Moldova
SURSE: Fostul ministru Chirinciuc a fugit din R.Moldova imediat după pronunțarea sentinței
Fostul ministru al Transporturior, Iurie Chirinciuc, a părăsit Republica Moldova după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, cu executare. După publicarea știrii privind condamnarea sa, redacția Deschide.MD a fost notificată de către un cititor că Iurie Chirinciuc a fost văzut aseară, în jurul orei opt, în punctul de trecere Sculeni, într-un automobil de model Skoda Superb.


De altfel, informația se leagă cu ceea ce ne-a spus și avocatul său, Serghei Cârlig, și anume că „nici apărarea și nici clientul lor nu au fost prezenți la pronunțarea hotărârii”, ci doar la dezbaterile judiciare, care au avut loc ieri la Curtea de Apel.
Precizăm că Iurie Chirinciuc deține și cetățenia română.
Procuratura Generală a expediat azi dimineață un comunicat de presă în care anunță că fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor va sta după gratii.
Astfel, pentru trafic de influenţă şi abuz de serviciu, fostul ministru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 5 ani. Tot ieri, instanţa de fond i-a agravat pedeapsa şi unui om de afaceri, care i-a fost complice fostului ministru la comiterea traficului de influenţă, stabilindu-i o pedeapsă de 2 ani de detenţie.
Totuşi, instanţa a respins solicitarea procurorului privind confiscarea extinsă, în folosul statului, a automobilului de lux care aparţine fostului ministru şi a mijloacelor financiare de 40 000 lei şi 5 500 euro – sume ridicate în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul omului de afaceri.
Decizia este executorie, însă cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie, mai spune PG în comunicat.
Amintim că, în august, 2017, Judecătoria Chișinău l-a condamnat la un an și patru luni închisoare cu suspendare și o amendă de 15 mii de lei pe fostul ministru liberal al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, acuzat de trafic de influență și abuz în serviciu. Procurorii au explicat atunci viteza de instrumentare a dosarului prin faptul că inculpatul ar fi semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Moldova
La 16 ani, curier de droguri: Carabinierii au reținut un adolescent cu 7 „doze” în buzunar
La 16 ani, curier de substanțe narcotice. Un minor a fost reținut de carabinieri pe una din străzile capitalei.


Oamenii legii spun că comportamentul suspect l-a dat de gol. În miezul zilei de 29 noiembrie, în timp ce echipajul de carabinieri executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani, au observat băiatul ce și-ar fi schimbat brusc direcția de mers.
Carabinierii l-au ajuns din urmă, iar în timpul verificărilor au aflat că acesta are vârsta de 16 ani. În cadrul discuțiilor, adolescentul a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.
Pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor, la fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Rîșcani, iar drept urmare, substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
Moldova
Tânărul de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său, găsit decedat într-un canal
Tragedie într-o familie din satul Puhoi, raionul Ialoveni. Un tânăr de 29 de ani, căutat cui disperare de tatăl său a fost găsit decedat într-un canal de scurgere a apelor pluviale.


Descoperirea macabră a fost făcută în data de 30 noiembrie. Asta după ce tatăl victimei s-a adresat la poliție și a declarat că feciorul lui a părăsit domiciliul în data de 26 noiembrie și nu a mai revenit. În cadrul măsurilor de căutare, corpul neînsuflețit al tânărului a fost depistat într-un canal din localitatea Puhoi.
Medicul legist nu a depistat careva semne de moarte violentă pe corpul victimei, iar o versiune preliminară a poliției ar fi că tânărul s-ar fi înecat.
Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care a decedat tânărul de 29 de ani.
Moldova
Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie: Principalul suspect – un minor de 17 ani
Un bătrân de 82 de ani a fost ucis în bătaie, în urma unui conflict. Suspectul este un adolescent de 17 ani, care după ce l-a agresat a fugit lăsându-l să zacă.


Potrivit oamenilor legii, bătrânul, originar dintr-o localitate din raionul Ungheni s-a stins după ce în casa lui s-ar fi aflat tânărul bănuit. Între cei doi s-ar fi iscat un scandal, iar minorul nu ar fi stat pe gânduri și ar fi snopit bătrânul în bătaie, lovindu-l cu pumnii și picioarele.
După cele întâmplate, victima a fost transportată la spital, dar din cauza multiplelor vătămări corporale a decedat.
La scurt timp, minorul a fost reținut de poliție și riscă ani grei de pușcărie.
Acesta este cercetat penal pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, care a provocat decesul victimei, riscând ani grei de pușcărie.
-
Moldova3 zile în urmă
Cutremurător: Două persoane au murit într-o mașină blocată în zăpadă, la Căușeni
-
Moldova3 zile în urmă
Primele imagini de la Coșcalia, unde două persoane au decedat în mașina blocată în nămeți. Erau soț și soție
-
Moldova6 zile în urmă
Cadavrul unui bărbat de 32 de ani, găsit îngropat într-o pădure: Trei suspecți au fost reținuți
-
Moldova6 zile în urmă
Prejudiciați cu aproape 4.000.000 lei la bursa de criptomonede. Schema a fost deconspirată
-
Moldova3 zile în urmă
Momentul în care o șoferiță din R.Moldova a „zburat” cu mașina printr-o staţie Peco şi s-a oprit într-o casă în România
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în capitală. Unul din automobile era condus de un minor de 16 ani
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie în capitală: Un tânăr de 18 ani a căzut de pe fostul „Hotel Național”
-
Moldova3 zile în urmă
Accident grav în sudul țării: Un copil de 9 ani a ajuns la spital în urma impactului dintre 2 mașini