Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Contrabandiști cu imaginație. Vezi unde mai sunt ascunse țigările de contrabandă din RM

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 21.000 de ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, pe care un cetățean român încerca să le introducă în ţară, ascunse în pereţii laterali ai microbuzului pe care îl conducea.

Publicat

În ziua de 20 iunie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român O.R., în vârstă de 39 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului, ocazie cu care echipa comună de control, formată  din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunse, în pereţii laterali ai microbuzului, 20.660 de ţigarete (1.033 de pachete de țigări), cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 4.884 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.



Moldova

/VIDEO/ Două femei au fost tamponate de o mașină, la Ciorescu: Una dintre victime a decedat

Două femei au fost tamponate de o mașină, în comuna Ciorescu din municipiul Chișinău. Una dintre victime a decedat.

Publicat

Totul a avut loc în data de 27 noiembrie, în jurul orei 16.55.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, o mașină a tamponat două persoane pe trecerea de pietoni.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul mașinii se afla un bărbat de 74 de ani.


Șoferul a tamponat pe trecerea pentru pietoni două femei.

Din nefericire, una dintre victime, în vârstă de 86 de ani în urma traumelor a decedat.

A doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.


Pe caz inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează

Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează.

Publicat

Totul a avut loc în sectorul Ciocana al capitalei.

În imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum o femei iese din automobil și încearcă să-l ajute pe șofer să parcheze, arătându-i cu mâna când să se oprească.

Aceasta însă nu l-a putut ajuta pe automobilist, iar șoferul a lovit mașina deja parcată în spatele său.


De spaimă, acesta a accelerat și a plecat de la fața locului, lăsând femeia care l-a ajutat afară.

Deocamdată nu se cunoaște dacă poliția a fost alertată despre caz.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ialoveni: Un șofer de BMW a ignorat regulile de circulație și s-a izbit cu mașina direct într-un gard

A ignorat regulile de circulație și s-a izbit cu mașina direct într-un gard.

Publicat

În data de 26 noiembrie, la ora 3:30 poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în localitatea Puhoi.

La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un bărbat de 32 ani aflându-se la volanul unui autoturism de marca ,,BMW”, ignorând prevederile RCR, a manifestat imprudență în trafic, in rezultat s-a tamponat în gardul unei gospodării de pe partea dreaptă a direcției de deplasare.

Șoferul fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.


Conducătorul auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cazul este înregistrat și documentat de către poliție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii