Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Carambol pe o stradă din sectorul Botanica

Carambol pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Două mașini, un autocamion, dar și o motocicletă s-au tamponat violent.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 10 septembrie, în jurul orei 18.40, pe strada Lunca Bâcului. Imaginile cu motocicleta în mijlocul drumului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, totul s-ar fi întâmplat după ce unui dintre șoferii mașinilor ar fi ieșit pe contrasens, iar ceilalți conducători nu ar fi reușit să evite impactul. Informația nu a fost, deocamdată, confirmată de poliție. În consecință, ambele autoturisme au fost grav avariate, iar motocicleta a zburat în mijlocul drumului. Preliminar, nici motociclistul și nici ceilalți trei conducători auto nu au pățit nimic.

Totuși, în zonă s-au  format ambuteiaje enorme, iar șoferii, care s-au pomenit în acea zonă, au stat minute în șir blocați în trafic. Aceștia, au scris în comentarii că ar fi bine ca șoferul care ar fi provocat accidentul, pe lângă amendă, să mai plătească și prejudiciu material șoferilor care stau în ambuteiaje și ard combustibilul stând pe loc.

Polițiștii de la Secția Accidente Rutiere urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs impactul, iar șoferul care va fi găsit vinovat, riscă 1500 de lei amendă și șase puncte de penalizare.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ Atenție la tânărul din imagini

Bărbatul ce apare în imagini este căutat de polițiștii Inspectoratului de Poliție a sec. Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui jaf stradal.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 15 septembrie, în timp ce individul se afla pe str. Pietrarilor, aplicând violența nepericuloasă pentru viață și sănătate, în mod deschis a deposedat un bărbat în vârstă de 30 de ani de portmoneul în care se aflau mijloace bănești în sumă de 8 880 lei. După care a fugit într-o direcție necunoscută.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf, iar conform legislației în vigoare suspectul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Persoanele care l-au recunoscut, sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact: 068 923117; 060 275017


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Adus cu elicopterul SMURD din Iași

În după amiaza zilei de 21 septembrie un echipaj aero -medical SMURD Iași a efectuat o intervenție transfrontalieră de la Iași, România spre Chișinău, Republica Moldova.

Publicat

Zborul a fost efectuat pentru a transporta un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care a suportat mai multe fracturi în urma unui accident de circulație cu motocicleta.

Echipajul de medici și paramedici a monitorizat strict stare bărbatului. Pe parcursul zborului acesta nu a suportat complicații. La Chișinău elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 aceasta este a nouăsprezecea operațiune aero -medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Trei mașini, sfâșiate de foc

Un automobil a fost distrus complet, iar altele două mașini au ars parțial.

Publicat

Incendiul a avut loc în noaptea zilei de 20 septembrie într-o ogradă a unui bloc locativ amplasat pe strada Rumeanțev din Vulcănești, transmite gagauzinfo.md

Apelul către pompieri a fost înregistrat la ora 00.45. Salvatorii în conlucrare cu pompierii au reușit să salveze două vehicule însă unul a ars complet.

Actualmente se stabilesc consecințele dar și motivul declanșării incendiului.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii