Rețele de socializare

Moldova

POSTUL TEMPORAR ”PALANCA” ÎȘI VA ÎNTRERUPE ACTIVITATEA PENTRU 24 DE ORE

Serviciul Vamal anunță despre sistarea temporară a activității postului vamal ”Palanca” în legătură cu racordarea noului punct de trecere la utilitățile de strictă necesitate. Este vorba despre construcția rețelelor de alimentare cu energie electrică și gaze, preconizată începând de joi, 21.06.2018, ora 17:00 și până vineri, 22.06.2018, ora 17:00. Prin urmare, rugăm persoanele care intenționează să traverseze frontiera prin acest post, să opteze pentru postul vamal ”Tudora”, aflat în proximitate.

Publicat

Totodată, menționăm că, construcția unei noi infrastructuri necesită ample lucrări de instalare a rețelelor de primă necesitate, motiv pentru care, la demersul responsabililor de proiect, vor mai fi anunțate sistări temporare ale activității postului. În acest context, rugăm înțelegere față de motivele obiective survenite și precizăm că se depune tot efortul pentru a diminua din incomoditățile inerente acestui proces.

Amintim că, postul vamal temporar a fost instituit la inițiativa Serviciului Vamal anume pentru comoditatea persoanelor care călătoresc în regiunea Odessa, acest post asigurând cea mai mică distanță de parcurs.

Tot pentru a veni în întâmpinarea participanților la traficul transfrontalier, la data de 19 decembrie 2017, a fost lansat controlul comun în punctul de trecere temporar, ceea ce a redus semnificativ timpul de traversare a frontierei, deoarece persoanele și vehiculele sunt supuse unui singur filtru de control.


Darea în exploatare a noului punct comun de control ”Palanca” este preconizată pentru luna decembrie a anului curent. Bugetul proiectului de reconstrucție a PTF Palanca se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sunt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,06 milioane euro – de Guvernul Republicii Moldova. Partenerul de implementare a proiectului este PNUD Moldova.

customs.gov.md


Moldova

/FOTO/ Doi indivizi, reținuți de carabinieri cu droguri în buzunare

Carabinierii din cadrul Direcției Regionale Centru a IGC, au identificat în după amiaza zilei de ieri doi bărbați ce dețineau la sine droguri.

Publicat

Primul caz a avut loc pe strada A. Russo și este vorba despre un bărbat de 36 de ani care a intrat în vizorul carabinierilor datorită comportamentului suspect.
În urma discuțiilor cu acesta, individul a comunicat că deține un pachet cu droguri, pe care l-a și prezentat.

Al doilea caz a avut loc pe bd. Cuza Vodă din sectorul Botanica. În interiorul unui bloc aflat în construcție a fost identificat un bărbat de 32 de ani în stare de ebrietate narcotică care mai deținea la sine și un pachet din hârtie cu o substanță necunoscută de culoare galbenă, cu miros specific, asemănătoare drogurilor.

Persoanele au fost conduse la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru documentare.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prins la locul faptei. Un individ care a dat buzna într-un magazin, reținut

Un bărbat de 27 ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în flagrant de către un echipaj al BPRO a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui furt dintr-un magazin.

Publicat

În noaptea de 15 spre 16 aprilie curent, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unui magazin, comunicând că agenții de pază au reținut un individ care a sustras mai multe bunuri din magazinul amplasat pe str. Ceucari. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior în cadrul acțiunilor de documentare și cercetare la fața locului, forțele de ordine au stabilit că suspectul a pătruns în magazin prin forțarea ușii de la intrare, de unde a sustras produse cosmetice.

Prejudiciul cauzat de către individ a fost estimat la suma de 5 000 lei.

Urmare a măsurilor întreprinse suspectul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.


Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de arest pentru furt, iar conform legislației în vigoare, pentru fapta comisă riscă amendă până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

Moldova

Șoferul de TIR, prins cu 1,6 milioane de euro de contrabandă și-a primit sentința

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane EUR, prin punctul vamal Leușeni.

Publicat

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semi-închis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de 4 ani închisoarea, cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii