Rețele de socializare

Moldova

Înțelegerea amiabilă în cazul accidentelor minore. Când intră în vigoare noile prevederi

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, va deveni posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial. Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, procedura se va aplica după expirarea a 24 de luni, adică de la începutul anului viitor.

Publicat

Proiectul a fost votat în lectură finală la începutul lunii octombrie 2018, dar nu a fost promulgat de șeful statului și, respectiv, a fost remis Parlamentului spre reexaminare. Ulterior, prin hotărârea din 11 februarie 2019, Guvernul a declarat angajarea răspunderii sale asupra unui proiect de lege similar, prezentându-l Parlamentului pentru a fi supus procedurii prevăzute în Constituție.

Ca urmare a acestei proceduri constituționale, proiectul respectiv s-a considerat adoptat, iar actul legislativ a fost promulgat de către președintele Republicii Moldova prin decretul din 28 februarie 2019.

Ulterior, a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 martie 2019, se menționează într-un răspuns oferit de executiv Agenției de presă IPN.


Pentru a asigura aplicarea efectivă a actului legislativ, Guvernul și Comisia Națională a Pieței Financiare, în termen de patru luni de la data publicării legii, urmează să aducă actele lor normative în concordanță cu aceasta.

deschide.md


Advertisement

Moldova

/FOTO/S-a trezit cu un copac peste mașina parcată în curtea blocului

Cazul s-a întîmplat pe tata de 26 septembrie pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Imagini de la fața locului au fost postate pe o rețe de socializare.
În acestea se poate observa că un copac a căzut peste un automobil parcat în curtea unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Titulescu.

Cel mai probali copacul nu a putu ține față vântului, iar în consecință s-a prăbușui. Automobilul se pare că a fost grav avariat.

La moment nu se cunoaște dacă autoritățile au fost sesizate.



Citește mai departe

Moldova

Doi micuți au fost internați la spital cu intoxicație, într-o singură zi, după ce au fost lăsați fără supraveghere

Doi copii au fost internați la spitalul din Tiraspol.

Publicat

În dimineața de 25 septembrie un un băiețelde doar doi ani a fost internat după ce a primit o intoxicație cu substanțe chimice.

Acesta, fiind lăsat fără supraveghere, ar fi băut băut oxidant de păr.

Spre seară a fost intenată o fetiță de doar un an cu intoxicație medicamentoase.


Micuța, la fel, a fost lăsată fără supraceghere și a băut picături pentru ochi. Starea de sănătate a micuților este stabilă.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Un microbuz s-a prăbușit de pe un pod, la Ungheni. Șoferul a murit, iar fiica sa a fost rănită

Un bărbat a murit, iar fiica sa a ajuns la spital, după ce microbuzul cu care se deplasau s-a prăbușit de pe un pod.

Publicat

Tragedia a avut loc în dimineața de 26 septembrie, în jurul orei 10:25, în apropiere de localitatea Petrești, din raionul Ungheni.

Potrivit informațiilor preliminare, în accident a fost implicat un microbuz de model Volksagen T-4, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 42 de ani.

Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a derapat de pe pod și s-a răsturnat într-o râpă. În urma accidentului, șoferul, dar și fiica sa de 19 ani, au fost preluați de o ambulanță și au fost transportați la spital. Din nefericire, medicii nu i-au putut salva viața bărbatului, iar acesta s-a stins în drum spre spital.


Ofițerul de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol, a comunicat că excesul de viteză a fost exclus ca variantă posibilă pentru producerea tragicului accident
Mai mult, fiica șoferului decedat le-a spus polițiștilor că la momentul producerii accidentului tatăl ei transporta struguri, iar la un moment dat a fost înțepat de albine.
Ulterior, bărbatul a pierdut controlul automobilului și a derapat de pe pod în râpă.

Din cauza traumatismelor, șoferul de 42 de ani a decedat în drum spre spital. Fiica sa de 19 ani a fost internată la Spitalul Raional Ungheni cu diverse leziuni corporale, cum ar fi TCC acută, comoție cerebrală, fractura gambei drepte şi traumatism închis a coloanei vertebrale. Automobilul a căzut de la înălțimea de cinci metri.


 

deschide.md


Citește mai departe

topul săptămânii