Rețele de socializare

Moldova

Dosarul penal în care fostul ministru al Agriculturii, Eduard Grama, este învinuit de corupere pasivă, s-a cam împotmolit în instanță

Pe data de 29 iunie se împlinește un an de cînd acesta a fost trimis magistraților, însă pînă în prezent, a fost examinat doar în ședințe preliminare. Explicația acuzării cît și a apărării este aceeași: numărul mare al persoanelor vizate și nesincronizarea agendelor tuturor părților implicate în examinarea cauzei.

Publicat

„Următoarea ședință a fost stabilită pentru data de 8 octombrie. La ședințele anterioare nu s-au prezentat avocații din diverse motive. Dosarul a fost repartizat repetat după ce judecătoarea Galina Moscalciuc a fost transferată la Curtea de Apel”, ne-a explicat ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu.

La rîndul său, avocatul lui Eduard Grama, Petru Balan, ne-a declarat că clientul său este cel mai interesat de finalizarea dezbaterilor judiciare. Apărătorul spune că Eduard Grama s-a prezentat la toate ședințele de pînă acum, însă multe dintre ele au fost amînate din cauza absenței altor părți.

„Dosarul clientului meu a fost – fără niciun motiv și fără nicio explicație juridică – conexat la o cauză penală mai mare. Asta s-a întîmplat deși cele două dosare nu au nicio legătură între ele. Din acest motiv încă ne aflăm la etapa ședințelor preliminare. Dezbaterile judiciare nu au început”, a spus Petru Balan.


Vom aminti că dosarul în care Eduard Grama este învinuit de corupere pasivă, figurează în total zece persoane. Printre ei se mai numără şeful Direcţiei administrarea patrimoniului de stat din cadrul MAIA, Directorul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie, un cercetător ştiinţific din cadrul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, primarul împreună cu trei consilieri ai comunei Stăuceni, un expert – evaluator de produse alimentare în cadrul Departamentului Expertize, Evaluare și Certificare a Camerei de Comerţ şi Industrie şi un antreprenor.

Potrivit actului de învinuire, pe parcursul anilor 2012 – 2016, învinuiţii ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a circa 38 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău. Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbîndu-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de bani, săvîrşind infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Eduard Grama a fost reținut în luna martie 2017 în timp ce se afla în funcția de ministru al Agriculturii.

noi.md


Moldova

De șase ani la volan având un permis neautentic: Un moldovea, documentat pe caz

Ghinion matinal pentru un conațional care s-a legitimat ca șofer cu un permis de conducere neveridic. Pe lângă faptul că lipseau unele elemente de protecție s-a stabilit că fotografia fusese substituită.

Publicat

Incidentul a fost consemnat în această dimineață în punctul de trecere Leușeni.

Către ora 07:00, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat un bărbat de 45 de ani, domiciliat în orașul Tiraspol. Acesta se afla la volanul unui autoturism și venea din Polonia.
În timpul controlului de frontieră, conducătorul auto s-a legitimat în baza unui pașaport moldovenesc prezentând și permisul de conducere care ar fi eliberat de autoritățile din Ucraina. După ce s-a realizat identificarea persoanei, polițistul de frontieră a observat ceva suspect asupra fotografiei din permisul de conducere. La verificările de rigoare cu tehnica din dotare s-a stabilit că actului îi lipsesc și anumite elemente de protecție.

Audiat, bărbatul a declarat că respectivul document l-a obținut în urma cursurilor speciale urmate la o școală din Ucraina acum șase ani și nu recunoaște că actul este falsificat.


În repercusiune, pe numele conaționalului a fost întocmit proces verbal de constatare, iar documentul a fost transmis către expertizare pentru elucidarea tuturor circumstanțele și încadrarea juridică a faptei.


Citește mai departe

Moldova

Un moldovean de 26 ani, arestat pe aeroportul din Parma după ce a evadat dintr-o închisoare din Franța

Un tânăr moldovean în vârstă de 26 de ani, evadat din închisoarea Perigeux din Franța în luna februarie 2021, a fost arestat pe aeroportul din Parma, Italia.

Publicat

Tânărul era pe punctul de a se îmbarca într-un zbor programat către R.Moldova, timp în care a fost identificat ca fiind cetățean moldovean dat în căutare în Franța, fiind suspectat pentru furt și pentru că a evadat din închisoarea Périgeux, transmite deschide.md

După evadarea sa din închisoarea din sudul Franței, bărbatul devenise fugar și i s-a emis un mandat european de arestare.

Tânărul moldovean de 26 de ani a fost arestat, se află la moment în închisoare și urmează să fie predat Franței, scrie presa italiană.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De la petrecere, la închisoare: Un tânăr de 28 de ani, reținut după cinci ani de căutare pentru răpire de persoane

Un tânăr de 28 de ani, originar din raionul Criuleni, care timp de 5 ani se ascundea de organele de drept, a fost reținut în casa presupusei iubite chiar în ziua când își sărbătorea ziua de naștere.

Publicat

În urma verificării informației operative deținute de către polițiști, la 13 aprilie, tânărul a fost reținut în municipiul Chișinău pentru răpirea unei persoane.

Bărbatului, i-a fost stabilită pedeapsa de șase ani închisoare în penitenciar de tip semiînchis.

Imediat, după reținere, condamnatul a fost plasat în Penitenciarul nr.13, pentru executarea pedepsei stabilite de Instanța de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii