Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO//FOTO/ 30 de secunde pentru a comite un jaf

Aveau nevoie de 30 de secunde pentru a sparge un terminal bancar. Membrii unei grupări, în frunte cu un fost polițist, vor ajunge pe banca acuzaților.

Publicat

Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au finalizat urmărirea penală și au trimis cazul în judecată. Potrivit sursei, suspecții erau specializați în tâlhării și jafuri. Țintele făptuitorilor erau casele de amanet, terminalele de plată, domiciliile diferitor persoane fizice. În schemă erau persoane care furnizau informații despre eventualele locuri care erau atacate.

Procurorii au stabilit că pentru spargerea unui terminal de plată, suspecții aveau nevoie de aproximativ 30 secunde, timp în care agenții de pază nu reușeau să intervină. Astfel, gruparea ar fi comis jafuri în Chișinău, Glodeni, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Anenii Noi, Nisporeni și Orhei.  Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat victimelor se ridică la aproximativ 700.000 de lei.

Un fost polițist, unul dintre lideri, era cel care camufla urmele infracţiunii. Procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii INI, au acumulat probe ce demonstrează comiterea actelor de furt, jaf și tâlhărie, de către această grupare criminală, în 17 episoade.


Dacă instanța de judecată îi va recunoaște vinovați, învinuiții riscă până la 15 ani de detenție.

echipa.md


Ediție TV

Părinții Doiniței Prodan consideră prea blândă pedeapsa pe care o va ispăși șoferul care le-a ucis fiica: Legea trebuie să fie înăsprită

Șoferul care a provocat accidentul fatal, la sfârșitul lunii iulie, pe bulevardul Decebal, soldat cu decesul tinerei Doinița Prodan, și-a aflat sentința.

Publicat

Acesta a fost condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip semi-închis. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Dragomir Popovici a refuzat să fie escortat la ședință pentru a-și afla sentința.

De asemenea, el va trebui să achite tatălui Doiniței Prodan, Igor Prodan, 5 milioane de lei drept prejudiciu moral și 296 de mii de lei – prejudiciu material. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului a sumei de un milion de lei drept prejudiciu moral în favoarea altei victime a accidentului, Gabriela Lupu.

Îndurerați și cu ochii în lacrimi, părinții Doiniței Prodan susțin că legea este prea blândă în astfel de cazuri.


Atât avocații victimelor cât și procurorul pe caz urmează să decidă dacă vor contesta decizia instanței la Curtea de Apel Chișinău.

Potrivit procurorului, anterior pe numele lui Dragomir Popovici au fost intentate 45 de dosare contravenționale. În anul 2021, instanța la condamnat pe Popovici la muncă neremunerată în folosul comunității și i-a anulat permisul de conducere, după ce a fost prins la volan în stare de ebrietate.

Accidentul tragic s-a produs în data 24 iulie. Șoferul învinuit ar fi circulat cu viteză excesivă spre strada Decebal, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului, tamponându-se în trei automobile.


Imediat după accident, acesta a fugit de la fața locului, fiind reținut după 10 zile. Șoferița uneia dintre mașini și trei prietene ale sale, pasagere în același vehicul au fost duse la spital.

Două săptămâni mai târziu, șoferița pe nume Doința Prodan, a decedat pe patul de spital. Aceasta era mama a doi copii, de 3 și 5 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Escrocherii cu „ruda implicată în accident”. Peste 100 de victime și prejudicii de milioane

În Republica Moldova a luat amploare o nouă schemă de escrocherie. Este vorba despre „ruda implicată în accident”, în care șarlatanii sună la numerele de telefon staționar și își păcălesc victimele că o persoană din familie a fost accidentată sau a produs un accident grav, după care le cer o sumă de bani.

Publicat

De la începutul anului, în capcana escrocilor au căzut 112 victime, majoritatea bătrâni de peste 70 de ani.
Reprezentanții poliției spun că escrocii folosesc aceeași istorie, dar și tehnici de manipulare psihologică a oamenilor. Diferă doar sumele cerute. Iar dacă reușesc să-și păcălească victimele, șarlatanii trimit la adresa acestora curieri să le aducă banii. De regulă, aceștia sunt fie minori, fie taximetriști.

Cea mai mare sumă de bani luată de la o victimă este de circa 1,5 milioane de lei. Într-un caz, o femeie în stare de șoc, le-a dat escrocilor toți banii din casă, iar după ce și-a revenit și-a dat seama că nu are fiică. Într-un alt caz, o femeie de 97 de ani a căzut în această capcană.

Oamenii spun că au auzit din presă și de pe internet despre o astfel de escrocherie și încearcă să-și protejeze rudele în etate.


Poliția susține că printre persoanele implicate în schema „ruda implicată în accident” sunt și cetățeni străini, cum ar fi Ucraina și Georgia. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a reține liderii acestor grupări criminale. În același timp, cetățenii sunt îndemnați, în caz de pericol, să sune la numărul de urgență 112.


Citește mai departe

Ediție TV

Medicii au luptat timp de o săptămână pentru viața copilei. Noi detalii despre minora decedată la IMC

Tragedie într-o familie din raionul Sîngerei. Fiica lor în vârstă de 14 ani a decedat pe patul de spital după ce s-ar fi intoxicat cu medicamente.

Publicat

Copila fusese adusă la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău încă în data de 12 noiembrie, fiind diagnosticată preliminar cu intoxicație cu pastile. Timp de 8 zile, minora a fost internată în secția de reanimare a instituției medicale, iar doctorii au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să salveze fata. Din nefericire, însă, în data de 20 noiembrie, ea a pierdut lupta pentru viață.

Maxim CAZACU, purtător de cuvânt, Institutul Mamei și Copilului: „A fost internată timp de 6 zile în cadrul departamentului de anesteziologie și terapie intensivă a Institutului Mamei și Copilului. Starea la internare se califica drept critică. Aceasta a primit toate îngrijirile medicale posibile, însă, din păcate, nu a putut fi salvată. Cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită prin efectuarea unei expertize medico-legale detaliată”. 

Corpul neînsuflețit al minorei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru efectuarea expertizelor și a constata cauza exactă a decesului.


Pe caz inițiată o anchetă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii