Rețele de socializare

Moldova

O femeie susține că a pierdut 3500 de euro într-un Duty Free. Ce spun reprezentanții magazinului și autoritățile

Anastasia Butuc, originară din r. Criuleni, susţine că a uitat un plic în care avea 3500 de euro în magazinul Duty Free din Vama Leuşeni. Incidentul a avut loc pe 2 mai, atunci când a revenit în R. Moldova după șase luni de muncă în Italia. Totodată, ofiţerii de urmărire penală investighează cazul şi urmează să stabilească dacă plicul cu bani a fost furat sau uitat .

Publicat

Pe 10 mai, când şi-a dat seama că banii lipsesc, femeia s-a întors la magazin. Acolo i s-a spus că nu a fost găsit niciun plic cu bani. Pentru că era sigură că a uitat plicul cu bani anume la magazin, femeia a cerut să i se arate înregistrarea video de pe camerele de supraveghere din ziua respectivă. Reprezentanta magazinului i-a spus însă că nu este de competenţa ei să-i arate toată înregistrarea, așa că i-a prezentat doar o secvență.

„De îndată ce am observat că banii lipsesc, m-am întors la Duty Free, unde şefa magazinului, pe nume Nadejda, mi-a prezentat o secvenţă a acestui video şi anume cum plătesc la casă. Eu am cerut de la ea să mi se arate tot video, din moment ce intru în magazin şi până ies, deoarece toate s-au petrecut până a plăti la casă”, povestește Anastasia Butuc.

Șefa magazinului a telefonat-o ulterior pe Anastasia Butuc pentru a o informa că a examinat imaginile video din ziua respectivă și că banii nu au fost uitați în magazin.


„Eu i-am spus ca voi trece personal sa văd video, dar ea a spus că nu va lucra zilele următoare”, susține Anastasia Butuc.

Ce spun reprezentanţii Duty Free

Reporterii Ziarului de Gardă au vorbit cu reprezentanţii magazinului Duty Free despre incident dar şi despre motivul pentru care i se refuză Anastasiei Butuc să examineze înregistrările de pe camerele de supraveghere.


„Noi cunoaştem acest caz, dar la moment nu vă putem oferi mai multe informaţii, ştim doar că poliţia se ocupă la moment de această problemă.”

Ce face poliția

Am sunat la Inspectoratul de poliţie din raionul Hânceşti. Aceştia ne-au spus că acest caz nu mai este în subordinea lor şi că a fost trimis la Inspectoratului de poliţie din raionul Criuleni, de unde este originară Anastasia Butuc.


Ulterior am sunat şi la Inspectoratul de poliţie din raionul Criuleni. Aceştia ne-au comunicat că ofiţerii de urmărire penală investighează cazul şi urmează să stabilească dacă plicul cu bani a fost furat sau a fost uitat. Totodată, urmează să afle cine se face vinovat şi dacă pot fi recuperaţi banii pierduţi.

zdg.md


Moldova

/FOTO/S-a trezit cu un copac peste mașina parcată în curtea blocului

Cazul s-a întîmplat pe tata de 26 septembrie pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Imagini de la fața locului au fost postate pe o rețe de socializare.
În acestea se poate observa că un copac a căzut peste un automobil parcat în curtea unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Titulescu.

Cel mai probali copacul nu a putu ține față vântului, iar în consecință s-a prăbușui. Automobilul se pare că a fost grav avariat.

La moment nu se cunoaște dacă autoritățile au fost sesizate.



Citește mai departe

Moldova

Doi micuți au fost internați la spital cu intoxicație, într-o singură zi, după ce au fost lăsați fără supraveghere

Doi copii au fost internați la spitalul din Tiraspol.

Publicat

În dimineața de 25 septembrie un un băiețelde doar doi ani a fost internat după ce a primit o intoxicație cu substanțe chimice.

Acesta, fiind lăsat fără supraveghere, ar fi băut băut oxidant de păr.

Spre seară a fost intenată o fetiță de doar un an cu intoxicație medicamentoase.


Micuța, la fel, a fost lăsată fără supraceghere și a băut picături pentru ochi. Starea de sănătate a micuților este stabilă.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/Un microbuz s-a prăbușit de pe un pod, la Ungheni. Șoferul a murit, iar fiica sa a fost rănită

Un bărbat a murit, iar fiica sa a ajuns la spital, după ce microbuzul cu care se deplasau s-a prăbușit de pe un pod.

Publicat

Tragedia a avut loc în dimineața de 26 septembrie, în jurul orei 10:25, în apropiere de localitatea Petrești, din raionul Ungheni.

Potrivit informațiilor preliminare, în accident a fost implicat un microbuz de model Volksagen T-4, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 42 de ani.

Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a derapat de pe pod și s-a răsturnat într-o râpă. În urma accidentului, șoferul, dar și fiica sa de 19 ani, au fost preluați de o ambulanță și au fost transportați la spital. Din nefericire, medicii nu i-au putut salva viața bărbatului, iar acesta s-a stins în drum spre spital.


Ofițerul de presă al IP Ungheni, Cristina Vicol, a comunicat că excesul de viteză a fost exclus ca variantă posibilă pentru producerea tragicului accident
Mai mult, fiica șoferului decedat le-a spus polițiștilor că la momentul producerii accidentului tatăl ei transporta struguri, iar la un moment dat a fost înțepat de albine.
Ulterior, bărbatul a pierdut controlul automobilului și a derapat de pe pod în râpă.

Din cauza traumatismelor, șoferul de 42 de ani a decedat în drum spre spital. Fiica sa de 19 ani a fost internată la Spitalul Raional Ungheni cu diverse leziuni corporale, cum ar fi TCC acută, comoție cerebrală, fractura gambei drepte şi traumatism închis a coloanei vertebrale. Automobilul a căzut de la înălțimea de cinci metri.


 

deschide.md


Citește mai departe

topul săptămânii