Rețele de socializare

Moldova

O tânără ucraineancă pasibilă de cercetare penală

Cetățeancă a Ucrainei documentată pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, a fost reținută conform unei informații parvenită de la localnicii satului Tudora, raionul Ștefan Vodă. Incidentul a fost semnalat în data de 10 septembrie a.c. de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Est.

Publicat

Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Tudora -1 au fost alertați în timpul zilei de ieri, că ar exista o posibilă trecere ilegală a frontierei de stat. În acest sens s-au întreprinse măsuri speciale de investigații în zona de responsabilitate, fiind identificată o persoană străină pe străzile satului Tudora.

În cadrul audierilor, s-a constatat că tânara în vârstă de 32 de ani, este originară din orașul Beleaivca, regiunea Odesa. Aceasta a recunoscut că a traversat frontiera moldo-ucraineană pentru a vizita un prieten, eschivându-se de la control din lipsa documentelor de călătorie.

Inspectorii PF documentează în continuare cazul sub toate aspectele legale, pentru a elucida toate circumstanțele. Persoana riscă o amendă în mărime de pînă la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani, conform art. 362 Cod Penal al RM.


Notă: Poliția de Frontieră aduce la cunostința cetățenilor Republicii Moldova că persoanele care dețin informații privind orice tip de încălcare la frontiera de stat sunt remunerate, inclusiv recunoștință populației locale care este tot mai activă și susține activitatea instituției de frontieră.


Moldova

/VIDEO/ Un Mercedes și un taxi, făcute țăndări, în capitală: Primele imagini de după accident

Accident cumplit în sectorul Botanica al capitalei. Două mașini s-au tamponat violent. S-a întâmplat pe strada Independenței, în seara de 18 septembrie.

Publicat

Imaginile de la fața locului au fost plasate pe o rețea de socializare. În acestea se vede că ambele vehicule sunt făcute țăndări.

Preliminar, nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele se stabilesc.



Citește mai departe

Moldova

Atenție, șoferi: Pe mai multe străzi din capitală este restricționat traficul rutier

Publicat

Traficul rutier pe strada M. Dosoftei, în perimetrul străzilor Tricolorului și Sfatul Țării, va fi restricționat de luni, 21 septembrie, și până pe 30 octombrie. Sistările au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab din capitală, transmite IPN.

Municipalitatea mai anunță că în legătură cu prelungirea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer din strada Pârcălab, va fi suspendată circulația rutieră pe strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin și Mihai Eminescu. Traficul va fi închis pe 22 septembrie, ora 22.00 și până a doua zi, la ora 06.00.

Duminică, 20 septembrie, de la ora 08.00 și până la ora 21.00, circulația automobilelor va fi sistată pe strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Serghei Lazo și Vasile Alecsandri. Restricțiile au loc în legătură cu desfășurarea campaniei „European Mobility Week”, care are drept misiune îmbunătățirea vieții urbane și testarea soluțiilor de transport alternativ.


În perioada 21 septembrie și 31 noiembrie, traficul rutier va fi suspendat, pe o singură bandă, pe strada Albișoara, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și Petru Rareș. Restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zonele respective.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A ajuns pe mâna legii din propria prostie. Un căutat reținut pentru furt, reținut de carabinieri

Un bărbat căutat de poliție pentru furt, a fost prins de carabinieri. Și totul din cauza propriei prostii.

Publicat

Acesta și-ar fi scos picioarele peste balcon de la etajul patru și manifesta un comportament inadecvat.

Totul a avut loc în data de 17 septembrie, în jurul orei 19:30, în orașul Bălți. Patrula de Carabinieri a Direcției regionale Nord a Inspectoratului General de Carabinieri în timpul serviciului de menținere a ordinii publice au observat o persoană de gen masculin, care manifesta un comportament neadecvat.

Bărbatul atârna cu picioarele în gol de la balconul etajului IV al unui bloc de locuit din strada Decebal. Carabinierii au solicitat în ajutor echipajul auto din cadrul DR „Nord” a IGC. Persoana, în urma discuției cu carabinierii și un prieten de-al său, care se afla în preajmă, a coborât, însă devenea tot mai agresivă. Aceasta a fost condusă la IP Bălți, pentru identificare și documentare.


Acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 25 ani, anterior judecat și la moment aflat în urmărire penală, pentru furt.

Totodată, bărbatul va fi documentat pentru nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime și ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistenţă.


Citește mai departe

topul săptămânii