Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident fatal, produs de alcool, la Dubăsari. Un mort și două persoane rănite.

Un bărbat de 36 de ani a murit, iar alte două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a ajuns în gardul unei gospodării. Tragedia rutieră a avut loc în noaptea de 22 aprilie, în jurul orei 03.00, în orașul Dubăsari.

Publicat

Potrivit milițienilor din regine, proprietarul automobilului este bărbatul decedat, în acea seară, însă, la volan ar fi urcat prietena lui, în vârstă de 33 de ani, care era în stare de ebrietate.

Pe bancheta din spate mai era și un bărbat de 34 de ani. La un moment dat, șoferița ar fi pierdut controlul asupra direcției, iar mașina s-a lovit mai întâi într-o bordură, după care a ajuns într-un gard.

În urma impactului, proprietarul mașinii a murit pe loc. Celelalte două persoane din autoturism au ajuns la spital. Milițienii din regiune investighează cazul.

echipa.md


Moldova

/FOTO/S-a trezit cu un copac peste mașina parcată în curtea blocului

Cazul s-a întîmplat pe tata de 26 septembrie pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Imagini de la fața locului au fost postate pe o rețe de socializare.
În acestea se poate observa că un copac a căzut peste un automobil parcat în curtea unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Titulescu.

Cel mai probali copacul nu a putu ține față vântului, iar în consecință s-a prăbușui. Automobilul se pare că a fost grav avariat.

La moment nu se cunoaște dacă autoritățile au fost sesizate.



Citește mai departe

Moldova

Doi micuți au fost internați la spital cu intoxicație, într-o singură zi, după ce au fost lăsați fără supraveghere

Doi copii au fost internați la spitalul din Tiraspol.

Publicat

În dimineața de 25 septembrie un un băiețelde doar doi ani a fost internat după ce a primit o intoxicație cu substanțe chimice.

Acesta, fiind lăsat fără supraveghere, ar fi băut băut oxidant de păr.

Spre seară a fost intenată o fetiță de doar un an cu intoxicație medicamentoase.


Micuța, la fel, a fost lăsată fără supraceghere și a băut picături pentru ochi. Starea de sănătate a micuților este stabilă.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Un microbuz s-a prăbușit de pe un pod, la Ungheni. Șoferul a murit, iar fiica sa a fost rănită

Un bărbat a murit, iar fiica sa a ajuns la spital, după ce microbuzul cu care se deplasau s-a prăbușit de pe un pod.

Publicat

Tragedia a avut loc în dimineața de 26 septembrie, în jurul orei 10:25, în apropiere de localitatea Petrești, din raionul Ungheni.

Potrivit informațiilor preliminare, în accident a fost implicat un microbuz de model Volksagen T-4, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 42 de ani.

Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a derapat de pe pod și s-a răsturnat într-o râpă. În urma accidentului, șoferul, dar și fiica sa de 19 ani, au fost preluați de o ambulanță și au fost transportați la spital. Din nefericire, medicii nu i-au putut salva viața bărbatului, iar acesta s-a stins în drum spre spital.


Ofițerul de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol, a comunicat că excesul de viteză a fost exclus ca variantă posibilă pentru producerea tragicului accident
Mai mult, fiica șoferului decedat le-a spus polițiștilor că la momentul producerii accidentului tatăl ei transporta struguri, iar la un moment dat a fost înțepat de albine.
Ulterior, bărbatul a pierdut controlul automobilului și a derapat de pe pod în râpă.

Din cauza traumatismelor, șoferul de 42 de ani a decedat în drum spre spital. Fiica sa de 19 ani a fost internată la Spitalul Raional Ungheni cu diverse leziuni corporale, cum ar fi TCC acută, comoție cerebrală, fractura gambei drepte şi traumatism închis a coloanei vertebrale. Automobilul a căzut de la înălțimea de cinci metri.


 

deschide.md


Citește mai departe

topul săptămânii