Rețele de socializare

Moldova

Tânără atacată cu un cuțit, într-un parc din Chișinău. Vezi ce declarații a făcut suspectul:

O tânără a fost agresată și pusă la pământ într-un parc din sectorul Râșcani al Capitalei.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața zilei de 12 mai, când aceasta era singură la alergat în parcul Boris Glavan, transmite Știri.md.

Tânăra susține că în timp ce se îndrepta spre ieșirea din parc, în direcția ei mergea un bărbat, iar când a ajuns în drept cu ea, bărbatul a bruscat-o, a pus-o la pământ și i-a pus la nas o batistă.

Mai mult, tânăra de 22 de ani povestește că se zbătea când a simțit în regiunea gâtului un cuțit, iar individul i-ar fi spus că dacă nu tace, o taie.


În ajutor fetei i-au venit doi bărbați care mergeau prin preajmă. Aceștia l-au imobilizat pe individ după care au chemat poliția.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a confirmat cele spuse de tânără.

Agresorul, un bărbat de 31 de ani din Chișinău, susține că era beat și nu ține minte nimic, nici nu își poate justifica gestul.


Bărbatul nu a mai fost anterior în vizorul Poliției și nu are incidente penale, iar acum este cercetat în libertate.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 5 la 8 ani cu (sau fără) amendă de până la 67.500 lei.


Moldova

/FOTO/ Făcea acte false la comandă: Polițiștii de frontieră au descins în două case a suspectului

Descinderi la două adrese din raionul Cantemir și municipiul Chișinău au fost efectuate în dimineața zilei de astăzi de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD.

Publicat

S-a acționat în cadrul unei cauze penale pornite pe numele unui conațional, suspectat de confecționarea actelor de identitate false. Există informația că pentru serviciile sale se oferea sute de euro.

Ca urmare a perchezițiilor desfășurate atât la domiciliul permanent, dar și la cel temporar, echipa de control, formată din ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Direcției, a depistat și ridicat mai multe telefoane mobile și device-uri de stocare a informațiilor, asupra cărora există suspiciuni că au fost utilizate în comunicarea cu beneficiarii actelor falsificate. În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru documentarea complexă a cazului.

Amintim că pe parcursul săptămânii trecute trei cetățeni moldoveni care sunt cercetați pentru uz de acte false și care s-au eschivat de la răspundere penală pentru fapta lor, au fost reținuți de polițiștii de frontieră din DR SUD și prezentați procuraturii.


Pe parcursul celor opt luni ale anului 2020, polițiștii de frontieră au ridicat 250 de acte false și falsificate.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță din Glodeni a dispărut în timp ce se ducea să-i ducă de mâncare surorii sale. Polițiștii au găsit-o după câteva ore

După câteva ore de căutări, polițiștii au găsit o fetiță de șapte ani. Cazul s-a întâmplat într-un sat din raionul Glodeni.

Publicat

Conform informațiilor, copila a dispărut după ce a fost trimisă să ducă mâncare surorii sale, care se afla cu cireada la păscut.

În urma căutărilor, fetița a fost găsită într-o altă localitate situată la o distanță de aproximativ 8 km de marginea satului Cobani, fiind în afara oricărui pericol.

Polițiștii investighează toate circumstanţele.


tv8.md


Citește mai departe

Moldova

Un concetățean a fost arestat în Rusia pentru tentativa de comercializare a drogurilor

Un moldovean a fost reținut în Rusia pentru comercializarea ilegală a drogurilor.

Publicat

Un cetățeat din Republica Moldov risc detenție pe un termen de 15 ani pentru tentativă de circulație ilegală a drogurilor în cantități mari, transmite 73online.ru

Bărbatul procura narcotice de pe internet iar apoi le comercializa la un preț mai mare. Acesta intenționa să plaseze droguri în ascunzișuri însă, după primele, bărbatul a fost reținut pe strada Bogdan Hitrov din orașul Ulianovsc, Rusia. Pe acest caz a fost pornit un proces penal.

La momentul actual individul se află în arest preventiv și așteaptă judecata.


 

 


Citește mai departe

topul săptămânii