Rețele de socializare

Moldova

Doi minori, suspectați că au jefuit din mai multe biserici din raionul Sângerei. Suspecții au fost prinși în flagrant:

Fără frică de Dumnezeu. Au furat din biserici chiar în postul mare. Doi minori de 13 și 16 ani, care au fugit din școala internat din Orhei, au pătruns în mai multe lăcașe sfinte din raionul Sângerei de unde au sustras peste 120 de mii de lei.

Publicat

Oamenii legii i-au prins în flagrant în timp ce spărgeau ușa bisericii din satul Chișcăreni.

Poliția a fost alertată în dimineața zilei de 21 martie, că în satele Flămânzeni, Bobletici și Coșcodeni au fost stricate ușile și ferestrele de la biserici. Totodată, din lăcașurile sfinte au fost furați toți banii, valoare totală a mijloacelor bănești sustrase se estimează la 127 mii de lei.

În noaptea de 22 martie, polițiștii împreună cu locuitorii satului Chișcăreni au prins hoții în flagrant, în timp ce încercau să spargă ușa bisericii din sat.


Asupra minorilor au fost găsiți dolari, euro, lei moldovenești, dar și un pistol pneumatic.

Poliția investighează cazul. 

echipa.md


Moldova

Accident la Edineț: Copil de 4 ani, călcat peste picior de un Mercedes

Un copil de 4 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe un drum la Edineț.

Publicat

Surse din cadrul poliției au declarat pentru Știri.md că totul s-ar fi întâmplat în timp ce minorul se deplasa pe jos cu părinții la piață și în ambuteiaj în apropierea pieței pe lângă ei a trecut un automobil de model Mercedes condus un bărbat de 41 de ani care ar fi accidentat copilul la un picior.

În rezultat, copilul s-a ales cu contuzie la un picior și a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Totodată, în privința șoferului a fost pornit un proces penal pentru că a refuzat să treacă testul la alcoolemie.


Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ „Băut la volan?” Scandal între șoferul unui microbuz de rută și alți conducători auto, pe o șosea din țară

Imagini scandaloase, apărute pe o rețea de socializare. Mai mulți conducători auto s-au luat la ceartă cu un șofer al unui microbuz de rută, pe care-l acuză că ar fi băut la volan.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 19 septembrie, în jurul orei 18.00, în apropiere de satul Hîrcești, raionul Ungheni.

Se pare că scandalul a început după ce șoferul microbuzului, vizibil în stare de ebrietate ar fi provocat o situație de accident.

Și mai grav este că într-un alt vehicul, la un pas de a fi și el implicat în coliziune, se afla și un copil mic, iar dacă șoferul mașinii nu ar fi evitat impactul, s-ar fi produs o adevărată tragedie.


Preliminar, se cunoaște că la fața locului a fost chemată și poliția. Șoferul microbuzului însă ar fi fugit de locul faptei atunci când a înțeles că vor interveni oamenii legii.

Cu reacția INSP revenim ulterior.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a murit în timp ce se plimba cu soția pe o stradă la Buiucani

Un bărbat a decedat după ce și-a pierdut cunoștința pe o stradă din Capitală.

Publicat

Incidentul s-a produs ieri, 18 septembrie, la ora 18:00, pe strada Alba Iulia de la Buiucani.

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Natalia Stati a declarat că la fața locului, polițiștii și medici de la salvare au constatat doar decesul bărbatului.

Totodată, urmare a documentării, polițiștii au stabilit că bărbatul avea 68 de ani, iar din discuțiile cu soția, care era împreună cu el, s-a aflat că în timp ce se deplasau pe stradă, bărbatul a căzut jos fără cunoștință.


Potrivit datelor preliminare, bărbatul ar fi suferit un stop cardiac.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

topul săptămânii