Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat din Leușeni și-a sechestrat și violat soția ca să nu plece în Italia

O femeie și-a dat soțul pe mâna poliției acuzându-l că i-ar fi rupt actele și a violat-o, iar apoi timp de o zi ar fi ținut-o închisă în casă, din motiv că aceasta ar fi intenționat să plece la muncă peste hotare

Publicat

Incidentul a avut loc joi, 18 octombrie, în localitatea Leușeni, din raionul Hâncești, iar ieri, 19 octombrie, aceasta a scris plângere la poliție.

Femeia în vârstă de 28 de ani, le-ar fi spus polițiștilor, că joia trecută, soțul său în vârstă de 30 de ani, i-a deteriorat actele intenționat, după care forțat a urcat-o în automobil și a dus-o în pădurea din preajma satului Mingir,  unde, contrar voinței ultimei, a întreținut relații sexuale, după care ar fi dus-o acasă și ținut-o forțat până ieri.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești, Cristina Vicol, a declarat că la moment nu poate oferi mai multe detalii despre acest incident,  oamenii legii urmând să pornească o cauză penală pentru a stabili toate circumstanțele.
Vicol a menționat că incidentul ar fi avut loc, după ce femeia ar fi intenționat să plece la muncă în Italia.


Ediție TV

/VIDEO/ Un șofer de camion, beat criță la volan, a fost reținut la intrarea în țară

Un șofer de camion a trecut frontiera în stare de ebrietate extrem de avansată. Doar că nu s-a putut bucura mult de faptul că a ajuns acasă.

Publicat

Acesta a fost oprit de polițiști de patrulare chiar în apropierea frontierei. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 28 septembrie, la Sculeni. Potrivit oamenilor legii, aceștia au fost anunțați de către angajații frontierei precum că un șofer care se află la volanul unui tir, s-ar afla în stare de ebrietate. Imediat cum au primit numărul de înmatriculare a camionului, polițiștii de patrulare s-au îndreptat spre ieșirea de pe teritoriul punctului de trecere.

La volan se afla un bărbat de 54 de ani, locuitor al capitalei. Acesta a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul a arătat 1.45 mg/l în aerul expirat. Prin urmare, șoferul a rămas fără permis de conducere, instanța urmând să se expună asupra sancțiunii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Dezastru în Găgăuzia, provocat de ploi: Patru persoane au fost spitalizate

Ploile abundente au lăsat în urmă consecințe grave la Comrat, UTA Găgăuzia. Fluxurile de apă și noroi au distrus case, garduri, stâlpi de electricitate, au fost deteriorate conducte de gaz. Mai multe imagini cu dezastrul din Găgăuzia a postat pe pagina sa de Facebook bașanul Irina Vlah.

Publicat

Aceasta spune că pe alocuri nivelul apei s-a ridicat deasupra ferestrelor și ușilor. Unele persoane au avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a-și părăsi casele. Patru persoane din Comrat au fost spitalizate. De asemenea, apa a inundat sute de gospodării în Dezginzha, comuna Verkhniy Kongazchik și alte sate din Găgăuzia, transmite deschide.md

Membrii Comitetului executiv, autoritățile locale, personalul PSE și alte servicii operaționale lucrează acum pe teren. Cetățenilor afectați li se oferă toată asistența necesară pentru a depăși consecințele dezastrului. „Acum sarcina noastră principală este să evaluăm amploarea dezastrului în zilele următoare și să ajutăm fiecare familie afectată să își refacă casele și viața normală”, se mai arată în mesajul Irinei Vlah.



Citește mai departe

Moldova

Trei mașini au blocat mișcarea pe o șosea din capitală în urma unui accident rutier

Poliția a fost sesizata la ora 13.55, pe data de 29 septembrie, precum că pe strada Vadul lui Vodă, a avut loc un accident rutier.

Publicat

La fața locului polițiștii au stabilit că impactul a avut loc între trei unități de transport. Pe o rețea de socializare a fost publicată o imgine, în care se vede cum trei autovehicule blochează două benzi a șoselei.

Două mașini au fost deteriorate în urma loviturii frontale. Din fericire nici o persoană nu a avut de pătimit.

Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea circumstanțelor producerii accidentului și care din șoferi se face vinovat. Conducătorul auto riscă 6 puncte de penalizare și 1500 de lei amendă.


Citește mai departe

topul săptămânii