Ediție TV
/VIDEO/ Tată condamnat la 12 ani de închisoare
Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat la 12 ani de detenţie, după ce mai mulți ani la rând a încercat să-și violeze fiica minoră
. Procurorii din Nisporeni au demonstrat că, din 2014 și până nu demult, tatăl încerca zilnic să-și abuzeze fiica minoră în vârstă de 12 ani. Astfel, profitând de faptul că soția pleca la muncă şi se întorcea abia spre seară, acesta își amenința copila cu moartea şi încerca să o abuzeze.
Tentativele au continuat şi după decesul soției, până când copila le-a spus colegelor de clasă că vrea să se sinucidă. Oamenii legii l-au reținut pe bărbat și ulterior l-au plasat în arest preventiv. Recent, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat la 12 ani de detenție.
Potrivit procurorilor, el nu-și recunoaște vina. Sentința este cu drept de atac.
Ediție TV
/VIDEO/ Administratorul unei companii, șantajat și amenințat cu moartea. Banii estorcați de suspect mergeau în fondul unei organizații criminale
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea procurorilor mun. Chișinău Oficiul Botanica, au documentat acțiunile de șantaj ale unui tânăr de 23 de ani din capitală.


Acesta amenința, prin intermediul rețelelor de socializare, un administrator al unei companii de perfectare a actelor românești cu răspândirea unor informații defăimătoare despre acesta, dar și despre personalul companiei, prin publicarea unor secvențe video în mediul online.
Suspectul a ajuns în vizorul polițiștilor după ce victima, un bărbat de 47 de ani, a sesizat ofițerii de investigație precum că din luna martie până în prezent, a fost șantajat și i s-a cerut 10 mii de euro.
Bănuitul, văzând că nu poate să-și convingă victima, prin șantaj, solicita în mod violent transmiterea sumelor de bani, amenințând bărbatul cu violență fizică și moartea.
La 7 iunie, polițiștii și procurorii, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”a IGP, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului, de unde a fost ridicată tehnică de calcul destinată transferurilor criptomonedelor și carduri bancare.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, iar conform legislației în vigoare persoana culpabilă de săvârșirea infracțiunii de șantaj, riscă închisoare de până la 7 ani.
Investigarea cazului continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Ediție TV
/VIDEO/ Pericole de sezon: Recomandări pentru părinți, dar și copii în perioada vacanței de vară
Suntem în prag de sezon estival, ceea ce înseamnă că vine perioada vremii calde și a vacanței mari. Dar pe lângă odihnă și relaxare, vara vine cu un șir lung de griji pentru părinți și multe riscuri pentru copiii, care rămân de unii singuri acasă, în timp ce maturi merg la muncă.


Părinții de copii minori susțin că în această perioadă le este cel mai dificil să își monitorizeze de la distanță copii, dar spun că își învață odraslele să nu deschidă ușile și geamurile locuințelor, să nu contacteze cu persoane necunoscute și să nu se joace cu substanțele chimice și cele inflamabile.
Totodată, părinții spun că frica lor cea mare rămâne a fi trecerile pietonale, mai ales când copiii ies neînsoțiți în stradă.
Potrivit reprezentanților de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe timp de vară copiii care rămân nesupravegheați sunt supuși pericolelor la fiecare pas. Astfel că, pompierii și salvatorii vin cu un șir de recomandări pentru părinții de minori, care merg la muncă și își lasă copiii de unii singuri acasă.
În același timp, oamenii legii susțin că minorii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie în ceea ce privește mediul online. Pe lângă faptul că pot ajunge victima unui abuz sexual și șantaj, aceștia mai pot cădea în plasa escrocilor și a hoților de locuințe.
De cealaltă parte, oamenii spun că își protejează locuințele cum știu ei mai bine, inclusiv învățându-și copiii să nu furnizeze nici o informație de ordin personal.
Specialiștii recomandă părinților să acorde o atenție deosebită copiilor pe durata vacanţei de vară şi să le identifice ocupaţii utile. În plus, maturii sunt îndemnați să învețe minorii că pot apela numărul unic de urgență 112 în cazul în care aceștia se află în pericol.
Ediție TV
/VIDEO/ Accident în centrul capitalei. O tânără de 20 de ani a ajuns la spital
Nu ar fi observat-o pe trecerea de pietoni, iar în consecință a tamponat-o cu mașina. Accidentul s-a produs în după amiaza zilei de 31 mai, la intersecția străzilor 31 august și Sfatul Țării, din centrul capitalei.


Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul automobilului se afla un șofer de 40 de ani. Acesta nu ar fi observat tânăra de 20 de ani, în momentul în care aceasta traversa strada, iar în consecință a lovit-o în plin.
Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord. În imagini se poate vedea cum șoferul înaintează, în timp ce pietonul practic înțepenește în fața mașinii, fără să încerce să evite impactul.
Accidentul s-a produs în fața câtorva polițiști aflați în apropiere, care au alergat la fața locului pentru a acorda primul ajutor medical pietonului. La scurt timp, la fața locului a venit și o ambulanță care a preluat tânăra și a transportat-o la spital.
Pe caz a fost inițiată o anchetă. Oamenii legii urmează să determine cauza exactă, dar și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
-
Moldova20 de ore în urmă
/VIDEO/ Bătaie între o bloggeriță și un bărbat, în centrul capitalei: Un pieton a distrus un BMW, indignat că merge pe banda transportului public
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Accident de coșmar, la Ștefan Vodă. Un băiat de 14 ani a decedat la spital după ce s-a izbit cu bicicleta într-un tractor
-
Moldova7 zile în urmă
Caz șocant la Dubăsari: Un bărbat și-a stins țigara de capul fetiței de 3 ani a fostei sale iubite
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Minoră, lovită pe trecere: Șoferul mi-a spus să beau pastile și să dorm
-
Moldova4 zile în urmă
Polițiști din Anenii Noi – bătuți de doi indivizi băuți: Una din victime ar fi rămas fără o ureche
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Un minor de 15 ani a decedat, strivit de o poartă de fotbal. Oamenii aduc flori, lumânări și dulciuri la locul tragediei
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini! Este căutat de poliția din Bălți
-
Moldova3 zile în urmă
Un tânăr de 20 de ani și un minor de 14 ani reținuți pentru omorul sânge rece al unui bărbat, în municipiul Hîncești.