Rețele de socializare

Moldova

Curier de acte false. Un șofer de microbuz trebuia să-i transmită unui moldovean în Franța un buletin românesc fals.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova asupra căruia a fost descoperit un paşaport temporar românesc fals.

Publicat

În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 20.50, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean Nicolae R., în vârstă de 30 de ani, conducând un microbuz, înmatriculat în R.Moldova.

În baza unei analize de risc pe fraude documentare, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperit în borseta personală un plic în care se afla un paşaport temporar românesc similar celor eliberate de autoritățile din România.

Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, constatând astfel că documentul nu îndeplineşte condițiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.


În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că proprietara microbuzului i-a înmânat plicul în care se afla paşaportul pe care trebuia să îl înmâneze unui bărbat în localitatea Nisa-Franţa. Acesta a mai adăugat că  nu are cunoştinţă despre faptul că documentul descoperit nu este un document autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material  în înscrisuri oficial.Curier


Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi violat două minore. Pedeapsa primită de un individ din Ungheni

Un bărbat de 37 de ani din Ungheni va sta 14 ani după gratii, într-un penitenciar de tip închis, după ce ar fi violat în mod repetat două minore. Sentința a fost pronunțată de către magistrații Judecătoriei Ungheni.

Publicat

Cazul s-ar fi produs în vara anului 2016. Inculpatul ar fi mers în vizită la părinții săi, într-o localitate din centrul țării. Acolo, bărbatul ar fi întreținut mai multe acte sexuale cu fetele care la acel moment nu aveau vârsta de 14 ani. Mai mult, victimele sunt rude cu bărbatul învinuit.

Potrivit poliției, inculpatul ar fi acționat în momentul când nimeni dintre maturi nu era acasă. Acesta  ar fi amenințat fetele cu moartea și le-ar fi bruscat, apoi le-ar fi obligat să întrețină cu el rapoarte sexuale.

Bărbatul nu și-a recunoscut vinovăția. Decizia nu este definită și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Doliu la MAI: Un agent șef-adjunct de la Poliția de Frontieră a decedat într-un groaznic accident rutier

Doliu la Ministerul Afacerilor Interne. Un agent șef-adjunct de la Poliția de Frontieră a decedat într-un groaznic accident rutier

Publicat

În data de 9 iunie, în jurul orei 17.00, polițiștii din Nisporeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier grav în apropierea satului Soltănești. La fața locului s-a constatat că mașina era condusă de un polițist de frontieră.

Bărbatul de 42 ani, conducând un automobil de model Volkswagen Passat a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un copac.
În urma impactului polițistul a decedat pe loc.

Potrivit IGPF, bărbatul decedat avea funcția de agent șef-adjunct în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Frăsinești.  El activa în Poliția de Frontieră din anul 2018.


În context, oamenii legii aduc sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor!

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șef de secție din cadrul „Chișinău-Gaz”, acuzat că a luat 5.000 de euro mită. Ce pedeapsă riscă?

Un șef de secție din cadrul „Chișinău-Gaz”, va compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție anunță că a trimis în judecată un dosar în care funcționarul este acuzat de luare de mită.

Publicat

Urmărirea penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț. Astfel s-a constatat că acuzatul ar fi pretins și primit 5.000 de euro de la un locuitor al municipiul Chișinău, pentru a închide ochii și a nu deconecta denunțătorul de la gaz după ce ultimul s-ar fi conectat ilegal la rețea fără a deține autorizațiile necesare.

Responsabilii de caz spun că învinuitul și-a recunoscut vina în integral, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, el riscă amendă în mărime de până la 167 500 lei sau cu detenție pe un termen de până la 3 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii