Rețele de socializare

Moldova

Condamnaţi pentru tâlhărie, jaf şi furturi din mai multe instituţii de învăţământ din ţară

Cinci tineri au fost condamnaţi recent la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani închisoare după ce au spart sediile a patru instituţii de învăţământ din raioanele Străşeni şi Criuleni, i-au atacat pe doi dintre paznici şi au sustras bunuri în proporţii deosebit de mari.

Publicat

Cinci tineri au fost condamnaţi recent la pedepse cuprinse între 6 şi 12 ani închisoare după ce au spart sediile a patru instituţii de învăţământ din raioanele Străşeni şi Criuleni, i-au atacat pe doi dintre paznici şi au sustras bunuri în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au demonstrat că în perioada lunilor februarie – martie 2015, indivizii au pătruns în incinta gimnaziilor „Dolna”, „Dmitrie Cantemir” şi Liceul „Zubreşti” din raionul Străşeni, precum şi Gimnaziul „Mihai Eminescu” din satul Jevreni, raionul Criuleni, din care au sustras echipament tehnic şi muzical, estimat la peste 325 de mii de lei. Doi dintre paznicii acestor instituţii au fost atacaţi, unuia fiindu-i aplicate multiple lovituri cu o ţeavă metalică, în urma cărora acesta s-a ales cu o serie de traumatisme.

Ulterior, inculpaţii s-au năpustit şi asupra unui locuitor al satului Zubreşti, care statea la poarta propriei gospodării, pe care l-au lovit crunt cu pumnii şi picioarele, numindu-l cu cuvinte necenzurate.
Inculpaţii sunt locuitori ai raioanelor Leova şi Călăraşi. În prezent ei au vârstele cuprinse între 20 şi 24 de ani, iar la momentul comiterii crimelor, doi dintre aceştia erau minori.


Până a fi reţinuţi, agresorii au reuşit să înstrăineze o parte din bunurile sustrase din şcoli. Totuşi, prin sentinţa instanţei de judecată aceştia au fost obligaţi să restituie pagubele pricinuite prin infracţiune.
Sentinţa cu drept de atac în condiţiile legii.

Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale


Moldova

/FOTO/ Doi indivizi, reținuți de carabinieri cu droguri în buzunare

Carabinierii din cadrul Direcției Regionale Centru a IGC, au identificat în după amiaza zilei de ieri doi bărbați ce dețineau la sine droguri.

Publicat

Primul caz a avut loc pe strada A. Russo și este vorba despre un bărbat de 36 de ani care a intrat în vizorul carabinierilor datorită comportamentului suspect.
În urma discuțiilor cu acesta, individul a comunicat că deține un pachet cu droguri, pe care l-a și prezentat.

Al doilea caz a avut loc pe bd. Cuza Vodă din sectorul Botanica. În interiorul unui bloc aflat în construcție a fost identificat un bărbat de 32 de ani în stare de ebrietate narcotică care mai deținea la sine și un pachet din hârtie cu o substanță necunoscută de culoare galbenă, cu miros specific, asemănătoare drogurilor.

Persoanele au fost conduse la Inspectoratele de Poliție teritoriale pentru documentare.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prins la locul faptei. Un individ care a dat buzna într-un magazin, reținut

Un bărbat de 27 ani, locuitor al capitalei, a fost reținut în flagrant de către un echipaj al BPRO a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui furt dintr-un magazin.

Publicat

În noaptea de 15 spre 16 aprilie curent, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unui magazin, comunicând că agenții de pază au reținut un individ care a sustras mai multe bunuri din magazinul amplasat pe str. Ceucari. La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Ulterior în cadrul acțiunilor de documentare și cercetare la fața locului, forțele de ordine au stabilit că suspectul a pătruns în magazin prin forțarea ușii de la intrare, de unde a sustras produse cosmetice.

Prejudiciul cauzat de către individ a fost estimat la suma de 5 000 lei.

Urmare a măsurilor întreprinse suspectul a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina.


Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de arest pentru furt, iar conform legislației în vigoare, pentru fapta comisă riscă amendă până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Citește mai departe

Moldova

Șoferul de TIR, prins cu 1,6 milioane de euro de contrabandă și-a primit sentința

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane EUR, prin punctul vamal Leușeni.

Publicat

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semi-închis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de 4 ani închisoarea, cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii