Rețele de socializare

Moldova

Alte două acte false, depistate la punctul de trecere a frontierei Cahul. Vezi ce riscă posesorii documentelor false:

În punctul de trecere Cahul, polițiștii de frontieră au depistat la sfârșitul săptămânii trecute alte două persoane care dețineau asupra lor documente falsificate. Pe numele unui cetățean român și al unui conațional au fost inițiate cercetări penale privind uzul de fals în actele oficiale.

Publicat

Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, pe direcția ieșire din țară s-a prezentat un cetățean al României, la volanul unui microbuz cu numere de înmatriculare românești. Printre documentele înmânate la controlul de frontieră s-a regăsit și permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile din Ucraina. La analizarea permisului, polițiștii de frontieră au observat că deși acesta era eliberat în 2018, categoriile erau înscrise din anul 2013. Ba mai mult, există bănuială rezonabilă că documentul nu corespunde în totalmente unui act autentic. În declarații, bărbatul a precizat că în Cernăuți a urmat studiile la școala auto, cu susținerea examenelor, fapt ce l-a uimit cele constatate. Cetățeanul României și-a continuat călătoria, însă în calitate de pasager.

Cel de-al doilea permis de conducere, cu semne vizibile de contrafacere, a fost depistat la un cetățean al Republicii Moldova. Aceaiași justificare și același tertip de falsificare a documentului. Ca pasager al unei mașini de ocazie, conaționalul s-a prezentat la ieșirea din țară. În cadrul verificărilor, acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au solicitat acestuia și alte documente deținute asupra sa. Ca urmare, moldoveanul a înmânat spre control un permis de conducere, eliberat pe numele său de autoritățile Federației Ruse. Cercetarea acestuia cu ajutorul tehnici din dotare s-a stabilit mai mulți indici de falsificare asupra docmentului în cauză. Audiat, bărbatul a declarat că a fost ajutat în Rusia să-și perfecteze permisul, dar a trecut toată procedura de obținere al acestuia – studii la școala auto, susținerea examenelor. Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-judiciare.

În ambele cazuri, cetățenii riscă amendă penală conform art. 361, al. (1) al CP al RM.


Moldova

O fetiță din Glodeni a dispărut în timp ce se ducea să-i ducă de mâncare surorii sale. Polițiștii au găsit-o după câteva ore

După câteva ore de căutări, polițiștii au găsit o fetiță de șapte ani. Cazul s-a întâmplat într-un sat din raionul Glodeni.

Publicat

Conform informațiilor, copila a dispărut după ce a fost trimisă să ducă mâncare surorii sale, care se afla cu cireada la păscut.

În urma căutărilor, fetița a fost găsită într-o altă localitate situată la o distanță de aproximativ 8 km de marginea satului Cobani, fiind în afara oricărui pericol.

Polițiștii investighează toate circumstanţele.


tv8.md


Citește mai departe

Moldova

Un concetățean a fost arestat în Rusia pentru tentativa de comercializare a drogurilor

Un moldovean a fost reținut în Rusia pentru comercializarea ilegală a drogurilor.

Publicat

Un cetățeat din Republica Moldov risc detenție pe un termen de 15 ani pentru tentativă de circulație ilegală a drogurilor în cantități mari, transmite 73online.ru

Bărbatul procura narcotice de pe internet iar apoi le comercializa la un preț mai mare. Acesta intenționa să plaseze droguri în ascunzișuri însă, după primele, bărbatul a fost reținut pe strada Bogdan Hitrov din orașul Ulianovsc, Rusia. Pe acest caz a fost pornit un proces penal.

La momentul actual individul se află în arest preventiv și așteaptă judecata.


 

 


Citește mai departe

Moldova

Transportatorii internaționali de mărfuri care nu au respectat restricțiile anti-COVID-19, amendați de ANTA

În perioada 14-23 septembrie curent, inspectorii Agenției s-au axat preponderent pe controlul respectării legislației în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri în trafic internațional.

Publicat

Acțiunile de control s-au desfășurat în comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în zona punctelor de trecere a frontierei de stat Leușeni, Sculeni, Giurgiulești și Otaci.

În cadrul controlului comun au fost sancționați contravențional 3 conducători auto pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri în trafic internațional fără a fi înregistrați în condițiile Codului Transporturilor Rutiere, fiind aplicate amenzi în mărime de 15 000 de lei

În aceeași ordine de idei, comunicăm că în baza sesizărilor Serviciului Vamal al Republicii Moldova de către Agenție au fost inițiate și ulterior efectuate 4 controale inopinate la sediile operatorilor de transport rutier, care au încălcat regimul de autorizare cu Federația Rusă, au falsificat autorizația CEMT, precum și nu au respectat obligațiunile prevăzute de Codul Transporturilor Rutiere.


În acest sens, Agenția atenționează conducătorii auto, precum și operatorii de transport rutier, să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și Acordurile bilaterale și multilaterale în domeniul transportului rutier internațional, în caz contrar cei vizați riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.


Citește mai departe

topul săptămânii