplu uzate: circa 1300 de arme urmează a fi distruse de poliție. Armele, acumulate în ultima perioadă, au fost depozitate în mai multe lăzi și aduse la o uzină de topire a metalului.
Potrivit șefului Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, în ultima perioadă se atestă un număr mai mic de arme care urmează a fi lichidate, comparativ cu anul 2021, când a avut loc ultimul exercițiu de acest fel.
Acțiunea de lichidare a munițiilor este al optulea astfel de exercițiu din anul 2005 și a avut loc cu suportul financiar al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și al Biroului de Control pentru Europa de Sud-Est asupra armelor de calibru mic și armament ușor.
DANIELA GASPARIKOVA, REPREZENTANTĂ PNUD MOLDOVA: „În toată această perioadă de două decenii împreună cu autoritățile moldovenești, susținute de inițiativa Centrului de Instruire Operațională privitor la armele de calibru mic și armament ușor, au distrus aproximativ 12 mii de arme, pe lângă cele 1300 care vor fi distruse astăzi”.
Procedura de ardere a armelor a costat circa 10 mii de euro, iar metalul rezultat din topirea armamentului nu este reciclabil. Poliția susține că distrugerea acestor arme va contribui în mod direct la reducerea ameninţării proliferării armelor mici şi uşoare în Republica Moldova.
Ediție TV
/VIDEO/ Zeci de copaci, defrișați ilegal la Strășeni și Florești. O parte din făptași au fost reținuți
Mai multe persoane au fost prinse în timp ce defrișau ilegal arbori. Descoperirile au fost făcute de inspectorii de mediu, în timpul unei razii de control în pădurea din apropierea satului Rădeni, raionul Strășeni.


În primul caz, inspectorii au prins un flagrant un bărbat în timp ce tăia copaci în zona forestieră. Acesta reușiseră să defrișeze doi stejari și un frasin, prejudiciul cauzat mediului fiind estimat la circa 1300 de lei. În consecință, bărbatul a fost amendat cu cinci mii de lei pentru defrișarea ilegală a arborilor, iar lemnul tăiat a fost confiscat.
În același timp, inspectorii de mediu au descoperit și alte patru cazuri de tăiere ilegală a zeci de stejari și frasini. În urma documentării, persoanele implicate au fost sancționate cu o amendă în valoare totală de 12 mii de lei.
În urma celor cinci cazuri depistate de inspectorii de mediu, s-a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat mediului se ridică la aproape 25 de mii de lei.
Totodată, inspectorii de mediu au făcut o descoperire șocantă: 42 de copaci de arțar au fost tăiați într-o zonă forestieră din raionul Florești. Persoana responsabilă de acțiunile ilegale a fost identificată și amendată.
Defrișările ilegale sunt sancționate în conformitate cu legislația în vigoare, cu amenzi ce pot ajunge până la 5000 de lei pentru persoanele fizice și 25 de mii de lei pentru persoanele juridice.
Ediție TV
/VIDEO/ Natura, sub COD ROȘU. La doar câțiva kilometri de Chișinău, câmpurile și pădurea sunt înghițite de gunoaie
Trăim într-o țară unde fenomenul deșeurilor aruncate la voia întâmplării i-a tot mai multă amploare în ultimii ani. O spun statisticele, potrivit cărora, Republica Moldova a ajuns în topul rușinii, fiind singura țară din Europa cu peste 3000 de gropi de gunoi amenajate ilegal.


Acest lucru însă nu este singura problemă. O adevărată bombă cu ceas este de fapt obiceiul prost al moldovenilor să arunce deșeurile menajere pe câmpuri sau în zonele forestiere, unde în mod normal ar trebui să se bucure de drumeții și natură.
GABRIELA BURJACOVSCHI, reporter ECHIPA 902: „Deși s-ar părea că ne aflăm într-un loc de recreere, acest lucru nu este tocmai așa. Această zonă forestieră de la marginea orașului Codru, este pur și simplu împânzită de gunoaie”.
Ne aflăm la o distanță de doar câțiva kilometri de Chișinău, în extravilanul orașului Codru. În această zonă găsim zeci de grămezi de gunoi formate la marginea drumului sau chiar în pădure. Oamenii care locuiesc în sectorul de vile „Vieru” și care achită lunar taxa pentru ridicarea și reciclarea deșeurilor spun că sunt îngroziți de această situație. Cu toate acestea, localnicii caută să îndreptățească cetățenii iresponsabili.
„Sincer, foarte mulți vecini avem care nu au posibilitatea să plătească măcar 18 lei pentru gunoi”.
„De mic copil, țin minte, că în regiunea asta a fost problemă cu gunoiul. Foarte mulți oameni aruncau în pădure, dar acum e și mai grav”.
Mai mult, potrivit localnicilor, săptămânal în zona forestieră din apropierea sectorului de vile vin zeci de mașini încărcate cu gunoi, care este aruncat la întâmplare.
„Să vă ridicați, să vedeți cum, mașini descărcate, și nu sunt de aici, din zona noastră, vin de la Ialoveni”.
Autoritățile publice locale se plâng că problema este una veche, însă deocamdată nu a fost întreprinsă nici o măsură concretă în acest sens.
NICOLAE GONCEARENCO, CONSILIER LOCAL, CODRU: „De când am devenit consilier, am tot scris despre aceea că aici au depozitat deșeuri. Acolo au fost, am iată așa un teanc de hârtii care se poate de arătat, dar schimbări nimic”.
Pe lângă faptul că cetățenii aruncă la nimereală gunoiul fără să se gândească la consecințe, autoritățile locale au sesizat o altă problemă majoră. Acum trei ani în această zonă au fost aruncate tone întregi de deșeuri formate în urma reparației drumurilor.
NICOLAE GONCEARENCO, consilier local, Codru: „Aici s-au descărcat 50, 60 de mașini cu așa gunoi. Și nu știu cine va strânge”.
De cealaltă parte, specialiștii de mediu susțin că deși aplică amenzi cu duiumul, gunoiul apare ca ciupercile după ploaie, atât în această zonă, cât și în alte zeci de sectoare din țară.
MAXIM BRUMA, INSPECTOR PRINCIPAL, INSPECTORATUL PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI: „S-au întreprins acțiuni pe cazul dat, au fost efectuate controale, s-au dat prescripții în termeni restrânși să fie remediată situația, prin transportarea deșeurilor la plasamente specializate”.
Potrivit statisticilor, în Republica Moldova, 90 la sută dintre deșeurile generate de cetăţeni sunt păstrate la sol. Anual, aruncăm pe câmp aproape trei milioane de tone de gunoi, care, alături de celelalte zeci de milioane de tone, se vor descompune peste secole.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Noi detalii de la carnagiul de pe R-6. Decedații sunt șoferul mașinii de 27 de ani și pasagera din automobil
-
Moldova2 zile în urmă
Noi detalii de la zguduitorul accident de la Orhei: Femeia decedată era o avocată din Telenești.
-
Moldova2 zile în urmă
Bun simț demonstrat de doi pompieri în urma accidentului de la Orhei
-
Moldova2 zile în urmă
Panică pe Internet din cauza unui cadavru găsit în Chișinău: Precizări oficiale
-
Moldova5 zile în urmă
Clipe de cumpănă în familia ciclistului lovit mortal la Stăuceni: Sora lui Valerian se află în reanimare
-
Moldova3 zile în urmă
ULTIMA ORĂ: Șoferul microbuzului Ocnița-Chișinău, implicat în accidentul devastator la Orhei, a decedat pe patul de spital
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ (+18) Noi imagini de la cumplitul accident din Orhei, unde doi oameni au decedat, iar 12 au fost răniți
-
Moldova6 zile în urmă
Jumătate de an de la dispariția Mădălinei Cojocari. Imaginile emoționante publicate de poliția americană