Rețele de socializare

Moldova

4.000 de grame de chihlimbar ascunse într-un autoturism, descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați au descoperit ascunsă, în interiorul unui autoturism, condus de un cetățean din Republica Moldova, cantitatea de 4.000 de grame de chihlimbar.

Publicat

În data de 12 iulie a.c., în jurul orei 17.30, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați – I.T.P.F. Iași, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Șivița – județul Galați, un autoturism marca Chrysler Voyager, condus de cetățeanul B.I, din R. Moldova, în vârstă de 39 de ani.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în semiaripile din spate ale autoturismului, 45 de pietre de chihlimbar, cu o greutate totală de 4.000 de grame.

Bărbatul a declarat că intenționa să transporte pietrele de chihlimbar în Turcia în vederea valorificării.


Întreaga cantitate de chihlimbar, în valoare de 4.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.



Moldova

/VIDEO/ Două femei au fost tamponate de o mașină, la Ciorescu: Una dintre victime a decedat

Două femei au fost tamponate de o mașină, în comuna Ciorescu din municipiul Chișinău. Una dintre victime a decedat.

Publicat

Totul a avut loc în data de 27 noiembrie, în jurul orei 16.55.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, o mașină a tamponat două persoane pe trecerea de pietoni.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul mașinii se afla un bărbat de 74 de ani.


Șoferul a tamponat pe trecerea pentru pietoni două femei.

Din nefericire, una dintre victime, în vârstă de 86 de ani în urma traumelor a decedat.

A doua victimă a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.


Pe caz inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează

Momentul în care un șofer, ajutat de o femeie, se izbește într-o altă mașină, în timp ce parchează.

Publicat

Totul a avut loc în sectorul Ciocana al capitalei.

În imaginile surprinse la fața locului se poate observa cum o femei iese din automobil și încearcă să-l ajute pe șofer să parcheze, arătându-i cu mâna când să se oprească.

Aceasta însă nu l-a putut ajuta pe automobilist, iar șoferul a lovit mașina deja parcată în spatele său.


De spaimă, acesta a accelerat și a plecat de la fața locului, lăsând femeia care l-a ajutat afară.

Deocamdată nu se cunoaște dacă poliția a fost alertată despre caz.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Ialoveni: Un șofer de BMW a ignorat regulile de circulație și s-a izbit cu mașina direct într-un gard

A ignorat regulile de circulație și s-a izbit cu mașina direct într-un gard.

Publicat

În data de 26 noiembrie, la ora 3:30 poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în localitatea Puhoi.

La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că un bărbat de 32 ani aflându-se la volanul unui autoturism de marca ,,BMW”, ignorând prevederile RCR, a manifestat imprudență în trafic, in rezultat s-a tamponat în gardul unei gospodării de pe partea dreaptă a direcției de deplasare.

Șoferul fiind testat cu aparatul Drager, s-a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.


Conducătorul auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cazul este înregistrat și documentat de către poliție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii