Rețele de socializare

Moldova

Doi inspectori fiscali, reţinuţi de CNA. Au cerut 2.000 de lei de la managerul unei firme, ca să nu-l amendeze pentru încălcările fiscale depistate

Doi inspectori fiscali ai Direcţiei Generale Administrare Nord au fost reţinuţi de ofiţerii DGT ,,Nord” a CNA şi procurorii anticorupţie, după ce au fost denunaţi de un bărbat la linia naţională anticorupţie.

Publicat

Potrivit denunțătorului, inspectorii fiscali ar fi pretins şi primit de la el 2 000 de lei, în cadrul unui control, sub pretextul că pot lua o decizie favorabilă, aplicând o amendă mai blândă administratorului întreprinderii pentru încălcările fiscale depistate.

Pe acest caz a fost iniţiată urmărirea penală în temeiul art. 324 Cod penal- corupere pasivă. Operaţiunea de constatare în flagrant a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în oraşul Glodeni. În prezent, bănuiţii se află îzolatorul CNA pentru 72 de ore.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani


Precizăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.



Moldova

Tentativă de suicid la Ialoveni: Copilă de 14 ani, salvată de mama sa

O minoră în vârstă de 14 ani din Ialoveni a încercat să-și pună capăt zilelor.

Publicat

Incidentul s-a produs ieri, 28 ianuarie, în raionul Ialoveni, transmite Știri.md.

Din fericire fata a fost salvată chiar de mama sa.

Femeia, după incident, a sunat la 112 și a solicita ajutorul poliției și medicilor.


Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident la Tohatin: O mamă și copilul de patru ani, la spital

O mamă împreună cu copilul de patru ani a ajuns aseară la spital după ce automobilul în care se afla a nimerit într-un accident.

Publicat

Totul s-a întâmplat aseară, 28 ianuarie, în jurul orei 20:50, în localitatea Tohatin, transmite Știri.md.

Veniți la fața locului, oamenii legii au stabilit că în accident au fost implicate două unități de transport, un automobil Toyota condus de un șofer de 48 de ani și un Ford la volanul căruia se afla un bărbat de 58 de ani.

În urma impactului au avut de pătimit pasagerii din automobilul Toyota, mama și copilul.


Femeia de 42 de ani și minorul de patru ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Pe caz a fost inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

Accident pe o trecere de pietoni: Femeie, lovită de un camion

O femeie a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada regulamentar.

Publicat

Accidentul s-a produs ieri, 28 ianuarie, în jurul orei 14:40, la intrarea în satul Parcani, regiunea transnistreană, transmite Știri.md.

Potrivit oamenilor legii, șoferul unui microbuz de model Ford a început să frâneze pentru a ceda trecerea pietonului. În același timp un Mercedes a început să frâneze, însă un camion a virat pe șosea și a intrat în coliziune cu Fordul, apoi a lovit pietonul.

Femeia rănită, în vârstă de 52 de ani, a fost transportată la spitalul din Bender. Potrivit informațiilor preliminare, victima a suferit o comoție cerebrală.


Citește mai departe

topul săptămânii