Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șefă de cămin riscă până la șase ani de detenție

Șefa căminului unui liceu-internat din Chișinău ar putea sta după gratii pentru abuz de serviciu. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul de învinuire a acesteia.

Publicat

Femeia este suspectată că în 2003 ar fi angajat fictiv, o persoană aflată peste hotare, în mai multe funcții, în cadrul căminului pe care îl administra.

Persoana înregistrată ca lucrător al căminului nu știa că după acte, lucrează în instituția dată. Angajata fictivă a fost inclusă în tabelele de evidență, iar, timp de 14 ani, până în 2017, șefa căminului, care avea cardul bancar al persoanei respective, ridica salariul acesteia. Astfel, suspecta ar fi cauzat un prejudiciu de peste 400 de mii de lei.

În cadrul anchetei, șefa căminului și-a recunoscut vina și a restituit banii. Dacă va fi găsită vinovată, riscă amendă de până la 117 mii 500 de lei sau și-ar putea petrece următorii șase ani în detenție.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii