Ediție TV
/VIDEO/ O mamă a doi copii s-a sinucis
Tragedie fără margini într-o familie din raionul Hâncești. Doi copii au rămas orfani după ce mama lor, de 24 de ani, și-ar fi pus capăt zilelor. Tragedia s-a produs în data de 17 septembrie, în satul Mingir.
Ofițerul de presă de la IP Hâncești, Cristina Vicol, a declarat că trupul neînsuflețit al victimei a fost depistat de către membrii familiei, care au alertat imediat poliția. La fața locului, forțele de ordine au stabilit că tânăra de 24 de ani ar fi băut o substanță antiparaziți, predestinată pentru animalele domestice, care i-a provocat o intoxicație gravă, și prin urmare, a dus la decesul tinerei. Localnicii povestesc că tânăra făcea abuz de alcool și, anterior, ar mai fi încercat să-și pună capăt zilelor.
Acum, polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care a murit victima, iar dacă este vorba de suicid, ce a făcut-o să-și pună capăt zilelor. Tânăra decedată avea doi copii minori și locuia în concubinaj cu tatăl acestora.


Ediție TV
/VIDEO/ Femeia din imagini, dispărută fără veste. S-ar fi dus într-un tur la mănăstirile din țară și nu a mai revenit
De negăsit, deja de o săptămână. O femeie de 66 de ani a dispărut după ce s-ar fi dus într-un tur la mănăstirile din țară.


La redacția noastră s-a adresat nora femeii, care ne-a relatat că în data de 22 de ani, aceasta s-a dus de acasă, din capitală într-o excursie.
Ultima dată, ea a fost văzută și surprinsă de camerele de supraveghere de pe teritoriul Mănăstirii Japca, din raionul Florești.
Din spusele nurorii, organizatorii turului au așteptat-o pe soacra ei timp de două ore, după care au părăsit locația.
Rudele femeii s-au adresat cu plângeri la poliție, atât la Florești, cât și în Chișinău, însă până la moment, femeia nu a fost găsită. Antonina Musteață are înălțimea de 1.60m, corpolența medie, ochii căprui și părul șaten, cu fire cărunte. În ziua dispariției ea purta un pulover cu nasturi de culoare mov, fustă neagră, ghete gri și o batistă bej, combinat cu maro și negru.
Persoanele care au recunoscut femeia din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sun rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 069 883 008, 069 069 444, 068 909 057.
Orice detaliu contează.
Ediție TV
/VIDEO/ Accidente violente în nordul țării
Accidentele se țin scai de nordul țării. Un microbuz de rută s-a tamponat cu un tractor, iar un șofer a leșinat la volan și a ajuns cu mașina într-un gard.


Una din coliziuni a avut loc în apropierea satului gura Căinarului raionul Florești. Acolo șoferul de 60 de ani al unui microbuz de pe ruta Ungheni – Soroca ar fi ieșit pe contrasens peste linia continuă la depășire fără a se asigura și s-a ciocnit lateral cu un tractor ce vira la stânga, ghidat de un bărbat de 36 de ani.
Impactul a fost atât de violent, încât microbuzul s-a inversat. În urma coliziunii, trei pasageri din microbuz, de 64, 62 și, respective 20 de ani au ajuns la spital.
Iar mai la nord, în orajul Soroca un bărbat de 43 de ani a ajuns cu mașina sa în poarta unei gospodării. Și asta din cauza că și-ar fi pierdut cunoștința în timpul șofatului.
Din fericire, acesta și-a revenit la scurt timp, iar în urma accidentului nimeni nu a fost rănit.
Ediție TV
/VIDEO/ Momentul în care o minoră de 16 ani este lovită de o mașină pe zebră, la Durlești
O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni.


Impactul s-a produs astăzi, în jurul orei 09:50, pe o stradă din orașul Durlești. Accidentul rutier a fost surprins de camerele de supraveghere.
La fața locului, polițiștii au stabilit că un Volkswagen, condus de un bărbat de 52 de ani, a lovit minora care traversa regulamentar.
În urma impactului, fata a fost transportată la spital conștientă.
Pe caz a fost inițiată o anchetă în cadrul căreia urmează să fie stabilite toate circumstanțele.
Menționăm că, Poliția a elaborat un proiect de lege privind responsabilizarea conducătorilor auto care nu cedează trecerea pietonilor și care se află în Parlament, pentru a fi votat în prima lectură.
Proiectul prevede sancționarea șoferilor care nu cedează trecerea pietonilor în locurile special amenajate nu doar cu amendă și puncte de penalizare, dar și cu privarea dreptului de a conduce.
-
Ediție TV3 zile în urmă
/VIDEO/ Fetiță de un an, ucisă de o vacă
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Noi detalii de la accidentul fatal de pe traseul Chișinău-Leușeni. Una din victime este fiica lui Nicolae Dabija
-
Moldova7 zile în urmă
Tragic: Un carabinier a murit la spital, după ce a căzut de pe trotinetă pe o stradă din Chișinău
-
Moldova7 zile în urmă
Doliu la IGP: O angajată a BPDS „Fulger”, aflată în concediu de maternitate, a murit în urma unui accident în Germania
-
Moldova4 zile în urmă
Un tânăr a ucis o bătrână, iar cadavrul l-a ascuns într-o movilă cu bălegar, la Telenești
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Detalii despre polițista decedată în accident în Germania. Tânăra, aflată pe trotinetă a fost tamponată de un camion
-
Moldova3 zile în urmă
O femeie a murit pe patul de spital după ce a fost snopită în bătaie de vecin, la Ștefan Vodă
-
Moldova3 zile în urmă
Incident de groază, la Ștefan Vodă: O fetiță de numai un anișor a fost ucisă de o vacă