Rețele de socializare

Moldova

Peste 2000 de polițiști – la datorie în timpul desfășurării manifestațiilor dedicate Zilei Victoriei și Zilei Europei

În contextul mai multor evenimente care vor avea loc mâine, 9 mai, în capitală, dar și pe teritoriul țării, Poliția își va spori măsurile de asigurare a ordinii publice și supraveghere a circulației rutiere.

Publicat

În vederea asigurării bunei desfăşurări a manifestaţiilor, dar şi pentru crearea unui climat de siguranţă a tuturor participanţilor, Poliția recomandă:  

 – să respecte legislaţia, ordinea publică şi cererile legitime ale reprezentanților Poliţiei;

– este interzisă deţinerea de arme, de explozive, de orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor;


 – să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de locurile unde se vor desfășura evenimentele cultural-artistice;

– să respecte semnalele inspectorilor de patrulare care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei;

– să nu lase în automobile obiecte de preț (genți, telefoane mobile, etc.);


– să supravegheze copiii în permanență pentru a evita orice risc (dispariții, accidente de circulație, etc.).

În acest scop, vor fi dislocate mai multe echipaje pedestre și de patrulare mobilă care vor dirija fluxul participanţilor la trafic şi vor redirecţiona deplasarea transportului pe parcursul desfăşurării manifestărilor, pentru a nu admite crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției solicită respectuos conducătorilor auto să respecte întocmai restricţiile instituite.


Totodată,  îndemnăm cetățenii,   pentru a evita blocajele de trafic, să opteze pentru mijloacele de transport în comun, iar cei care se vor deplasa cu transportul personal sunt rugați să se conformeze cerinţelor poliției.

IGP menționează, că pe timpul manifestațiilor, în  capitală va fi restricționată deplasarea transportului public cât și a celui privat, cu redicționarea acestuia pe alte străzi adiacente.


Pe parcursul desfășurării manifestațiilor circulația va fi sistată partial – PMAN, tronsonul A. Pușchin- B.Bodoni.

De asemenea, circulația va fi temporar restricționată: str. Ismail- tronsonul – bd. Ștefan cel mare – sens giratoriu 40 de ani. Între orele  9:30 – 10:30 – etinerariu – bd. Ștefan cel Mare – B.Bodoni – Mateevici – Alexandri – sens giratoriu 40 ani. Ora 7:00 – 10:00 – str. m Cogălniceanu – tronsonul – Armenească – Ismail. Ora 7:00 – 10:00 – str, Tighina – tronsonul – București – Cogălniceanu.Ora 7:00 – 10:00 – str Lev Tolstoi – tronsonul – Ismail – București.

În caz de necesitate circulația va fi sistată și pe alte străzi.

Poliția  îndeamnă toți participanții la evenimente, în caz de urgență, să apeleze numărul 112 sau să se adreseze cu încredere celui mai apropiat sector sau  polițist, ori de câte ori sesizează situații tensionate, persoane sau obiecte dubioase, ce pot afecta siguranța publică.

Ediție TV

/VIDEO/ Jafuri, droguri și spargeri de case

Furturi, jafuri, droguri și spargeri de case. Sunt doar unele dintre infracțiunile înregistrate în Chișinău într-o singură săptămână.

Publicat

Potrivit poliției, în perioada 11-25 septembrie, au fost reținuți 47 de indivizi suspecți în 43 de cauze penale și contravenționale. Este vorba despre 6 cazuri de furt, 6 de jaf, 13 cazuri legate de droguri, 12 acte de huliganism, dar și 2 cazuri de violare de domiciliu.

Totodată au fost identificați și escortați la inspectorate și 16 persoane aflate în urmărire penală pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni, 9 debitori de stat, dar și 17 persoane aflate în orientare. În total, Echipele mobile ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au intervenit la peste 2.000 de apeluri efectuate de către locuitorii Capitalei, fiind solicitați la curmarea diferitor infracțiuni sau incidente.

Poliția capitalei anunță că oamenii legii sunt prezenți zilnic pe străzile Chișinăului pentru a menține siguranța cetățenilor, dar și pentru a preveni comiterea infracțiunilor stradale.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Hoții lasă sate întregi fără lumină

Furturile uleiului din transformatoarele electrice iau amploare. Zeci de localități din țară se pomenesc fără lumină din cauza hoților. Numai de la începutul acestui an au avut loc 24 de astfel de furturi și de fiecare data satul sau orașul unde se întâmpla rămâneau pentru o perioadă fără electricitate.

Publicat

Am întrebat reprezentanții companiei distribuitoare de energie electrică de la noi cât de grave sunt consecințele acestor infracțiuni.

Aceste furturi, potrivit statisticii, au loc preponderent în raioanele din sudul țării. Localnicii raionului Taraclia au cel mai mult de suferit de pe urma hoților. Acolo au avut loc 14 furturi de la începutul anului. Tot de la specialiști am aflat că folosirea acestui ulei în alte scopuri decât asigurarea energiei este periculoasă în primul rând, chiar pentru hoți.

O altă consecință gravă este că de cele mai multe ori se defectează chiar transformatoarele, iar în unele cazuri chiar pot lua foc. În zona de pericol intră și consumatorii care primesc energia de la transformatorul spart de hoți. În prize, în loc de 220 de volți, energia poate ajunge până la 380 de volți.


Repararea unui transformator după ce a fost invadat de hoți este nu doar un proces îndelungat, dar și costisitor. În ultimul caz produs în satul Șofranovca, din raionul Cantemir s-au cheltuit 16.000 de lei, pentru schimbarea integrală a transformatorului și a tuturor accesoriilor pentru el. Cel mai grav este că pe tot parcursul reparației, oamenii din sat nu au avut energie electrică. În acest context, reprezentanții companiei de distribuire a energiei vin cu un apel către cetățeni.

Astfel, oamenii sunt îndemnați, imediat cum sunt martori la așa acțiuni să apeleze de urgență la poliție și să anunțe despre furt, astfel protejând localitatea de lipsa luminii sau chiar de la o tragedie. De menționat că furtul uleiului dielectric din transformatoare se pedepsește penal, iar în cazul în care s-a produs o pagubă considerabilă, hoțul ar putea face chiar pușcărie.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șoferi, atenție unde parcați mașinile: S-ar putea să vă pomeniți cu ele evacuate

Trebuie să recunoaștem că parcatul neregulamentar a devenit o problemă stringentă pentru marea majoritate a orașelor din Republica Moldova.

Publicat

Trotuarele au devenit impracticabile pentru pietoni, iar promptitudinea intervențiilor echipelor de urgență este afectată în special de conducătorii auto iresponsabili.

În pofida faptului că au fost desfășurate mai multe acțiuni de prevenție din partea autorităților, pentru a sensibiliza atenția conducătorilor auto față de problema respectivă, dinamica parcatului neregulamentar este în continuă creștere.

Odată cu aprobarea modificărilor la Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018, autoritățile au asigurat mecanismul juridic de contracarare a parcatului neregulamentar.


Astfel, pentru eficientizarea circulației rutiere, sporirea nivelului de disciplină a conducătorilor mijloacelor de transport și crearea condițiilor corespunzătoare de siguranță pentru participanții la trafic, Poliția comunică că începând cu zilele următoare vor fi desfășurate ample activități de prevenire și combatere a fenomenului de parcare neregulamentară a mijloacelor de transport.

Totodată, Poliția reiterează că mijlocul de transport poate fi supus ridicării în următoarele condiții:

– atunci când conducătorul a fost înlăturat de la conducere și mijlocul de transport nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;


– staționarea mijlocului de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public;

– mijlocul de transport a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;

– dacă este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenției.


Mijloacele de transport parcate neregulamentar vor fi ridicate, transportate și depozitate la parcarea specială cu care Inspectoratul General al Poliției a încheiat un contract de prestări servicii în baza unei proceduri de licitație publică.

Conducătorul, proprietarul sau posesorul al cărui mijlocul de transport va fi ridicat va putea obține informații suplimentare la numerele de telefon: 022-254-705, 022-223-059.


Pe această cale, mizăm pe responsabilitatea conducătorilor auto și încurajăm cetățenii să solicite intervenția Poliției în caz de identificare a automobilelor parcate neregulamentar.

Citește mai departe

topul săptămânii