Rețele de socializare

Moldova

IGSU urmează să mai aducă un cetățean moldovean traumatizat în accidentul din Kaluga

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI urmează să aducă încă un cetățean moldovean traumatizat în accidentul produs în apropiere de regiunea Kaluga.

Publicat

Reprezentantul SMURD va ajunge astăzi în Federația Rusă pentru a prelua pacientul și al aduce în țara noastră. Al cincilea traumatizat este un bărbat în vârstă de 20 de ani, care a suportat diverse traume în urma impactului.

Acesta va fi preluat de ofițerul IGSU și va fi transportat la Chișinău prin intermediul trenului de pe cursa Moscova  – Chișinău. Pe parcursul drumului pacientul va fi monitorizat de medicul din cadrul SMURD, care va acorda toată asistența necesară pentru ca acesta să ajungă în siguranță în Republica Moldova.

Trenul de pe cursa Moscova  – Chișinău urmează să ajungă în capitală duminică 12 august la ora 19.17. De pe peronul gării acesta va fi preluat de un echipaj cu ambulanță SMURD și va fi adus la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, pentru tratament ulterior.


Potrivit IGSU, bunurile materiale a persoanelor decedate și traumatizate în tragicul accident din Kaluga care se aflau în microbuzul accidentat au fost preluate de ofițerii Inspectoratului, iar rudele și apropiații pot beneficia de ele după ce prezintă actele de confirmare. Mai mult, o parte din ele deja au fost oferite rudelor, iar alții urmează să le primească.

Amintim că tragicul accident produs în regiunea Kaluga a luat viața a șase cetățeni ai Republicii Moldova, iar alte 8 persoane din țara noastră au primit diverse traumatisme. Gestionarea cazului a fost efectuată prin crearea unei celule de criză, iar Guvernul Republicii Moldova a acoperit toate cheltuielile de repatriere a cetățenilor țării noastre.


Ediție TV

/VIDEO/ Petreceri într-o clinică privată

Au transformat clinica unde munceau în loc de distracții. Mai multe angajate a unei clinici private din Bălți au fost pârâte la poliție că organizează după orele de muncă petreci în incinta instituției, unde nu respectă nicio restricție.

Publicat

Oamenii legii au fost sesizați despre caz în seara de 10 aprilie, iar în data de 13 aprilie, aceștia s-au dus să verifice clinica. În timpul controalelor, polițiștii au constatat mai multe încălcări admise de angajații clinicii. Mai exact, la intrarea în clinică oamenilor nu le era măsurată temperatura corpului.  Mai mult, angajatele de la recepție nu purtau măști de protecție și nu respectau distanța socială.

DIN DISCUȚIA POLIȚIȘTILOR CU ANGAJATELE CLINICII:  

– Domnișoarele, păstrăm distanța socială. Uitați-vă, chiar și acum încălcați. Dumneavoastră trebuie să stați toate așa? 
– La locul de serviciu trebuie să aveți o distanță oarecare una față de alta. 
– Registrele ceea ce ține de măsurarea termometriei, totodată și dezinfectarea în încăperea dumneavoastră. 


Cerând explicații de la administratoarea clinicii, aceasta le-a declarat oamenilor legii că, în ceea ce ține de încălcări și termometrie, se vor conforma. Însă, referitor la petrecerile după orele de muncă, ea ar fi spus că angajatele ei sunt ca niște membri de familie și au tot dreptul să organizeze petreceri după închidere.

În final, administratoarei instituției i-a fost înmânată o citație pentru a se prezenta la sediul poliției în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Se înmulțesc escrocii în mediul online

Se înmulțesc escrocii din mediul online. Potrivit poliției, de la începutul acestui an au fost înregistrate 164 de cazuri de fraude.

Publicat

Victimele acestora au fost deposedate de sume impunătoare de bani. Oamenii legii aduc la cunoștință că cel mai des, hoții atacă prin mai multe metode. Uneori, aceștia amăgesc cu ajutorul site-urilor de vânzări.

Ei creează clone a acestor site-uri, iar cumpărătorii completează acolo anchete, unde indică datele cardului bancar sau chiar parola primită prin sms la telefon, cu ajutorul căruia hoții au acces la conturile de card ale victimelor. A doua metodă este realizată prin intermediul aplicațiilor de comunicare cum ar fi Viber sau Whatsapp.

Escrocii se prezintă drept angajați ai băncilor și cer datele cardurilor de la victime. Pentru a preveni astfel de infracțiuni, poliția roagă oamenii să nu ofere sub niciun pretext datele de pe cardurile bancare, să verifice lunar extrasul din conturi, iar dacă au observat ceva suspect să se adreseze la instituția bancară.


Totodată, să acceseze doar site-uri bine-cunoscute. Iar în cazul în care s-au pomenit victimele escrocilor, oamenii trebuie să ceară ajutor la numărul scurt 112.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Joc cu final fatal, la Ocnița

Tragedie fără margini într-o familie din raionul Ocnița. Fetița lor de numai cinci anișori a decedat după ce a căzut de pe beci. Incidentul a avut loc în data de 13 aprilie, copila a decedat însă a doua zi.

Publicat

Totul s-a petrecut într-o gospodărie din satul Paladea din raionul Ocnița. Din informațiile preliminare se cunoaște că micuța se juca în curtea casei, iar la un moment dat ar fi decis să urce pe beci. Din nefericire, ajunsă sus, copila s-a dezechilibrat și a căzut în gol.

SVETLANA TALPĂ, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE OCNIȚA: Mama copilei nu a solicitat imediat intervenția asistenței medicale. La ziua de astăzi, mama fetiței a solicitat intervenția medicilor, care ajunși la fața locului au constatat decesul copilului. Cadavrul fetiței a fost îndreptat spre expertiza medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Polițiștii din Ocnița continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte în care a decedat micuța.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii