Rețele de socializare

Moldova

Patru moldoveni au trecut peste Prut țigări de aproape 5 MILIOANE de lei.

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Galaţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată.

Publicat

Conform procurorilor, cele patru persoane, începând cu luna octombrie 2018, au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat pe raza judeţului Galaţi şi a municipiului Bucureşti, în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse din tutun, provenite din Republica Moldova.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că doi inculpaţ , ajutaţi de un alt suspect, preluau, de pe teritoriul Republicii Moldova, mijloacele de transport în care se aflau disimulate cantităţi de ţigări. Ulterior, aceştia se ocupau de trecerea acestora prin Punctul de Trece a Frontierei Cahul – Oancea, asigurau traseele de deplasare şi luau măsuri de contrafilaj şi protecţie până la predarea mijloacelor de transport unui alt suspect. Autovehiculele încărcate cu importante cantităţi de ţigări de contrabandă erau conduse de alți doi bărbați, care ajutau şi la descărcarea şi depozitarea acestora.

Numere false, schimbate după trecerea frontierei

Conform anchetatorilor, inculpaţii au utilizat cel puţin trei mijloace de transport care aveau confecţionate locuri speciale pentru disimularea cantităţilor de ţigarete pe întreaga suprafaţă a podelei. „O altă măsură de protecţie a membrilor grupului infracţional a fost aceea a utilizării pe durata deplasărilor pe teritoriul Republicii Moldova a unor numere false de înmatriculare provenite de la mijloace de transport de aceeaşi marcă, culoare şi model, precum şi a unor documente false referitoare la aceste autovehicule. În acest scop, membrii grupului infracţional organizat s-au deplasat la centrele de dezmembrări de pe teritoriul Republicii Moldova de unde au procurat documentele şi plăcuţele de înmatriculare ale unor autovehicule identice cu cele utilizate pentru transportul ţigărilor”, se arată într-un comunicat al DIICOT Galaţi.
După ce treceau frontiera de stat dintre România şi Republica Moldova, inculpaţii care conduceau maşinile înlocuiau plăcuţele de înmatriculare şi documentele aferente autovehiculului.
„Aceste măsuri au fost luate cu scopul de a îngreuna eventuala depistare a membrilor structurii infracţionale de către organele de anchetă prin faptul că eventualele verificări efectuate la punctele de frontieră ar fi indicat cu totul alte autovehicule decât cele în care se aflau încărcate în mod disimulat cantităţile de ţigări”, mai arată procurorii.
Anchetatorii susţin că inculpaţii  asigurau protecţia transporturilor de ţigări prin adoptarea unor trasee sinuoase, marcate de întoarceri şi repetări ale traseelor tocmai cu scopul de a se asigura că faţă de ei nu sunt luate măsuri de supraveghere operativă.
După ce introduceau ţigările în România, o parte dintre membrii grupului însoţeau mijloacele de transport până la intrarea în municipiul Bucureşti, după care îl anunţau pe inculpatul T. M., comunicându-i locul de unde putea prelua mijloacele de transport şi a le conduce spre spaţiile de depozitare.

Sechestru pentru recuperarea prejudiciului

Un astfel de transport nu a mai ajuns la destinaţie, fiind oprit în trafic duminică dimineaţă. „Prin P.T.F. Oancea au pătruns în România, dinspre Republica Moldova, două autovehicule despre care existau indicii cu privire la comiterea unui nou act material de contrabandă cu ţigări, ocazie cu care s-a procedat la constituirea dispozitivului operativ în vederea prinderii în flagrant a membrilor structurii infracţionale. În urma verificărilor efectuate, în caroseria unei autoutilitare a fost identificată cantitatea totală de 34.930 pachete de ţigări”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada februarie 2019 – mai 2019, membrii grupului au introdus în mod ilegal, din Republica Moldova, prin sustragerea de la controlul vamal, 116.360 pachete de ţigări fără timbru de accizare sau cu timbru de accizare emis de Republica Moldova, în valoare de peste 1.163.600 lei. Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri ale inculpaţilor.
Cei patru inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a fost efectuată cu sprijinul S.I.A.S., Brigada Autostrăzi, BCCO şi I.J.J. Galaţi, I.J.J. Ialomiţa şi I.G.P.F.


viata-libera.ro


Ediție TV

/VIDEO/ Jafuri, droguri și spargeri de case

Furturi, jafuri, droguri și spargeri de case. Sunt doar unele dintre infracțiunile înregistrate în Chișinău într-o singură săptămână.

Publicat

Potrivit poliției, în perioada 11-25 septembrie, au fost reținuți 47 de indivizi suspecți în 43 de cauze penale și contravenționale. Este vorba despre 6 cazuri de furt, 6 de jaf, 13 cazuri legate de droguri, 12 acte de huliganism, dar și 2 cazuri de violare de domiciliu.

Totodată au fost identificați și escortați la inspectorate și 16 persoane aflate în urmărire penală pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni, 9 debitori de stat, dar și 17 persoane aflate în orientare. În total, Echipele mobile ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au intervenit la peste 2.000 de apeluri efectuate de către locuitorii Capitalei, fiind solicitați la curmarea diferitor infracțiuni sau incidente.

Poliția capitalei anunță că oamenii legii sunt prezenți zilnic pe străzile Chișinăului pentru a menține siguranța cetățenilor, dar și pentru a preveni comiterea infracțiunilor stradale.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Hoții lasă sate întregi fără lumină

Furturile uleiului din transformatoarele electrice iau amploare. Zeci de localități din țară se pomenesc fără lumină din cauza hoților. Numai de la începutul acestui an au avut loc 24 de astfel de furturi și de fiecare data satul sau orașul unde se întâmpla rămâneau pentru o perioadă fără electricitate.

Publicat

Am întrebat reprezentanții companiei distribuitoare de energie electrică de la noi cât de grave sunt consecințele acestor infracțiuni.

Aceste furturi, potrivit statisticii, au loc preponderent în raioanele din sudul țării. Localnicii raionului Taraclia au cel mai mult de suferit de pe urma hoților. Acolo au avut loc 14 furturi de la începutul anului. Tot de la specialiști am aflat că folosirea acestui ulei în alte scopuri decât asigurarea energiei este periculoasă în primul rând, chiar pentru hoți.

O altă consecință gravă este că de cele mai multe ori se defectează chiar transformatoarele, iar în unele cazuri chiar pot lua foc. În zona de pericol intră și consumatorii care primesc energia de la transformatorul spart de hoți. În prize, în loc de 220 de volți, energia poate ajunge până la 380 de volți.


Repararea unui transformator după ce a fost invadat de hoți este nu doar un proces îndelungat, dar și costisitor. În ultimul caz produs în satul Șofranovca, din raionul Cantemir s-au cheltuit 16.000 de lei, pentru schimbarea integrală a transformatorului și a tuturor accesoriilor pentru el. Cel mai grav este că pe tot parcursul reparației, oamenii din sat nu au avut energie electrică. În acest context, reprezentanții companiei de distribuire a energiei vin cu un apel către cetățeni.

Astfel, oamenii sunt îndemnați, imediat cum sunt martori la așa acțiuni să apeleze de urgență la poliție și să anunțe despre furt, astfel protejând localitatea de lipsa luminii sau chiar de la o tragedie. De menționat că furtul uleiului dielectric din transformatoare se pedepsește penal, iar în cazul în care s-a produs o pagubă considerabilă, hoțul ar putea face chiar pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șoferi, atenție unde parcați mașinile: S-ar putea să vă pomeniți cu ele evacuate

Trebuie să recunoaștem că parcatul neregulamentar a devenit o problemă stringentă pentru marea majoritate a orașelor din Republica Moldova.

Publicat

Trotuarele au devenit impracticabile pentru pietoni, iar promptitudinea intervențiilor echipelor de urgență este afectată în special de conducătorii auto iresponsabili.

În pofida faptului că au fost desfășurate mai multe acțiuni de prevenție din partea autorităților, pentru a sensibiliza atenția conducătorilor auto față de problema respectivă, dinamica parcatului neregulamentar este în continuă creștere.

Odată cu aprobarea modificărilor la Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018, autoritățile au asigurat mecanismul juridic de contracarare a parcatului neregulamentar.


Astfel, pentru eficientizarea circulației rutiere, sporirea nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport și crearea condițiilor corespunzătoare de siguranță pentru participanții la trafic, Poliția comunică că începând cu zilele următoare vor fi desfășurate ample activități de prevenire și combatere a fenomenului de parcare neregulamentară a mijloacelor de transport.

Totodată, Poliția reiterează că mijlocul de transport poate fi supus ridicării în următoarele condiții:

– atunci când conducătorul a fost înlăturat de la conducere și mijlocul de transport nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;


– staționarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public;

– mijlocul de transport a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;

– dacă este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenției.


Mijloacele de transport parcate neregulamentar vor fi ridicate, transportate și depozitate la parcarea specială cu care Inspectoratul General al Poliției a încheiat un contract de prestări servicii în baza unei proceduri de licitație publică.

Conducătorul, proprietarul sau posesorul al cărui mijlocul de transport va fi ridicat va putea obține informații suplimentare la numerele de telefon: 022-254-705, 022-223-059.


Pe această cale, mizăm pe responsabilitatea conducătorilor auto și încurajăm cetățenii să solicite intervenția Poliției în caz de identificare a automobilelor parcate neregulamentar.

Citește mai departe

topul săptămânii