Rețele de socializare

Moldova

S-au deghizat în poliţişti şi au comis o tîlhărie: coducătorul grupului criminal, condamnat

Un locuitor al raionului Floreşti a fost condamnat, recent, la 9 ani şi 6 luni închisoare pentru două capete de acuzare, inclusiv: uzurparea de calităţi oficiale şi tâlhărie, comise de un grup criminal organizat.

Publicat

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în seara zilei de 9 noiembrie 2017, inculpatul, împreună cu alţi 4 membri ai grupării criminale, deghizaţi în uniforme de poliţişti, înarmaţi şi cu cagule pe cap, au pătruns în casa unui locuitor al oraşului Şoldăneşti. Prezentându-se ca fiind reprezentanţi ai „poliţiei antidrog” şi sub pretextul efectuării „percheziţiei” pentru a afla locul păstrării banilor, indivizii le-au cerut gazdelor 5 mii de euro. La refuzul victimelor, agresorii l-au legat pe proprietar şi i-au aplicat mai multe lovituri cu mâinile, picioarele şi un ciocan, după care au sustras din casa acetuia toţi banii pe care i-au găsit, în sumă totală de 48 mii lei.

În rezultatul maltratărilor, proprietarul casei s-a ales cu multiple leziuni şi traumatisme.

Fiind reţinut şi audiat de procurori, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, şi-a recunoscut vina, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei. În curând, un alt complice urmează să-şi afle pedeapsa, dosarul în privinţa lui fiind pe rol în instanţei de judecată. Materialele în privinţa celorlalţi trei complici au fost disjunse într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională.


Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.



Moldova

/FOTO/ Atenție, consumatori! Pe rafturile magazinelor pot fi ouă infectate cu Salmonella

Atenție, consumatori! Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a ouălor pentru consum uman, cauza fiind depistarea prezenței Salmonella în fecalele găinilor ouătoare.

Publicat

Acestea ar fi fost produse la o fermă din satul Pîrlița, raionul Ungheni, și au înscrise pe ele codul MD EPC UN 15.

Paraziții au fost depistați în cadrul unor controale. În acest context, persoanele care au achiziționat produse din lotul dat sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate.

Totodată, operatorii care le au în comerț sunt obligați să le retragă imediat, pentru a evita riscurile de îmbolnăvire a cumpărătorilor.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Gest demn de apreciere: Un echipaj al INSP a ajutat o fetiță de 7 ani, rătăcită în capitală, să-și găsească părinții

Un echipaj al INSP a ajutat o fetiță de 7 ani, rătăcită în capitală, să-și găsească părinții. Despre asta ne-a anunțat printr-un mesaj la adresa redacției noastre chiar tatăl copilei.

Publicat

Acesta ne-a relatat că fetița lui s-ar fi rătăcit când se întorcea de la școală, în zona sensului giratoriu Piața Dimitrie Cantemir, din intersecția străzilor Ion Creangă, Calea Ieșilor și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală.

Membrii echipajului de poliție cu numărul „9370” au observat copila derutată și speriată, au luat-o la ei în mașină ca să se încălzească, iar apoi au luat legătura cu părinții ei.

„Băieții au dat dovadă de devotament și respect. Un sincer mulțumesc le spun din partea întregii noastre familii”, a mai scris tatăl fetiței.


În acest context, menționăm că în orice situație de risc oamenii pot cere ajutor la cel mai apropriat echipaj de poliție sau pot apela la numărul scurt de urgență 112.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șoferul care ar fi accidentat o mașină de serviciu în fața IP Briceni, a fost identificat și reținut. Ce riscă bărbatul

Șoferul care acum o săptămână ar fi accidentat o mașină de serviciu în fața IP Briceni, a fost identificat și reținut.

Publicat

Informația a fost confirmată pentru Echipa 902 de către ofițerul de presă al inspectoratului, Svetlana Talpă. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 39 de ani locuitor al raionului Briceni.

Amintim că totul a avut loc în noaptea de 22 noiembrie.

Șoferul, deplasându-se pe strada Independenței ar fi ignorat cerințele indicatorului care interziceau trecerea, și, din viteză a tamponat un automobil de serviciu al poliției, ulterior fugind de la fața locului. Oamenii legii au depistat mașina cu care ar fi fost comis accidentul, chiar în acea zi, ea fiind abandonată.


După o săptămână de căutări, șoferul a fost identificat, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă să fie sancționat cu amendă de până la 11.800 lei și cu aplicarea a 11 puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii