Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Terorizați de maidanezi. La Podul Înalt din sectorul Ciocana, se adăpostesc peste 20 de câini fără stăpân.

O haită de câini, care numără peste 20 de patrupezi fără adăpost, terorizează un cartier întreg din sectorul Ciocana. Oamenii se plâng că noaptea nu pot dormi din cauza lătratului insuportabil, iar ziua ies din case cu bețe pentru a se apăra. Aceștia cer primăriei Chișinău să-i scape de necaz. Însă, autoritățile municipale nu se grăbesc să vină cu vești bune și strâng, deocamdată, din umeri.

Publicat

Mai mulți câini și-au găsit adăpostul lângă câteva uzine. Lucrătorii din apropiere spun că patrupezii s-ar fi aciuat aici pentru că se află și un combinat de carne. Prezența lor îi bagă-n sperieți pe trecători.

Nu-i bine, pentru că uitați-vă bloc locativ, pe la 3 noaptea încep să latre și ce faci, copilul se trezește, oamenii obosiți se trezesc.

Alții spun că sunt nevoiți să se deplaseze cu bețe asupra lor sau să meargă în grup pentru a nu fi încolțiți de câini.


Am mers trei oameni, li avem fiecare câte un băț, și am luat de aici un băț, ca să mă apar și de ceilalți, am mers trei oameni, am luat câte un băț în mână și nu ne puteam descurca cu ei.

Eu într-o zi veneam de la poliție, și întâmplător o femeie cu un copil în brațe, și unul a început să latre și ei îs vreo șapte, și bine că am fost eu acolo am luat un băț și i-am fugărit, dar putea să scape copilul și o intrat în magazine, e periculos cu ei.

Așa că vor să scape de câini, cu ajutorul autorităților.


Și ele sunt ființe, cum se spune, dar trebuie de luat niște măsuri, pentru că să-i ea, să-i ducă la un azil careva.

Și dacă în acest caz oamenii încearcă să scape de problemă pe cale legală, atunci, într-un alt caz, persoane necunoscute au decis să dea foc unei cățele, iar puii – nouă la număr, au fost lăsați în viață. Incidentul a fost făcut public de o tânără care, mai apoi, a povestit pentru TV8 că a găsit cadavrul ars în sectorul Botonica. Fata a adăpostit cățelușii cerând și altor oameni să-i ia acasă.

Ne aflam cu prietena mea în raionul Costiujeni, Botanica, când am auzit dintr-o parte de la drum niște schelălăituri. Ne-am apropiat și am văzut deja cățeii cum stăteau lângă cățea. I-a dat foc cineva și i-au pus o sticlă, au tăiat-o și i-au pus o sticlă care a explodat în ea, deja stăteau cățelușii lângă ea și îi lingeau trupul”, Iulita Benzari, elevă.


Organizațiile de protecție a animalelor menționează că situația câinilor maidanezi se agravează, iar autoritatea care se ocupă de sterilizarea animalelor nu funcționează eficient.

Au construit centru de sterilizare, iar eficiența acestuia nu s-a dovedit în timp. Câinii erau prinși toți odată, și cei sterilizați, cei marcați. Angajații instituției prindeau și cățeluși, pe toți îi duceau acolo și, într-un final, mureau de la boli. Unii câini, pur și simplu, dispăreau. Voluntarii se duceau acolo și au observat că câinii care erau duși dispăreau”, Alexandr Mazov, președinte, organizație de protecție a animalelor.


Ca reacție la acest subiect, purtătorul de cuvânt al primăriei Chișinău a amintit de activitatea centrului de sterilizare, inaugurat acum jumătate de an, menționând că alte acțiuni nu sunt planificate pentru a reduce numărul animalelor fără adăpost.

tv8.md

Moldova

La 16 ani, curier de droguri: Carabinierii au reținut un adolescent cu 7 „doze” în buzunar

La 16 ani, curier de substanțe narcotice. Un minor a fost reținut de carabinieri pe una din străzile capitalei.

Publicat

Oamenii legii spun că comportamentul suspect l-a dat de gol. În miezul zilei de 29 noiembrie, în timp ce echipajul de carabinieri executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani, au observat băiatul ce și-ar fi schimbat brusc direcția de mers.

Carabinierii l-au ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor au aflat că acesta are vârsta de 16 ani. În cadrul discuțiilor, adolescentul a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.

Pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Rîșcani, iar drept urmare, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.


Citește mai departe

Moldova

Tânărul de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său, găsit decedat într-un canal

Tragedie într-o familie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Un tânăr de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său a fost găsit decedat într-un canal de scurgere a apelor pluviale.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în data de 30 noiembrie. Asta după ce tatăl victimei s-a adresat la poliție și a declarat că feciorul lui a părăsit domiciliul în data de 26 noiembrie și nu a mai revenit. În cadrul măsurilor de căutare, corpul neînsuflețit al tânărului a fost depistat într-un canal din localitatea Puhoi.

Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul victimei, iar o versiune preliminară a poliției ar fi că tânărul s-ar fi înecat.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care a decedat tânărul de 29 de ani.


Citește mai departe

Moldova

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie: Principalul suspect – un minor de 17 ani

Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie, în urma unui conflict. Suspectul este un adolescent de 17 ani, care după ce l-a agresat a fugit lăsându-l să zacă.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, bătrânul, originar dintr-o localitate din raionul Ungheni s-a stins după ce în casa lui s-ar fi aflat tânărul bănuit. Între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar minorul nu ar fi stat pe gânduri și ar fi snopit bătrânul în bătaie, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

După cele întâmplate, victima a fost transportată la spital, dar din cauza multiplelor vătămări corporale a decedat.

La scurt timp, minorul a fost reținut de poliție și riscă ani grei de pușcărie.


Acesta este cercetat penal pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, riscând ani grei de pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii