Rețele de socializare

Moldova

Rezultatele comisiei de anchetă privind cazul decesului din strada Lech Kaczynski

Comisia de anchetă internă, instituită de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecție Socială, a evaluat toate probele de documentare, privind examinarea cazului decesului unei persoane înregistrat în mun. Chișinău, pe strada Lech Kaczynski 6/1, la data de 20 septembrie curent.

Publicat

Comisia a constatat aspectele, care au cauzat decesul pacientului, după cum urmează:

– Operatorul 112 nu a respectat Regulamentul de interacțiune între Serviciul Național Unic pentru apelurile de urgență 112, ceea ce a determinat o conduită eronată a cazului la toate etapele;

 


– A avut loc tergiversarea de alocare a resursei de intervenție (trimiterea ambulanței) de către serviciul substațiunii Asistență Medicală de Urgență (AMU) Centru a Dispeceratului pentru gestionarea apelurilor medicale de urgentă, iar medicul superior a Departamentului de dispecerat nu a asigurat manevrarea operativă a cazului conform celor șapte apeluri repetate;

 

– În rezultatul analizei documentației medicale și a notelor explicative a echipei AMU, dar și contrapunerea acestora cu datele GPS a ambulanței s-au depistat date raportate eronat, în special a orei de deplasare și de sosire a ambulanței la locul solicitării;


 

– Echipa AMU, ajungând la locul solicitării, au documentat de facto moartea clinică a pacientului, dar nu a inițiat acțiunile de resuscitare cardiorespiratorie și cerebrală conform Protocoalelor Clinice Naționale. Adițional, medicul a avut o comunicare defectuoasă, lipsită de deontologie și etică medicală cu persoanele aflate care au apelat serviciul 112.

 


În acest context, în scopul evitării unor cazurilor analogice, membrii comisiei au recomandat necesitatea consolidării capacităților Serviciului Naţional Unic pentru Apelurile de Urgență 112 prin instruirea continuă a operatorilor pentru identificarea corectă a urgențelor medicale, aplicarea ghidului de recepționare a apelului de urgență și elaborarea unor algoritmi de clasificare a cazurilor în dependență de urgență.

 


De asemenea, administrația Centrului Naţional de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) urmează să revadă managementul serviciilor AMU, gradul de corespundere a competențelor profesionale ale echipelor medicale.

În același timp, se solicită elaborarea de programe și sisteme de monitorizare a echipelor AMU prin stabilirea cerințelor mai riguroase de monitorizare a acestora, inclusiv responsabilizarea pentru o comunicare eficientă și deontologică.

În rezultatul raportului Comisiei și a evidențelor documentate au fost dispuse sancțiuni disciplinare pentru responsabili ai serviciilor 112 și AMU, dar și pentru angajații care au produs erori în executarea obligațiilor de serviciu.

Astfel, mustrare aspră urmează a fost aplicată pentru medicul superior de la Departamentul Dispecerizare AMU, pentru vicedirectorul pe logistică CNAMUP, pentru secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecție Socială responsabil de Asistența Medicală, dar și pentru directorul Serviciului Unic de Urgență 112. Totodată, vicedirectorul responsabil de AMU Chișinău, dispecerul de la Departamentul Dispecerizare AMU și medicul din echipei AMU vizată au fost demiși.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a adresat o sesizare și către Procuratura Generală ca să investigheze acest caz și prin prizma posibilă de responsabilitate penală.

Amintim că, un bărbat de 65 de ani a murit vineri seara, 20 septembrie, în cartierul Telecentru din mun. Chișinău în timp ce ambulanței i-a luat peste 40 minute ca să ajungă la locul solicitării.

Moldova

Doi moldoveni au fost găsiți vinovați într un dosar legat de răpire, viol și agresiune sexuală de un tribunal din Londra

Doi moldoveni stabiliți în Marea Britanie, în orașul Northampton, au fost găsiți vinovați de răpire, viol și agresiune sexuală, după trei incidente separate care au avut loc la sfârșitul anului trecut, 2019, anunță Poliția din Northampton.

Publicat

Este vorba despre Trofim Midoni, în vârstă de 21 de ani și Valeriu Frunza, în vârstă de 24 de ani, ambii stabiliți în Anglia, ce au fost găsiți vinovați în săvârșirea mai multor infracțiuni în urma unui proces ce a durat opt zile la Curtea Regală din Northampton.

Conform mărturiilor, primul incident a fost cel în care bărbații ar fi bătut și agresat sexual o femeie în mașina lor . A doua femeie ar fi fost agresată sexual și bătută în mașina bărbaților, apoi femeia ar fi fost abandonată pe un câmp. Apoi, bărbații ar fi răpit o femeie după care ar fi violat-o.

Femeile ar fi relatat despre cele întâmplate poliției locale, iar o anchetă în acest sens a fost lansată imediat.


Cetățenii Midoni și Frunza au fost reținuți în scurt timp.

După ce au participat la tribunal pentru a depune mărturii, ambii bărbați au fost găsiți vinovați în legătură cu faptele comise.

Cetățenii moldoveni vor fi condamnați la 20 noiembrie, la Curtea Regală din Northampton.


zdg.md

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/S-a trezit cu un copac peste mașina parcată în curtea blocului

Cazul s-a întîmplat pe tata de 26 septembrie pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Imagini de la fața locului au fost postate pe o rețe de socializare.
În acestea se poate observa că un copac a căzut peste un automobil parcat în curtea unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Titulescu.

Cel mai probali copacul nu a putu ține față vântului, iar în consecință s-a prăbușui. Automobilul se pare că a fost grav avariat.

La moment nu se cunoaște dacă autoritățile au fost sesizate.



Citește mai departe

Moldova

Doi micuți au fost internați la spital cu intoxicație, într-o singură zi, după ce au fost lăsați fără supraveghere

Doi copii au fost internați la spitalul din Tiraspol.

Publicat

În dimineața de 25 septembrie un un băiețelde doar doi ani a fost internat după ce a primit o intoxicație cu substanțe chimice.

Acesta, fiind lăsat fără supraveghere, ar fi băut băut oxidant de păr.

Spre seară a fost intenată o fetiță de doar un an cu intoxicație medicamentoase.


Micuța, la fel, a fost lăsată fără supraceghere și a băut picături pentru ochi. Starea de sănătate a micuților este stabilă.


Citește mai departe

topul săptămânii