Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Jefuită de cel care trebuia să o angajeze

O tânără de 26 de ani a fost victima unui jaf. În data de 25 august, aceasta a sunat la poliție și a anunțat că a fost jefuită de un tânăr de 28 ani.

Publicat

Tânăra le- povestit forțelor de ordine că a făcut cunoștință cu suspectul pe rețelele de socializare, sub pretextul că acesta o poate ajuta să-și găsească un loc de muncă. Ulterior, cei doi și-au dat întâlnire într-o cafenea din incinta unui hotel de pe strada Alexandru Bernardazzi din centrul capitalei.

În timp ce discutau, cel care urma să o ajute cu angajarea, i-a sustras chiar sub ochii fetei, telefonul mobil și portmoneul cu bani, apoi a fugit. Prejudiciul cauzat victimei depășește 5.000 de lei. În urma investigațiilor, tânărul a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat.

Acesta are 28 de ani, iar audiat, tânărul și-ar fi recunoscut vina. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore și  este cercetat penal pentru jaf, infracțiune care se pedepsește cu până la șapte ani de pușcărie.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ „Medicii luptă zilnic pentru viața lui”. Care este starea trotinetistului de 25 de ani, lovit în plin de o mașină

Accident grav la un sens giratoriu din capitală. Un tânăr pe trotinetă a ajuns sub roțile unei mașini.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 29 noiembrie, aproape de ora 01.00, la sensul giratoriu Piața Dimitrie Cantemir, care desparte străzile Ion Creangă și Calea Ieșilor din sectorul Buiucani. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, la volanul automobilului se afla un șofer de 21 de ani.

Din motive deocamdată nestabilite, acesta ar fi tamponat în plin tânărul de 25 de ani, care se deplasa cu trotineta în aceeași direcție. La fața locului au intervenit și medicii cu ambulanța, iar tânărul accidentat a fost dus la spital.

DORINA ARSENE, PURTĂTOR DE CUVÂNT, INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ: „Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală gravă. El rămâne internat în secția de terapie intensivă, în stare foarte gravă, el este în comă, iar medicii luptă zilnic pentru a-i salva viața”.


Potrivit medicilor, acesta a suferit mai multe fracturi dar și răni, inclusiv în regiunea capului. În prezent, starea lui este calificată drept gravă, el fiind inconștient. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Șoferi, atenție la copii! 13 minori au decedat în accidente rutiere de la începutul anului

Sezonul rece, atunci când se înserează devreme, iar nu toate străzile sunt iluminate este extrem de periculos, mai ales pentru copii.

Publicat

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere cu implicarea minorilor, INSP împreună cu ofițerii IP Orhei dar și angajații Inspectoratului Județean de poliție Iași, România, au organizat un eveniment dedicat copiilor și șoferilor.

Activitatea s-a desfășurat în satul Peresecina, unde permanent au loc accidente de circulație. În cadrul evenimentului, copiii asistați de polițiști au împărțit pliante șoferilor, având pentru ei și câte un mesaj.

Conducătorii auto s-au arătat încântați de gestul copiilor și au salutat desfășurarea evenimentului.


Am întrebat și de copii dacă cunosc regulile de traversare a străzii și la ce trebuie să atragă atenția atunci când se află în trafic.

Potrivit șefului secției analiză și evidență a accidentelor rutiere, Pavel Apostol, scopul evenimentului este de a sensibiliza șoferii și de a diminua riscul producerii accidentelor rutiere cu implicarea copiilor. Acesta a explicat și cum ar trebui să fie îmbrăcați pietonii, în special copiii, pentru a fi vizibili în trafic.
PAVEL APOSTOL, ȘEFUL SECȚIEI EVIDENȚĂ ȘI ANALIZĂ ACCIDENTE RUTIERE, INSP: „Este foarte important să optăm pentru haine deschise, iar dacă asta nu este posibil, trebuie să avem pe vestimentație elemente reflectorizante. Acestea în contact cu lumina farurilor vor atrage atenția șoferilor, care vor vedea pietonul din timp și vor putea evita o eventuală tamponare”.

De la începutul anului, pe traseele din țară s-au produs peste 250 de accidente rutiere cu implicarea copiilor, în urma cărora, 13 minori au decedat, iar alți peste 300 au suferit diverse traumatisme.


În comparație cu anul precedent, cifra accidentelor este în scădere, însă numărul deceselor a rămas la același nivel.

Inspectoratul General al Poliției, în comun cu reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, a organizat în perioada  27-29 noiembrie, în raza municipiilor Orhei, Bălți și Cahul,  activități de informare și prevenire în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților Poliției moldovenești și române în domeniul prevenirii criminalității, inclusiv a infracțiunilor transfrontaliere”

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ghinion pentru un șofer din Edineț. A ajuns cu mașina într-un pilon de electricitate

Și-a găsit ghinionul într-un stâlp. Un șofer în vârstă de 24 de ani nu s-a isprăvit cu ghidajul autoturismului său și l-a făcut țăndări.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 27 noiembrie, în jurul orei 21.00, pe o stradă din orașul Edineț, nu departe de inspectoratul de poliție. Un echipaj al oamenilor legii, care tocmai patrula în preajmă, a auzit o bubuitură puternică și s-a îndreptat imediat spre locul accidentului.

Acolo, au stabilit că un șofer de 24 de ani nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul automobilului, iar în rezultat s-a tamponat într-un pilon de susținere a firelor electrice. Din fericire, șoferul a scăpat nevătămat, mașina lui a fost însă boțită de-a binelea.

Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit că șoferul nu era în stare de ebrietate.


Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii