Rețele de socializare

Moldova

Două incendii, la o gunoiște din Vulcănești. Al doilea incendiu ar fi fost provocat intenționat.

Pompierii din Vulcănești au stins, în ultimele zile, două incendii, care au izbucnit la o gunoiște. Preliminar, gunoiul ar fi fost incendiat intenționat.

Publicat

Pompierii au ajuns la astfel de concluzie, deoarece, în cel de-al doilea caz, incendiul avea cinci focare.

Șeful Inspectoratului Pentru Situații de Urgență din Găgăuzia, Mihail Popa, a declarat, pentru gagauzinfo.md, că, în ultimele 10 zile, pompierii au intervenit la două incendii la acea gunoiște.

„Primul incendiu a avut loc pe 22 august. Atunci era un singur focar. Probabil că focul a izbucnit de la sine. Însă, a doua oară, în data de întâi septembrie, acolo mai erau încă cinci focare ale incendiului, cu excepția acelui deja existent. Două la o margine de gunoiște, două în mijloc, și două în celălalt capăt. Cinci focare de incendiu nu au cum să izbucnească concomitent, de la sine”, a spus Popa.


„Aceasta a fost o incendiere intenționată. Cui îi pare interesant să dea foc gunoișții pentru ca oamenii să se otrăvească cu fum – aceasta este o întrebare pentru poliție. Forțele de ordine tot au fost la fața locului. Noi stingeam incendiul cu patru autospeciale. L-am stins pe jumătate, apoi s-a defectat buldozerul, iar fără el nu mai are niciun sens să stingem”,  a mai adăugat Popa.

În total, pentru stingerea flăcărilor, pompierii au utilizat 210 tone de apă.

echipa.md



Moldova

/VIDEO/ A dat dovadă de curaj și responsabilitate. Eleva care a reușit să se ferească din calea unui șofer grăbit, la Orhei, premiată de poliție

Pietonul responsabil din video este Vitalia, o elevă din clasa 5-a din cadrul Liceului Teoretic “Alecu Russo” din raionul Orhei.

Publicat

Astăzi, Vitaliei i-a fost înmânată diploma pentru curaj și responsabilitate de către colegul nostru Alexandru care, la 31 ianuarie, deplasându-se cu automobilul de serviciu a oprit la o trecere de pietoni pentru a ceda trecerea fetiței, însă după staționare mașina de serviciu a fost tamponată din spate de un alt automobil, care a fost la un pas de a accidenta copilul.

Amintim că totul a avut loc în data de 31 ianuarie, în orașul Orhei. O mașină a poliției a oprit pentru a ceda trecerea unui copil, însă a fost accidentată din spate.


În imaginile video surprinse de camerele de supraveghere poate fi observat momentul impactului, dar și cum, în încercarea de a pleca cât mai repede de la fața locului, șoferul este la un pas de a accidenta fetița care traversa regulamentar strada.

Totuși, șoferul a accelerat părăsind locul accidentului rutier, deplasându-se într-o direcție necunoscută. După un șir de căutări, forțele de ordine au depistate automobilul abandonat în extravilanul municipiului Orhei.

 


Iar mai apoi și șoferul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani, originar din Orhei.

Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Practicau braconajul pe teritoriul țării. Mai multe arme și sute de muniții ridicate de la 14 bărbați

Astăzi, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger”, au efectuat 14 percheziții în mun. Chișinău și raioanele Ialoveni, Căușeni, Florești, Cimișlia, Criuleni, Sîngerei și orașele Strășeni, Leova, Ștefan Vodă.

Publicat

Perchezițiile s-au desfășurat la 14 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, suspectate că ar deține arme, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul țării.

În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate patru arme dintre care una cu țeavă lisă, două termovizoare de model ”Fortuna 6 L” și ”Pulsar”, un pistol cu glonț, unul de model TT, două lunete, sute de cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc.

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).


Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă închisoare de la 2 la 7 ani.


Citește mai departe

Moldova

O fetiță de trei ani s-a rătăcit pe o stradă din Chișinău. A fost salvată de carabinieri

O fetiță de doar trei ani, rămasă fără supraveghere, s-a pierdut în centrul capitalei. Trecătorii au fost cei care i-au alertat pe carabinieri.

Publicat

Reacționând imediat, aceștia au găsit-o pe copilă, întrebând-o unde se află părinții și dacă are nevoie de ajutor.

În urma discuției și conform datelor oferite de către copilă, carabinierii au identificat și stabilit locul aflării mamei. La scurt timp, minora a fost transmisă mamei sale și împreună au mers acasă.

Inspectoratul General de Carabinieri recomandă ca, în cazul în care observați copii fără supraveghere sau persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii